marți, 30 august 2011

Mulţumesc...




Mulţumesc…


Mulţumesc tuturor pentru aprecieri, sunteţi drăguţi. Mulţumesc şi sufleţelului meu… Nu e totul atât de frumos în viaţă aşa cum sunt de multe ori cuvintele aşezate într-un anumit mod mai mult sau mai puţin special… Iubirea înseamnă şi multă suferinţă (nu numai pentru mine sau pentru tine, pentru toţi cei ce iubesc cu pasiune, asta e viaţa din păcate…) şi o simt pe pielea mea din plin… Până în adâncul sufletului… Tremur tot uneori de nesomn, oboseală, dar încerc să fac astfel încât să nu mă vadă nimeni pentru că nu am învăţat să mă vait. Şi durează de atâtea zile… Doare uneori atât de tare că preferi ca om să te lovească un tren… Rămâi fără linişte interioară, fără somn, fără poftă de mâncare, fără vlagă, uneori şi fără unele vise.

Şi totuşi sufletul se mai zbate acolo in interior strigându-şi dorul… Dorul de tine, dorul de noi… Nu ai cum să nu-l auzi, nu ai cum să-l uiţi, nu ai cum să-l trădezi… El îşi strigă iubirea, el îşi vrea sufletul pereche alături indiferent cât îl doare, indiferent de ameninţări, suferinţe, dureri de necuprins…

Încerc să scriu în continuare în stilul meu original, încerc să mai rezist ca să mă ţin de promisiuni. Daca nu voi reuşi, înseamnă că tot om sunt, nu e vina mea… Dar voi lupta până nu voi mai fi…

Mereu când se amestecă alte persoane în viaţa ta personală, uneori cu “bocancii”, începi să suferi şi să constaţi cum se pierde acel frumos al tău pentru care ai luptat atâta timp… Şi-ţi strigi în pustie iubirea…

Şi pe mine mă doare enorm de mult, nu mai ştiu să zâmbesc, nu am linişte şi reacţiile tale de suferinţă în intens le am şi eu, crede-mă: durere cumplită, nesomn, tristeţe adâncă rătăcind prin tot trupul meu… Asta e, suntem la fel chiar dacă nu suntem una. Iar eu nu mă pot schimba, sunt ceea ce sunt… Un Gând Frumos pentru cei ce mă iubesc… Un Gând Frumos pentru tine…

Vreau să mă pierd şi eu în visare alături de tine sufleţel… Întinde-mi mâna ta “pacoste”… Nu am scăpare, e a sufletului adorare, e şoapta ta de iubire ce o aud în timpane şi ecoul sufletului meu pentru tine:

TE IUBESC… TE IUBESC… TE IUBESC… TE IUBESC… TE IUBESC ATÂT DE MULT…

Un Gând Frumos,
30 august 2011

duminică, 28 august 2011

Scrisoarea mea...


 Scrisoarea mea


Ţi-am scris din nou scrisoarea mea,
O scrisoare de iubire-n atâtea trăiri,
Am scris din nou despre iubirea mea
Cu a mea cerneală roşie de trandafiri…

 
Ţi-am scris şi eu şi al meu suflet,
Ţi-am scris doar ţie vis frumos,
Inimile-s într-un frumos cuplet
Atât pe pământ, cât şi-n cosmos…

Ş-am aşternut pe-o coală de hârtie
Idei, trăiri, sărutări doar pentru tine,
Chipul tău-n privirea de adoraţie
Ale inimii mele bătăi adolescentine...


 Ţi-am scris că te iubesc atât de mult
Încât şi luna şi stelele se-ntreabă:
Oare cât sentiment e pe acest pământ?
Că-ntregul cer din marea sa grabă

Se opri în loc, nu mai e timp, nici spaţiu,
Şi-ntreaga atmosferă ne cuprinde strâns,
E-un dor de iubire, nimic nu mai e pustiu
Că-ntreaga lume s-a săturat de-atâta plâns…

O îmbrăţişare pentru noi e lumina lunii,
O sărutare e roua ce ne trezeşte-n zori,
Etern e chipul tău, buzele tale bucurii
Ce mi-au fermecat sufletul de-atâtea ori…

 
N-aş vrea să-nchei a mea scrisoare,
Să simţi cum e iubirea mereu în doi
Aş vrea să pun un cânt şi-o sărutare
Să ne iubim până-n lumea de apoi…


Gândul tău Frumos,
Mihai Florian Dumitrescu,
Pentru un sufleţel scump,
28 august 2011


Am scris TOTUL din iubire pentru tine, sufleţelul meu minunat de flori, nu am dorit decât să încerc să aşez între cuvinte sentimentele intense ce-mi bântuie inima, sufletul, întreaga simţire atunci când mă gândesc la tine. Uneori, am sigilat totul cu o lacrimă, cu un zâmbet, cu o trăire, dar TOTUL era pentru TINE! TOTUL în stare pură pentru că… te iubesc atât de mult ideea mea de intens… Tu eşti gărgăriţa mea mică, mică şi scumpă…

Dorul de tine...


 
Dorul de tine…


Găsit-am negăsitu-n necuprins,
Auzit-am neauzitu-n depărtare,
O lume fără tine e-un nonsens,
Îmi pare o viaţă fără de culoare…

 
Oare de ce suspini tu, suflet rătăcit?
Oare pe tine ce te doare atât de tare?
Mă întreba un trandafir abia înroşit,
Îmi era teamă să raspund la-ntrebare…

Gândul mi-e şi el rătăcit şi singur,
Întind mâna către cer, suspin şi cer,
De nimic astăzi nu mai sunt sigur,
Doar că te iubesc atât de mult, sincer…


Mihai Florian Dumitrescu,
Gând Frumos, 28 august 2011


Iubirea unei lacrimi...


Iubirea unei lacrimi…


Doar al tău glas de-l voi auzi
Chemându-mă iar cu iubire,
Inima ta paşii îmi va călăuzi,
Cât de mult ador a ta chemare…

Doar de mă vei privi cu adorare
Şi mă vei atinge aşa cum tu şti,
Mă voi topi în dulcea ta visare
Şi ochii nu-mi vor mai fi pustii…

Mai cântă-mi iar tandreţea din tine,
Un vers al dragostei îl voi recita,
Să te iubesc nu mă mai pot abţine,
E-atât de bine cu tine, iubirea mea…

Ce cauţi tu, minunato, acolo-ntre stele?
Nu simţi ce caldă e chemarea mea?
Învinge-ţi încă o dată, durerea, temerile
Şi vino iar la mine să-ţi sărut lacrima…


Mihai Florian Dumitrescu,
Gând Frumos, 28 august 2011

Te ador...


 Te ador…


Un strigăt în noapte,
O idee de intens,
O şoaptă-ntre şoapte,
O lume de non-sens…

Un răsărit de soare
Se pierde-n nepăsare,
O lume de visare,
A sufletului detaşare…

Te caut în idei,
Eşti iubirea eternă,
Din al meu condei
O trăire pe-o ciornă…

Te aud între visări
Mă strigi cu atâta iubire…
Pe-un stol de păsări
E chipul tău de nemurire..


Mihai Florian Dumitrescu,
Gând Frumos, 28 august 2011

Alungă-mi tristeţea...


 
Alungă-mi tristeţea…


Alungă-mi tristeţea iubirea mea,
Sunt doar un suflet în simţire,
Un mic zâmbet de pe faţa ta,
Sunt doar a inimii tale trăire…

Zâmbeşte-mi cum numai tu o faci,
Doar TU eşti ideea mea de fericire,
Un trandafir într-un câmp de maci,
Un diamant, a sufletului strălucire…

Atinge-mă, sunt plin de sentimente,
Oferă-mi tandreţea ta de domnişoară,
Ajută-mă, iubito, să-mi aduc aminte
Cum tu erai a sufletului primăvară…


Mihai Florian Dumitrescu,
Gând Frumos, 28 august 2011

Un tunet în visare...



Un tunet în visare…


Visat-am cerul în adormire
Şi lumea-ntr-o tăcere absentă,
Visat-am rătăcirea-n visare,
Totul-ntr-o linişte aparentă…

Şi-un tunet se-auzi-ndepărtare,
Era un tunet de trăire-n simţire
Şi-un haos se trezi-n dezertare
Întregul cosmos era-n clocotire…

Privit-am spre apus Pământul,
Era o umbră a unui cer absent.
De ce vrem să uităm trecutul?
Să luăm totul ca pe-un accident?


Mihai Florian Dumitrescu,
Gând Frumos, 28 august 2011

Tu...


 
Tu…


Doar TU eşti ideea mea de intens,
Doar TU eşti visul meu etern
Ce iubirii mele îi dă un nou sens,
Sentimentele în mine se aştern…

Atunci când mă săruţi minunato,
Simt cum trupul mi se-nfioară,
Te doreşte numai pe tine, adorato,
De parcă aş fi iubit întâia oară…

S-aştern şi plopii rânduri, rânduri,
Să ne croiască drumul în iubire,
S-aştern şi versurile-n acorduri,
Un cântec se aude-n adormire…

Trec rândunele stoluri-ntre şoapte,
Eu te sărut cu-ntreaga mea simţire,
Trece ziua peste noi, se face noapte,
Iubito, sunt acum al tău, doar o trăire…

Şi-adorm cu tine-n visarea de noi,
Te iubesc atât de mult Vis Frumos,
Să trecem împreună-n lumea de apoi,
Tu, a mea prinţesă, eu un făt frumos…


Mihai Florian Dumitrescu,
Gand Frumos, 28 august 2011

sâmbătă, 27 august 2011

Atât de simplu…



 
Atât de simplu…
(Cât de mult mă gândesc la tine…)

 
Atât de simplu întind braţele spre tine…
Atât de simplu te ador minunata mea,
Atât de simplu şoptesc: inima-ţi aparţine
Încât atât de simplu ochiu-mi lăcrima…

Te iubesc atât de mult şi atât de simplu,
Te doresc în nemurirea din ideea de noi,
Sufletul îmi e închis într-un mic templu
Aşteptând tandreţea ta pe sânii tâi goi…


Te iubesc atât de mult sufleţel…
Gândul tău Frumos,
Mihai Florian Dumitrescu
27 august 2011

vineri, 26 august 2011

O îmbratisare nemuritoare



“Îmi doresc o îmbratisare nemuritoare, un sarut al adorarii din tine, sa fiu cu ideea mea de intens pentru totdeauna, o plimbare-n ploaia lui martie cu tine de mâna, ceva deosebit în cuvintele iubirii din tine, un parfum al atingerii tale tandre, iubirea ce mi-am dorit-o mereu si am cautat-o atât amar de vreme, sa te cer printre lacrimile dorului de tine si ale fericirii atunci când te voi privi, un secol de nopti de neuitat si-o viata alaturi de tine, sufletelul meu de flori... pentru ca TU esti o parte din ideea de NOI, TU esti zâmbetul meu ce-mi apare atunci când ma gândesc la tine, TU esti alinarea sufletului meu ce a ratacit printre umbre, TU esti dragostea vietii mele... Si... te iubesc atât de mult trandafirul iubirii mele...”

(Mihai Florian Dumitrescu, 11 februarie 2011, din cartea "Ganduri pentru EA- Sentimente nespuse" al carei autor sunt, Editura National, 2011, ISBN 978-973-659-210-2)

Am plâns în ceasul fericirii...



