De ziua noastră
(a şaptea zi din lună…)
La mulţi ani nouă, la mulţi ani copiilor din noi, la mulţi ani iubirii ce ne mistuie inima atunci când suntem departe unul de celălalt... Poftim? Nu e ziua noastră? Frumoasa mea, priveşte în adâncul inimii tale şi vei vedea adevărul... E ziua noastră de Dragobete, e ziua în care trezindu-mă de dimineaţă, am descoperit că iar m-am îndrăgostit de tine... Pentru a nu ştiu câta oară... Da, ştiu, sunt doar un copil... Un copil în haine de matur ce se hrăneşte cu dulceaţa buzelor tale, cu florile din ochii tăi de stele şi se pierde în dulcea ta sărutare... Să îmi ucid sentimentul ce îmi dă atâta culoare, spune-mi tu, Sufleţelul meu minunat de flori, sens are oare?
Şi te iubesc atât de mult, regina inimii mele, între răsărit şi apus, între sfârşitul ideii de mine şi începutul ideii de noi, între atingerea tandră şi uitarea din mine atunci când te privesc minunato... Mă voi topi în tine de atâta sentiment ce îmi străbate fiecare gând, fiecare simţire... Te ador, te doresc, te iubesc întru nemurire...
Ploieşti, 2010-2011
Mihai Florian Dumitrescu
(pentru o rază de soare înfloritoare)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu