joi, 8 decembrie 2011

O amintire din vară...

O amintire din vară…




Astăzi, 07 decembrie 2011, ar fi trebuit să sărbătoresc ceva: faptul că acum puţin timp am cedat unor rugăminţi repetate şi am acceptat ceva atunci spre binele altei persoane că binele meu NU a contat niciodată decât pentru mine.. Am învăţat între timp cât de fals poate fi un om, cum se poate folosi josnic de tine şi apoi să te atace pe la spate doar pentru că în faţă NU are curaj, nu poate pentru că nu are cu ce şi de ce.

Astăzi, 07 decembrie 2011, după un an, am mai învăţat ceva: că pentru unele persoane sunt bun DOAR când ajut, sunt bune creaţiile mele ca să fie copiate în mod josnic şi folosite ca să obţină o persoană (şi/sau mai multe) aprecieri nemeritate! Din “iubire” faţă de mine, normal! Din “apreciere” mi-au fost folosite creaţiile ca să fie alţii impresionaţi! Există o vorbă: Oamenii de valoare sunt originali şi niciodată NU îi vor copia pe alţii şi nici NU se vor folosi în mod josnic de ceilalţi sau NU vor lovi in cei ce i-au ajutat! Oamenii de valoare… In rest… “resturi umane” cum îmi spunea cineva…


Da, ştiu, ştiu, am reţinut că pentru unele persoane sunt “disgustuos”, le stârnesc greaţă pentru că am principii (îi întreb eu cum se numeşte un om fără principii?)… Am reţinut expresia aceasta josnică a unei persoane care după ce m-a linguşit şi folosit luni de zile, a descoperit brusc ca NU îi plac principiile mele (deşi le copia) şi NU îi plac nici oamenii cu vreun principiu pentru că îi stârnesc greaţă, dar ca să le folosească creaţiile/ munca în mod josnic ca să îi impresioneze pe alţii, nu mai stârneşte greaţă?

Astăzi, după un an, am învăţat că unii oameni vor rămâne toată viaţa la stadiul la care au fost tot timpul, că nu au putinţa de a evolua deşi se plâng mereu că vor şi ei ce au alţii… Oare merită ei ceva? Nici măcar această întrebare de bun simţ nu şi-au pus-o? Oare va merge toată viaţa cu minciuna, cu josnicia, cu manipularea, cu furtul de la alţii doar pentru că nu reuşeşti TU (persoana care DOAR cere, dar NU oferă) să faci un mic efort să faci ceva al tău? Că tot îl invocă unii în mod fals pe Dumnezeu, îi intreb: poate fiecare primeşte după sufletul şi faptele sale?

Astăzi, poate au învăţat şi ei ceva (deşi ştim cu toţii ca numai un OM poate învăţa ceva, restul doar mimează…): Nu merge mereu cu manipularea, cu minciuna, cu lipsa de bun simţ decât dacă vrei să rămâi ceea ce eşti acum: un NIMENI! Şi NU poţi cere altora să te respecte atâta timp cât tu NU îi respecţi şi nu poţi impune să NU fi furat atâta timp cât TU îi furi pe alţii… E ceva de bun simţ deşi şi bunul simţ stârneşte greaţă unora că doar e tot un principiu…

Eu, astăzi, 07 decembrie 2011, am învăţat să îi ascult pe alţii care chiar mi-au dorit binele şi mi-au tot spus să îmi urmez drumul şi să nu mai accept oameni de nimic în jurul meu, oameni falşi care preferă să se lamenteze în superficialitatea lor sau a altora din jur… Ei şi-au ales drumul, nu?


De aceea, pentru cei cu bun simţ, pentru cei care mai au măcar un principiu de respectat (ca să le stăm în “gât” celorlalti), pentru persoanele care încă mă mai apreciază aşa cum sunt eu, NU cum vor alţii să fiu, le dedic ceva scris în vară…

“Scopul vieţii este de a oferi şi de a primi ceva frumos, de a descoperi sentimente speciale, chiar şi pe cel de tristeţe. Dacă între toate aceste sentimente, iubirea este cel mai special sentiment pentru tine, atunci vei descoperi că eşti mai puternic/ă, zâmbeşti mai frumos, trăieşti mai intens, înveţi să lupţi pentru tot ceea ce ai frumos în jurul tău, chiar şi pentru dreptul de a trăi şi de a fi fericit/ă cât mai mult.


Înveţi să furi un zâmbet, un sărut, un sentiment, să răpeşti o iubire deşi se spune că nu e bine să furi. Vezi tu... Iubirea transformă totul în ceva mai frumos. Din păcate, descoperi că şi dacă iubeşti şi oferi prea mult şi nu primeşti destul înapoi, intervine suferinţa. Suferinţa în tristeţe, dezamăgiri, neîmpliniri.


Dar, fără suferinţă se spune că nu va exista fericire pentru că nu vei cunoaşte cum e starea de bine dacă nu vei trăi starea de rău ca să poţi face o comparaţie. 
 
Fericirea... Ce este fericirea? Când o întâlneşti? De ce nu suntem cu toţii fericiţi? Fericirea diferă de la o persoană la alta în funcţie de dorinţe, aşteptări, de cât de sus îţi stabileşti, îţi defineşti "fericirea". Unele persoane ar fi fericite să fie iubite de către cealaltă persoană şi atât, să meargă cu el/ea până la capăt prin toate greutăţile vieţii. Iar alţii ar fi fericiţi să mai traiască încă o zi. Doar atât... Şi suferă atât de mult că nu vor mai apuca încă un răsărit de soare, un zâmbet al persoanei iubite, o zi fără durere.


Şi descoperi că fericirea poate fi găsită şi în lucrurile mărunte, descoperi fericirea unui zâmbet, a unei atingeri tandre în momente de tristeţe adâncă; o vorbă caldă după atâtea lacrimi îţi poate încălzi inima.
Un suflet sincer este acela ce îţi va dărui acel puţin pe care îl are pentru a te vedea zâmbind, pentru a-ţi reda un moment mic de fericire. Să nu uiţi niciodată să-i mulţumeşti prietenului că a încercat să te ajute deşi nu a reuşit în totalitate pentru că el/ea a vrut doar să te ajute din adâncul sufletului. Şi... uneori din atâta sentiment spunem tremurând "te iubesc" pentru că nu am exersat sentimentul, el a apărut din marele "nimic" al sufletului nostru.


          Şi din tremurul vocii noastre, al unei şoapte de iubire, se naşte pasiunea ce ne va face să ne simţim un pic fericiţi. Învăţăm să adorăm să şoptim un simplu "te iubesc" sau să recunoaştem direct că "Am nevoie de tine". Şi vom simţi pasiunea unor buze fierbinţi ce au căutat atâta vreme un sărut, o atingere tandră a iubitului/ei. Vom regăsi tandreţea unei atingeri, a descoperirii adorării trupului ei/lui. Şi încet, încet, ne vom uni ideile în una singură, un cuvânt nou: NOI.
          Vorbele sunt făcute pentru a fi rostite atâta timp cât le putem rosti pentru a nu regreta că am pierdut persoana şi nu am reuşit să rostim tot ceea ce ne-am dorit, să îi spunem cât de multă nevoie avem de el/ea, cât de mult o dorim, cât de mult îl/o iubim. Nu ne doare şi nu ne costă nimic să fim sinceri/re, să spunem ce simţim.


Adevărata dragoste este atunci când îi simţi bătăile inimii în mâna ta, când îi simţi pulsul bătăilor sub trupul tău ce doreşte să se unească în nemurire cu trupul lui/ei, când te topeşti în îmbrăţişarea aceea ce nu doreşte decât o unire a sentimentului ce te pătrunde, o îmbrăţişare puternică ce spune atât de simplu: "Te doresc cu toată fiinţa mea".
Adevărata dragoste te doare când el/ ea este departe, dar ai speranţa că vei reîntâlni acel sentiment imediat ce îl/o vei reîntâlni, că îţi vei dori atingerea, sărutarea, dulcea şoaptă de iubire ce te face să vibrezi, să simţi că trăieşti ceva unic, al tău, numai al tău...


Descoperi că, fără să vrei, eşti poet şi ai învăţat să spui un poem simplu, dar atât de nefiresc de plin de sentiment firesc ce te răzbate:
Singurul poem spus vreodată sunt ochii tăi iubito...
Singura plăcere sunt buzele tale pline de dulceaţa iubirii...
Singura trăire ce mă face să vibrez în iubire eşti TU...
Singurele cuvinte ce îmi bântuie timpanele sunt: Te iubesc atât de mult...”



Cu drag,
Acelaşi Mihai Florian,
Al Tuturor şi al Nimănui
07 decembrie 2011

miercuri, 9 noiembrie 2011

Dacă aş putea să-mi închid Sufletul...

Dacă aş putea să-mi închid Sufletul...


  
Dacă aş putea să-mi închid Sufletul într-o sticlă de sentimente, l-aş închide... Ca să nu îl mai aud când strigă dupa tine... Ar fi primul lucru pe care l-aş face. Ar fi prima mea zi de linişte... Dar şi de Nelinişte.
            Cum să caut eu liniştea Trupului în Neliniştea Sufletului? O zi de Linişte a Trupului ar fi o Eternitate de captivitate pentru Suflet... Cum să transform Nesfârşitul în Sfârşit şi Visul în Realitate?
            Aş păstra amintirea unei zi de realitate în schimbul unei Eternităţi de vise... Aş vrea să-mi petrec restul zilelor încercând să înţeleg.
De ce dacă iubim lumina atât de mult, aşteptăm să se lase întunericul să spunem ce simţim? De ce?
            De ce dacă iubim Adevărul, ne place totuşi atât de mult să ne minţim? De ce?
De ce preferăm să suferim în tăcere când putem să ne bucurăm chiar şi de Tristeţe? De ce?
            De ce aşteptăm să vină un Suflet drag, iar atunci când vine, îl îndepărtăm că ne e ruşine să spunem ce am simţit? De ce ne e ruşine de noi înşine, de reacţia noastră naturală? De ce?
            Oare ne vom petrece toată viaţa încercând să ne ascundem de noi? Oare ne vom petrece toata viaţa să ne negăm? 



Astăzi am văzut un Înger şi un Demon. Am învins demonul, dar mi-a speriat Îngerul. Eram trist si dezamagit. Am crezut şi am luptat ca un leu cu Demonul şi totuşi când am izbândit, nu mai era Îngerul... Şi mă întreb: Unde a fost răbdarea şi încrederea Îngerului meu în mine? Eu nu am vrut să lupte pentru mine, eu am vrut doar să creadă în mine... Oare i-am cerut prea mult?

  
Mihai-Florian Dumitrescu
Ploiesti, 07 iulie 2010
(din cartea "Ganduri pentru EA - Sentimente nespuse")

Eterna tristeţe a unui Suflet pribeag


Eterna tristeţe a unui Suflet pribeag
(Iubeşte-mă tu Singurătate sau Epistola către Zeul Durerii)



Când pe umerii tăi goi îţi clădeşti un mic univers unde doreşti să te poţi refugia în momente de adâncă tristeţe, să te închini Zeului Durerii cu lacrimile de sânge ale Sufletului tău ce nu îşi mai găseşte loc în firavul tău trup marcat de trecerea vremii şi de lava sentimentelor ce te cuprinde dintr-o dată... tu, Suflet Pribeag, tu chiar crezi că îţi vor rezista genunchii de greutatea sentimentelor ce le porţi? Iubire, tristeţe pura, dezamăgire profundă, lacrimi şi durere, amintiri şi uitare... toate te cuprind năvalnic şi nu te lasă să respiri... În firavul tău trup săpat-au lacrimi de dor şi chin... auzi tu, Zeu al Durerii, al Sufletului suspin? Viaţa nu îţi este decât rugăciune amară a Sufletului plâns mut... 



Te întrebi: unde este micul tău turn de fildeş în care îţi căutai refugiul să-ţi plângi Singurătatea şi Tristeţea?... Nu ai unde să scapi Suflet pribeag... închină-te Zeului Durerii... Eşti doar o idee ce încă mai respiră şi crede în propriul univers... Te vei lăsa învăluit în ceaţa gândurilor tale... Şi te întrebi: Există oare înţelepciunea Durerii?...”