“Am plâns în ceasul fericirii când te-am gasit înger al iubirii, inima mi-a tresarit de bucurie, privirea mi s-a înseninat de fericire si te-am strigat… Te-am strigat si te-am rugat: ramâi cu mine sufletel de flori, cuprinde-ma în îmbratisarea aripilor tale, saruta-ma cu parfumul, cu dulceata buzelor tale, lasa-ma sa ma pierd în a ochilor tai splendoare, sa gust cu tine din a iubirii savoare, sa-ti soptesc usor un “te ador” nemuritor, te doresc pe viitor, te iubesc atât de mult înger frumos al sentimentului nemuritor...” 

(Mihai Florian Dumitrescu, 24 aprilie 2011, din cartea "Ganduri pentru EA- Sentimente nespuse" al carei autor sunt, Editura National, 2011, ISBN 978-973-659-210-2)

joi, 25 august 2011

Lasa-ma...



“Lasa-ma iubito sa vad prin ochii tai frumosi iubirea ce se naste în ei, Lasa-ma iubito sa gust dulceata fericirii cu buzele tale, lasa-ma iubito sa-ti aud soaptele dulci prin urechiusele tale, lasa-ma iubito sa-ti sarut sânul adorarii din tine, lasa-ma iubito sa adorm la pieptul tau de domnisoara, lasa-ma iubito sa-ti simt caldura sentimentului din tine în trupul tau cald, lasa-ma iubito sa visez în poala ta si sa-ti soptesc cât de mult te iubesc...”(publicata in cartea mea in iulie 2011)

(Mihai Florian Dumitrescu, Un Gand Frumos, 24 aprilie 2011)

miercuri, 24 august 2011

EU si TU... in ideea de NOI

EU si TU…


(publicata ca si celelalte in cartea mea "Ganduri pentru EA - Sentimente nespuse")


Cine sunt EU?

As vrea sa fiu un Gând Frumos ce naste suspine... Sunt doar un Suflet de copil în haine de matur, sunt doar un mic Licurici ce si de propria licarire se teme uneori, sunt doar un Gând Frumos ce doreste sa te cuprinda pentru vesnicie, sa te atinga, sa te mângâie tandru, sa se piarda în tine, în sarutarile tale... Sunt doar o vibratie a inimii tale, sunt aerul ce îl inspiri si doreste sa ajunga în pieptul tau frumos de domnisoara, sunt doar o mica adiere ce îi mângâie chipul si te saruta lin pe obraji, pe ureche, pe gât... Sunt doar ideea ta de intens, iubirea as vrea sa aiba acum un nou sens... Si totul se pierde în noi si se regaseste în departare... E o dorinta de sentiment pur, e o dorinta de tine, de mine si de ideea de noi. E flacara iubirii ce ne încalzeste inimile în furtuna vietii sub tunetul amagirii, e flacara ce ne uneste, e flacara ce ma topeste pe mine în tine... Si se naste o noua idee... ideea de noi, noi doi în fata valurilor înspumate ale durerii, tristetii, lacrimilor asteptând... nemurirea în vesnicia din noi…
Întotdeauna am visat sa transform Cerul într-un Curcubeu, într-o bogatie de sentimente în culori... Întotdeauna am dorit sa gasesc acea parte de Suflet ce îmi lipsea... Sufletul meu Pereche... Sufletul meu Geaman... Si... am asteptat... am asteptat... Am tot asteptat între Durere, Tristete, Dezamagiri, Lacrimi si Sperante... Pâna-ntr-o zi când... dintr-o lacrima cristalina ce-mi luneca fierbinte pe obraz am zarit chipul unui Înger Frumos... Atât de frumos era încât am început sa privesc în jurul meu cu Nelinistea sentimentului ca îl pot pierde... L-am chemat înapoi, l-am rugat sa ma ierte ca l-am speriat. Nu doream decât sa-l privesc... Sa ma pierd în frumusetea Îngerului, în ochii de stele... Trist, am închis ochii si am întins mâinile spre Cer. Am simtit Atingerea, era atingerea Îngerului meu, o atingere atât de tandra ca m-a înfiorat... Cum poti iubi un Înger? m-am întrebat. Buzele mi s-au umezit si am simtit sarutul Iubirii eterne... Un val de sentiment m-a coplesit, mi-a ravasit toata fiinta, tot corpul îmi vibra... Nu mai aveam control, nu mai aveam ratiune, eram doar o inima ce pulsa... pulsa Iubire... Si am soptit usor... Te iubesc mult Înger Frumos, te ador... Râmâi cu mine întru vesnicie...





Cine esti TU?
Tu esti versul gândului frumos ce ma adoarme noaptea, chipul de înger pe care-l vad aievea în visare, vocea divina a linistii iubirii ce-mi mângâie sufletul si amintirea, adierea tandra ce-mi rasfata pielea, un ultim cuvânt ce vreau sa-l rostesc atunci când în sarutul tau ma pierd... Ma trezesc din uitare întinzând mâna sa te ating si te caut cu privirea... cu privirea în adâncul inimii tale pline de iubire... adorm cu o ultima silaba ce vreau sa ti-o sorb de pe buzele tale moi pline de dulceata sentimentului din mine... 


 Iubesc clipa privirii în sentimentul lunecarii alaturi de tine, mi-ai rapit si visele, ai patruns si în respiratia si în vibratia din mine, esti doar TU... Îngerul meu pazitor spre care întind mâinile în fiecare noapte sa ma pierd în îmbratisarea aripilor tale, în sarutul iubirii tale... Si... te iubesc atât de mult...


Un Gand Frumos pentru un Sufletel de flori,
Mihai Florian Dumitrescu
Ploiesti, 2010-2011

marți, 23 august 2011

Cum am întâlnit un Sufleţel de flori...

(Cum am întâlnit un Sufleţel de flori)



M-am trezit într-o zi friguroasă de decembrie cu aceeaşi speranţă de a mă regăsi pe mine. M-am privit în oglinda timpului. Nu, nu mai eram eu cel sigur de mine, omul ce  impresiona mereu prin puterea de a lupta. Vedeam doar un copil în haine de matur ce-şi ascundea lacrima durerii dorului de îmbrăţişarea ce îl aducea adesea în culmea fericirii.
 
Priveam prima iubire şi vedeam o dezamăgire… Prima dezamăgire… o iubire. Prima sărutare, prima atingere, un vis cuprins de uitare. Primul "Te iubesc", "Te doresc, numai pentru tine trăiesc"… doar o exaltare în nefiresc, o imagine de lumesc… Şi totuşi am iubit prima dezamăgire, urăsc prima iubire, am visat la primul sărut, am dorit prima atingere, am exaltat în nefiresc şi acum încerc să mai trăiesc… O imagine de lumesc.

Mă uitam la singurul prieten fidel ce m-a însoţit mereu: laptop-ul meu. I-am mulţumit că el nu m-a trădat în singurătatea tristeţii mele. Era un pic prăfuit. Am început să îl şterg din instinct. El merita atenţia mea doar îmi era prieten. Un prieten tăcut ce m-a ascultat mereu…

Am deschis o pagină de internet, am tastat repede google.ro. Căutam idei pentru un referat la facultate. Lumea încă aştepta minuni de la mine, nu puteam dezamăgi. Pentru ei, eu eram Petre (piatra) ce rezista oricând şi oriunde, dar numai eu ştiam ce simţeam în acea zi. Eu şi tristeţea ce pusese stăpânire pe mine. Mă luase prin învăluire…

Am găsit un link (legătură) către o pagină unde am citit câteva cuvinte cheie: "iubire", "de ce?", "aş lăsa de la mine", "nemurire". Am dat un click din reflex, poate doream încă să mai cred că e cineva ce credea în iubire. Era un site aparent obişnuit. Nimic care să mă impresioneze la prima vedere. Oare?



Am găsit un raspuns la o întrebare ce îmi bântuia mintea şi m-am regăsit în cuvintele unei persoane. Oare era posibil? Deşi, dacă este să analizăm superficial, cu toţii sau majoritatea pretindem că avem cam aceleaşi principii, ne asemănăm în idei, în trăiri. Pretindem…

Oare era posibil să caut iar fără să vreau ochii EI ca să visez iar, să am nevoie de cuvintele de pe buzele EI ca să vorbesc, să am nevoie de căldura inimii EI să nu îmi mai fie frig, să am nevoie de şoapta EI să nu mai fiu singur, să am nevoie de zâmbetul ce mă va face să uit ce e tristeţea, să am nevoie de atingerea ce mă făcea să simt iar că trăiesc? O EA oarecare în acea zi, dar specială pentru viitorul meu…

Căutam trecutul, un Prezent incert sau un Viitor în care să-mi regăsesc tăria sentimentului ce mi-a luminat de atâtea ori chipul şi m-a făcut să vibrez atât de nefiresc încât şi Luna să se întrebe atât de firesc: "Oare cum de există atâta trăire într-o imagine de lumesc?".

Am zâmbit un pic ironic… Era nefiresc. Şi simţeam cum iar mi se întrista Tristeţea, Durerea mă părăsea. Acum o durea pe Ea. Da, zâmbeam ironic cu o întrebare în gând: "Cum e acum d-na Durere să te doară şi pe tine ceva?". M-am gândit să o las să plece şi i-am arătat fereastra şi uşa, să aibă şi ea alternativă să nu spună că sunt rău.

Simţeam cum începeam să trăiesc din nou ceva frumos… Am tastat la întâmplare o parolă. Îmi aduc aminte că şi acum 5 ani impresionam câteva personae pe alt site doar prin felul meu de a fi şi a trebuit să dispar ca să nu mai primesc reproşuri că nu am timp să răspund tuturor.

Se repeta istoria? Nu aveam de unde să ştiu, eram doar un copil în haine de matur ce a căutat o îmbrăţişare ca să-şi uite trecutul.

Îmi făceam speranţe că mă voi ridica iar uitând trecutul ce m-a durut atât de mult şi voi face din nou iar o mică "minune": aceea de a face iar un suflet de fată să vibreze în iubire, să îi ofer un pic de fericire. Poate acum va fi altfel şi mi se va oferi şi mie...


Am început să scriu şi eu la întâmplare: “Să nu mă iubeşti tu, suflet de fată, sunt doar un sentiment ce din inima ta se naşte. Să nu mă adori, sunt doar o vibraţie de intens ce zâmbetului tău nefiresc i-a dat un nou sens. Promit să nu te rănesc, sunt aici în inima ta şi bat cu putere să dărâm zidul ce ne desparte. Nu mai fi tristă, zâmbeşte-mi în adierea sentimentului ce te răzbate… Îţi strig numele, numele tău de trandafir al iubirii eterne. Întinde aripa ta de înger frumos spre mine, am atâta nevoie de tine… Nu, nu ai cum să mă uiţi, eu sunt amintirea ta, nu ai cum să nu mă simţi, sunt în aerul ce îl respiri, sunt mica adiere din părul tău, sunt micul freamăt din sufletul tău. Sunt doar o idee din ceea ce am fost şi o speranţă a ceea ce voi fi. Sunt doar zâmbetul de pe faţa ta şi iubirea din inima ta, sunt doar EU, un titan ce şi-a învins Demonul temerii şi-ţi şopteşte atât de uşor... Te ador...”.

Parcă eram hipnotizat… dar îmi plăcea… Am continuat…

“De ce zâmbeşti tu, Înger Frumos, după atâtea tristeţi şi lacrimi vărsate fără vreun rost? De ce mă strigi în noapte, de ce îmi şopteşti numele cu buzele tale însetate? Sunt aici, în a inimii tale cetate… Te-am întrebat în miez de noapte printr-o stea ce îţi lumina chipul de departe: De unde atâta sentiment pur într-un suflet de fată de aur? Eu îţi zâmbesc şi te iubesc şi mă bucur. Mă bucur, să te privesc nu mă mai satur… Şi mă rătăcesc în a ochilor tăi splendoare, să te sărut nu mai am deloc răbdare. Ce mi-ai făcut tu înger renăscut de te iubesc ca un nebun, e totul atât de plăcut... E totul atât de plăcut că nu aş vrea să mă mai trezesc, omoară-mă cu tandreţea ta şi-ţi voi şopti cât te iubesc.”.

Of, nu ştiam ce e cu mine, nu am vrut să impresionez, nu am vrut să şochez sau să las pe cineva fără cuvinte, am vrut doar să smulg un zâmbet de fericire… Fericire de care şi eu aveam atâta nevoie… Şi am continuat…

“Ştii de ce îţi scriu? Pentru că fiecare sentiment, fiecare vibraţie pe care o vei simţi când te gândeşti la mine, te va face să visezi. Să visezi Uitarea, dar şi Amintirea, să poţi cânta Durerea, dar şi Bucuria, să poţi să adormi în Uitare şi să te trezeşti în Amintire. În Amintirea acelor senzaţii pe care nu le-ai putut încerca vreodată cu altcineva… În Uitarea impusă de tine ca să te trezeşti iar în Amintire. Eu am încercat să înţeleg, să înţeleg Neînţelesul, să ascult Neascultatul, să privesc Nevăzutul. Şi nu era decât o Linişte şi o sete de Înteles între atâtea Neînţelesuri încât am uitat şi să mulţumesc. Am uitat să mulţumesc că trăiesc. Că trăiesc sau că visez… Nu mai conta…”.

Şi am tot continuat fără să-mi dau seama că am facut un sufleţel să simtă ceva atât de intens, fără să-mi dau seama că începusem iar să simt că vibrez… Nu am vrut niciodată să fac rău cuiva în mod conştient deşi unele persoane din trecutul meu ar merita… Nu am vrut niciodată să fiu minţit sau să mint pe cineva, am fost mereu EU, un om ce se îmbăta numai cu idei, sentimente şi nu doreşte decât să fie iubit sincer mereu, fără limite… Cu toţii ne dorim acest lucru… În fond, cu toţii suntem oameni ce visează mai mult sau mai puţin… Iar eu visez la EA, un sufleţel de flori pe care l-am descoperit fără să vreau într-un colţ al timpului şi spaţiului, un sufleţel de sentimente atât de intense…


Ploieşti, 24 decembrie 2010
Mihai Florian Dumitrescu
Un Gand Frumos
www.florian-dumitrescu.ro

marți, 16 august 2011

Absenţa uitării…



Căzut-au lacrimi-n suspine
Şi-n doruri de necuprins,
Nici inimă nu mai conţine
Sărmanul trup de dor atins…

S-aşterne tăcerea-ntuneric,
O lumânare se aprinde,
Totul pare atât de feeric
Că simţi cum te cuprinde…

Dar nu e decât o iluzie,
O iluzie-n ideea visării
De tine iubito, e beţie
De sentimentele uitării…

Şi doruri nespuse se răscoală,
Trecutul mă izbeşte-n prezent,
Mă doare totul, pare-o boală,
Sunt aici şi totuşi sunt absent…


Mihai Florian Dumitrescu,
Un Gand Frumos,
Ploieşti, 16 august 2011

Suspine…


Văzut-am necuprinsul tăcerii din mine,
Privit-am cerul adormirii în tine,
Era o ploaie de lacrimi şi suspine
Şi-un vuiet de dorinţe-ntr-o imagine…

Săpat-au adânc în mine atâtea doruri,
Era atât de copleşitor trecutul, viitorul,
Încât şi sufletu-mi suspină-n ceruri,
Mă-nchin şi uit să mai cer ajutorul…

O linişte de mormânt se aude-n zare,
Să fie oare liniştea dinaintea furtunii?
Mă întreb: oare cât de mult mai doare?
Unde mai e iubirea de la umbra lunii?

O voce de trăsnet răsare-n timpane,
Tu cine te crezi biet om muritor?
Închină-te acum şi te pierde-n visare!
E-un ordin al Durerii Zeu făuritor…

Mihai Florian Dumitrescu,
Un Gand Frumos,
Ploieşti, 16 august 2011

Gânduri din trecut…


Gânduri din trecut…


Acum câtiva ani am avut şi eu 17 anişori… Da, ştiu, este incredibil… A fost vârsta în care m-am maturizat mult de tot. La vârsta aceea eu nu ştiam de cei ce vor să-şi facă rău singuri şi să nu mai traiască…. Nu înţelegeam eu exact ce motivaţie ar fi atât de puternică, de ce ar dori cineva să-şi facă rău când sunt atâţia care vor să-ţi facă rău… Departe de casa mea am dat de o fată cu părul lung cu ochii de un albastru atât de frumos… Te pierdeai în ochii ei frumoşi, nu-ţi venea să te mai uiţi la cer… Urma să împlinească şi ea 17 ani, dar avea un obicei destul de periculos: se ducea mereu spre marginea unui râu unde era şi un pod şi stătea acolo… În prima seară am stat şi am privit de departe ca să văd ce se întâmplă, poate aştepta pe cineva sau cine ştie? M-a văzut şi nu a făcut decât să-mi zâmbească uşor… Se vedea clar că parcă o deranjam aşa că nu m-am apropiat, am stat şi am privit-o ca să nu o las singură. Până la urmă a plecat după o oră şi ceva şi venise nimeni să vadă ce este cu ea. Toţi priveau de la distanţă, toţi, eu eram singurul care eram mai aproape.


 A doua seară la fel, dar de data aceasta am prins curaj şi dacă am văzut că ea deja se obişnuise cu mine, m-am apropiat… Câte un pic ca să nu o sperii. Până când eram lângă ea. Mi-a zâmbit atât de frumos… Deşi a fost un zâmbet scurt. Dar acum se simţea în privirea ei că nu o mai deranjam… Nici nu mai îmi aduc aminte care a fost prima întrebare, prima afirmaţie, care a fost primul cuvânt scos de mine. Pur şi simplu nu mai ştiu, dar am reţinut că a fost prima fată pe care am privit-o numai în ochi, a fost prima fată la care aveam curajul să nu las privirea deloc…

Mi-a spus despre viaţa ei, despre preferinţele ei şi în final am întrebat-o ce caută într-un loc atât de abrupt şi periculos pentru că am realizat cât de incomod stăteam eu şi ce pericol real era. Mi-a spus că poate aşteaptă să se întâmple ceva rău să scape de atâtea supărări, de certurile părinţilor ei, de situaţia în care era, etc. Nu o să intru în amănunte prea triste. Ştiu că eu mă uitam uimit cum de o fată atât de frumoasă are atâtea probleme… Eu în mintea mea încă de copil credeam că dacă eşti atât de frumoasă nu ai probleme multe, că treci repede peste ele că eşti fericită ca eşti frumoasă, apreciată… Am tăcut o vreme, doar o priveam… Eram şocat efectiv! Era frumoasă ca un înger! Zâmbea atât de frumos şi povestea atât de frumos cu o voce liniştită şi caldă… Îmi venea să o sărut! 


 Până la urmă am realizat pericolul că stau de o vorbă poate pentru ultima oară cu o fată frumoasă care poate nu ştia ce vrea să facă! Şi am făcut tot posibilul să-i schimb gândurile am făcut complimente fără să vreau, am glumit puţin, am încercat totul… Mi-a zâmbit până la urmă şi a acceptat să mergem undeva înăuntru să discutăm că se înserase rău! Am stat cu ea de la 5 seara aproximativ până la 5 dimineaţa să vorbim! Nu ne mai săturam… Mă bucuram ca un copil că fac o faptă buna şi începea să-mi placă prea mult compania ei… Şi ei la fel, cred… Au închis peste tot, era să rămânem şi noi încuiaţi, ne-am amuzat pe acest subiect. Acum zâmbea cu toată gura! Eram fermecat de zâmbetul ei…

Am mai discutat şi în zilele ce au urmat. Uitase de gândurile ei negre, se uita mai mult în ochii mei negrii. Aşa era mai bine! Într-o zi a venit tatăl ei să o ia, era cam tristă, avea reacţii automate, se vedea că nu îi convenea ceva! M-am uitat spre ea, poate primeam măcar o adresă că nu ştiam decât un nume: Alina şi atât! Nu a reacţionat, era încruntată, debusolată, mai era puţin şi parcă m-ar fi lovit pe mine. M-am dat la o parte şi am privit de la distanţă! De ce aceste reacţii nervoase chiar şi cu mine? Eu nu îi făcusem nici un rău! Poate că eu chiar salvasem un suflet de fată de la un gest extrem! Mă simţeam neputincios, un pic trădat, trist, era un amalgam de sentimente puternice. Mă tot întrebam de ce? De ce nu pot obţine măcar ceva date să putem ţine legătura? De ce se purta aşa cu mine? Apărea obsesiv întrebarea: de ce?

A plecat cu tatăl ei… Uite aşa se pierde o prietenă bună şi o posibilă prietenie! Poate că ar trebui să fiu mulţumit cu faptul că am ajutat-o şi atât, cine ştie? Poate am salvat atunci un suflet de fată sau nu, cine ştie? Nici eu nu le ştiu pe toate, dar nu am înteles niciodată de ce unele fete renunţă atât de uşor la o prietenie posibilă? S-a mai întâmplat să se repete istoria, dar cu alte detalii, ramânând aceeaşi constantă: eu… Sau poate sunt doar o variabilă/ necunoscută în ecuaţia timpului? Am mai salvat, cred, de atunci tot cu discuţii lungi si fără să vreau şi băieţi şi fete de la gânduri negre, vreo doi au recunoscut clar si mi-au mulţumit…

Întrebarea mea pentru tine cititorule: Până când voi rezista să fiu refugiul altora şi pe mine cine mă va salva?

Un Gand Frumos,
Mihai Florian Dumitrescu
15-16 august 2011

sâmbătă, 13 august 2011

Cât te ador...

Cât te ador...
(pentru un sufleţel de flori)


Te aud, te strig în noapte,
Ştiu că mă auzi, eşti aici,
Eşti printre ale mele şoapte,
Eşti în trăirile mele adânci...

O rugă îmi răzbate-n timpane,
O rugă de cuvinte nespuse,
O rugă de sentimente umane,
De ce nu rupi ale tale cătuşe?

Sunt aici, te strig doar pe tine,
Sunt aici, un viu sentiment,
Sunt aici, inima mea-ţi aparţine,
Este al sufletului angajament...

Îmi auzi şoapta de iubire?
Îmi simţi adorarea în tine?
Nu vreau să rămân o amintire,
Iubirile sunt atât de puţine...


Ploieşti, 13 august,
Al tuturor şi al nimănui,
Un Gand Frumos,
Mihai Florian Dumitrescu

vineri, 12 august 2011

Ganduri



Vino...

Te strig în noapte,
E-un dor de tine,
De-ale tale şoapte
Şi nu mă pot abţine,

Nu mă pot abţine
Să nu mă gândesc
Că inima-ţi aparţine
Pentru că te iubesc...

Pentru că te iubesc,
Adorm cu tine-n gând
Şi-n vis îţi şoptesc
Cât de mult te doresc..

Cât de mult te doresc,
Îţi simt bătaia-n mine
A inimii tale, e firesc
Să te simt, e-atât de bine...

Minunato, e-atât de bine
Şi ca un înger în lacrimi
Implor cerul să-mi aline
Dorul de noi, dorul de patimi...

Dorul de noi, dorul de patimi
Mă transformă pe mine-n tine,
La pieptul meu iubito adormi
În sărutările mele adolescentine.

În sărutările mele adolescentine
Aş vrea să te trezeşti, apoi de brâu
Îmbrăţişarea mea te va cuprinde,
Doar eu sunt stăpânul sufletului tău...


Ploiesti, 11 august 2011
Al tuturor si al nimanui,
----------------



Oare mă mai auzi?

Auzi tu a inimii chemare?
Mai simţi tu topirea-n visare?
De ce preferi numai durere?
Când ne sărutam într-o îmbrăţişare,

Totul era bine, era fericirea
Atingerii sărutului tău umed...
De ce preferi doar amintirea
Iubirii, să fie oare totul putred?

Nu uita frumoasa mea iubită
Că încă din vremuri tot ni se spune
Că iubirea e de lume zdrobită,
Călcat în picioare cel ce nu se supune...

Întinde-mi mâna ta albă ca neaua,
Lasă-mă să mă pierd în ochii tăi,
Sărută-mă ca-n ziua in care ploua,
Iar eu îţi auzeam ale inimii bătăi...

Ploieşti, 11 august 2011
Al tuturor si al nimanui,
Mihai Florian Dumitrescu
------------------



O viaţă ca o lumânare

O lumânare
E viaţa unui om...
A cui chemare
Să fie oare
Când se stinge-n nepăsare?

Oare pe cine doare
O trăire de intens
Într-o lume de nonsens?
Să fie ceva oare
Când te pierzi în imens?

Ştiu, e nefiresc
Să vezi o lumânare
Ca pe ceva ceresc
E doar o amânare
A unui gest firesc...

De ce să-ţi pese ţie
Când o lumânare moare?
Pe tine nu te doare...
Nu e nici o acuzaţie,
Lasă aşa, e doar o afirmaţie...

Ploieşti, 11 august 2011
Al tuturor si al nimanui,
------------------


vineri, 5 august 2011

Printre picături de ploaie

Ploua în sufletul meu de copil
o ploaie de doruri şi tristeţi,
Ploua des ca-n luna lui april,
Parcă şi norii au ochii vineţi...




Mă uit în zare, privesc nevăzutul,
E trist totul, parcă e sfârşitul,
Iubesc prezentul, am uitat trecutul,
Şoptesc încet să m-audă neauzitul...

Atâtea nopţi mi-au adunat viitorul,
Atâtea vise mi-au rătăcit privirea,
Am strâns în paharul meu amarul,
Am privit în şoapta mea iubirea...

Atât de mult m-a durut trecutul,
Un coşmar de tristeţi şi furtuni,
Atât de mult îmi doresc viitorul
Fără promisiuni, fără minciuni...

O lacrimă e protestul meu nebun
Şi strig în tăcere: sunt aici, încă viu,
Nu uit trecutul, dar nu mă razbun,
Aştept fericirea să-mi ia un interviu...


Ploieşti, 02 iulie 2011
Mihai Florian Dumitrescu,
O idee rătăcită
www.florian-dumitrescu.ro
www.mihaifloriandumitrescu.ro

Printre idei... (Doar ideea de tine)

Un sentiment,
O lacrimă-n deşert,
Un dor de Necuprins...
O lumânare...
Inima-mi tresare,
E-o adiere ce mă doare...
Un salt în Nefiresc...
Te iubesc...
Un Gând Frumos,
Un Curcubeu în privire
Şi-un licurici...
Te simt, eşti aici...
Mi-e dor,
Te ador...
Şi aştept...
O tandră mângâiere,
O dulce sărutare
Într-o îmbrăţişare...
Te doresc...
E atât de firesc...
O dorinţă de lumesc,
Simt că trăiesc...


Ochii tăi,
Nemurirea din ei,
O rază de soare
Ce răsare din Uitare...
O floare
E chipul tău
Şi mă pierd...
Mă pierd în splendoare...
Un zâmbet în culoare
Şi dulceaţa buzelor tale...
O idee de intens,
Pare un nonsens
Şi mă topesc în tine
E-o stare de bine...
Am uitat de suspine...


Ploieşti, 12 octombrie 2010
Mihai Florian Dumitrescu
www.florian-dumitrescu.ro
www.mihaifloriandumitrescu.ro

Te iubesc mult dragostea mea...

T  e caut între idei,
E  dorul aşa de mare...

I  ubesc ai tăi bujorei,
U  nde este a ta chemare?
B  ate aşa frumos inima-n doi...
E  scris din veacuri că iubirea
S  e lasă fără să vrem peste noi,
C  ă naşte vise, aduce amintirea...

M  inunaţi sunt ochii tăi de flori,
U  mede sunt buzele tale, ce dulceaţă,
L  asă-mă să te cuprind în culori,
T  e ador, iubito, în fiecare dimineaţă...

D  ragostea ta să mi-o oferi mereu,
R  arăul să-l colind numai cu tine.
A  coperă-mă, fără tine mi-e greu,
G  ândul e la tine, nu mă pot abţine...
O  şoaptă mi-e trăirea, amintirea,
S  e pierde în mine, în tine, în noi,
T  e ador, te doresc, e doar iubirea,
E  un sentiment pur ce răsare-n amândoi.
A  lină-mi tristeţea şi dorul de tine,

M  ângâie-mi chipul de sărutări înroşit,
E  inima mea ce doar ţie îţi aparţine,
A  dor al tău cuvânt ce mereu l-am preţuit...




Ploieşti, 31 octombrie 2010,
Mihai Florian Dumitrescu
www.florian-dumitrescu.ro
www.mihaifloriandumitrescu.ro

Mi-e dor şi doare…

Mi-e dor de tine,
mi-e dor de noi…
Nu-mi lăsa inima
să se transforme în sloi…

Când amintirea mea
peste timp te va cuprinde…
Nu va mai fi nici când,
nici cum şi nici unde… 




Mă pierd în tăcerea uitării…
Mă uit în negura depărtării…
Prizonier în a durerii cetate…
Mă topesc în singurătate…


Ploieşti, 30-11-2006
Mihai Florian Dumitrescu
www.florian-dumitrescu.ro
www.mihaifloriandumitrescu.ro

Salt în nefiresc…

Prima iubire,
o dezamăgire…
Prima dezamăgire,
o iubire…
Prima sărutare,
prima atingere,
un vis cuprins de uitare…
Primul te iubesc…
Te doresc….
Numai pentru tine trăiesc…
Doar o exaltare în nefiresc…
O imagine de lumesc…




Şi totuşi iubesc prima dezamăgire,
urăsc prima iubire,
visez la primul sărut,
te doresc ca la prima atingere,
exalt în nefiresc
şi încerc să mai trăiesc…
O imagine de lumesc….


Mihai Florian Dumitrescu,
Ploieşti, 1 decembrie 2007
www.florian-dumitrescu.ro
www.mihaifloriandumitrescu.ro

Nu ai cum…

Nu ai cum să mă răneşti,
Eu sunt inima ta...
Nu ai cum să mă uiţi,
Eu sunt amintirea ta, 





Nu ai cum să nu mă simţi,
Sunt în aerul ce îl respiri,
Sunt mica adiere din părul tău,
Sunt micul freamăt din sufletul tău...
Sunt doar o idee din ceea ce am fost
Şi o speranţă a ceea ce voi fi...
Sunt doar zâmbetul de pe faţa ta
Şi iubirea din inima ta,
Sunt doar... EU...
sau TU...
sau NOI...


Ploieşti, 2 iunie 2007
Mihai Florian Dumitrescu
www.florian-dumitrescu.ro
www.mihaifloriandumitrescu.ro

Singurele cuvinte…



Singurul poem citit vreodată:
Ochii tăi.
Singurele bucurii ale vieţii:
Buzele tale.
Singurul gând al vieţii:
Numele tău.
Singura suferinţă a vieţii mele:
Durerea dorului de tine.
Singurele cuvinte ce îmi răsună în timpane:
Te iubesc atât de mult...


Ploieşti, 2006-2010,
Mihai Florian Dumitrescu
(pentru UnVis într-o carte de iubire.)
www.florian-dumitrescu.ro
www.mihaifloriandumitrescu.ro

Fiecare noapte


“Fiecare noapte mă învăluie în visarea chipului tău de Înger frumos ce mi-a răpit zilele şi m-a învăţat să preţuiesc nopţile adormirii în tine, fiecare atingere a ta m-a făcut să vibrez în cântarea versului iubirii ce mă copleşeşte, fiecare sărut m-a transformat în tandreţea preţuirii buzelor tale pline de dulceaţa sentimentului din tine, minunato... 


Mă pierd în visare, mă pierd în uitare, mă pierd în tine şi în ideea de noi... Şi mă trezesc în speranţa iubirii de mâine a reginei inimii mele şi... Te iubesc în nemurire frumoasa mea idee de intens... (Mihai Florian Dumitrescu, 25 august 2010)
www.florian-dumitrescu.ro
www.mihaifloriandumitrescu.ro

Între întrebări, idei şi trăiri (Ideea unui răspuns...)

 
Între întrebări, idei şi trăiri
(Ideea unui răspuns...)


Azi am întrebat o gărgăriţă mică, mică: “Ce crezi tu despre iubire?”.
Mi-a răspuns: “-Eu cred că dacă iubeşti cu adevărat pe cineva, nu ai linişte până nu ştii ce face acea persoană, nu poţi să nu te gândesti la ea, iar o iubire nu se uită, ea se preţuieşte clipă de clipă şi se luptă pentru ea în fiecare oră, în fiecare minut, în fiecare secundă, iar clipa se transformă în sentiment când eşti cu el...”.


            Azi am întrebat Soarele: “Tu ce crezi despre oameni?”.
Mi-a răspuns: “Eu cred că au uitat să se respecte, au uitat să iubească, se feresc să mai plângă, au uitat să mai fie oameni...”.


 Azi am întrebat Pământul: “Tu ce crezi despre Speranţă?” şi mi-a răspuns Pământul trist: “Speranţa pentru oameni trebuia să dispară ultima, dar oamenii au uitat să mai simtă ceva între Sperante şi s-au mulţumit cu Uitarea, au îmbrăţişat Tristeţea şi au alungat Iubirea...”.


Azi am întrebat Luna: “Tu mai crezi în ceea ce este frumos în oameni, într-o şoaptă de iubire în miez de noapte?” şi mi-a răspuns: “Aştept cu dor acea sclipire din oameni ce îi făcea să se tranforme în licurici în miez de noapte, aştept acea vibraţie de sentiment ce îi făcea să se transforme într-un curcubeu de doruri, sărutări şi îmbrăţişări... Aştept să nu se mai teamă de ideea de intens din ei...”.


            Trecând pe Bulevardul “pierderii între idei şi amintiri”, am zărit o floare ce încă mai avea puterea să zâmbească... Uimit am întrebat-o: “Dar tu de ce zâmbeşti, frumoasă floare?”.
“Tu, omule curios şi plin de nerăbdare, tu ai uitat că eu, o simplă floare, dintr-o Uitare am adus Amintirea, că dintr-o Tristeţe am adus Bucuria şi din Speranţă le-am oferit oamenilor din nou Iubirea? De ce cauţi tu, Suflet rătăcit, răspunsul Firesc între întrebări Nefiresti? De ce te îndoieşti de Amintirea Iubirii şi cauţi Uitarea Speranţei cât timp Ideea de intens este în tine încă vie?”.
            Azi m-am întrebat: “Oare să cred o floare?”.


Mihai Florian Dumitrescu
Ploieşti, 01 octombrie 2010