25 septembrie 2006, Ploieşti
Mihai Florian Dumitrescu
(din cartea "Ganduri pentru EA - Sentimente nespuse") 

Voi continua să scriu pentru puţinele persoane ce nu vor să-şi ascundă nici lacrima, nici tristeţea, nici bucuria unui zâmbet, nici măcar teama de a fi “judecaţi” pentru că au rămas oameni…

vineri, 7 octombrie 2011

Referitor cont TPU

Referitor cont TPU: nu mai am cont incepand de astazi intrucat acesta a fost sters FARA JUSTIFICARE  de catre numitul Catalin Tenita la ORDINUL lui NOname (sandra - ce pretinde ca ar avea 28 ani desi multi pariaza ca nu are mai mult de 13 ani dupa comportament si judecata!) care m-a tot atacat si jignit luni de zile pentru ca am refuzat inca din ianuarie 2011 sa o am in lista, sa mai stau de vorba cu o persoana fara educatie, fara cultura care a transformat un site in CANCAN prin atacurile la persoana impotriva mai multor persoane! De aceea, nici nu isi da numele! De asemenea, este ciudat ca fuge de cate ori aude de organele in drept ;) Ea doar ataca si se ascunde ;)

Este inconjurata de oameni fara bun simt care injura de mama, de pitipoance care se dau la barbati sau de oameni care invata copii de la 9 la 15 ani cum sa faca sex in diverse pozitii, situatii, etc! Eu am tot sesizat acest fapt, dar se pare ca interesul financiar primeaza si nu moralitatea la acest Catalin Tenita! Ma intreb ce fel de site este acela care gazduieste 7 mii de Iisusi, 7 clanuri de satanisti, femei de 28 ani ca Noname (sandra) care in loc sa faca ceva in viata stau toata Ziua pe net cu orele (pana la 3-4 dimineata!!!), unii injura la greu de fata cu minori de 5-15 ani, iar altii stau si "educa" copiii de pe tpu cum sa faca sex mai mult sau mai putin "protejat"! Curata "educatie" si "moralitate", iar ca defect mi s-a gasit mie ca am ajutat si discutat cu o fata pe net :)) Au inventat un nou termen: a face sex pe net :)) Doamne fereste!

Ce sa ceri unor oameni care vad numai bani inainte de toate indiferent ca prin acest scop au invatat zeci de copii de sub 15 ani cum sa faca toate tipurile de sex si sa injure in toate felurile? Cat despre unii cocalari si pitipoance care sar imediat pe barbati/ baieti, se stie si se va mai discuta cu sprijinul unor site-uri unde moralitatea desi este joasa, se face "misto" de cei cu principii asa cum recunoastea ca face aceeasi NOname (sandra), femeia fara nume si caracter! Am si aratat discutii in care eram luat peste picior ca am principii! Asta e! Ai principii la unii si nu stii sa profiti si sa faci aranjamente pe la spate, esti condamnat! Nu am putut da replica toata ziua intrucat am fost blocat in mod meschin fara dreptul la aparare!

Si imi aduc aminte de practicile bolsevice... Felicitari Catalin (Dragos) Tenita si NOname (Sandra)! Ati facut "dreptate" aruncand cu zvonuri si noroi in cei care de luni intregi va sesizeaza ca nu e normal ce faceti! Eu am doar o vina: ca am stat de vorba cu o persoana complet neserioasa pe care am ajutat-o enorm, inclusiv financiar si am stat de vorba pe net! Chiar... am o intrebare: cum poti sa faci cu ochiul pe net? Sau cum poti sa atingi o persoana macar pe net? Ei sigur au raspunsul ca doar il au pe insusi "Iisus" sub diverse forme pe site-ul lor inconjurat de zeci de pitipoance cu mai mult sau mai putin tupeu!!!

Cine e nebun si neserios? Fiecare isi da arama pe fata mai devreme sau mai tarziu! In rest, no comment! Sa ii lasam sa invete alte zeci/sute de copii cum sa faca sex de mici si toate pozitiile ca altfel e pacat sa ajunga mai mari si sa fie luati prin surprindere :)) Chiar ar trebui sa le fie rusine!!! Doamne fereste! Cata duplicitate, minciuna si nebunie pe net pe unele site-uri! Ar trebui sa fie interzise spre binele unor copii care nu au ce invata din ele decat de rau!

P.S.: Astfel de exemplare "impart" "moralitatea" si "dreptatea" la romani! NU suntem jalnici ca acceptam asa ceva? Uneori ne meritam soarta acceptand astfel de persoane in jurul nostru!

miercuri, 5 octombrie 2011

O singură inimă ce bate-n doi...


Te zăresc cum alergi spre mine cu braţele deschise, zâmbesc larg şi îmi întind şi eu braţele să te cuprind în toată splendoarea sentimentului ce mă cuprinde când te văd minunato. 


 Te sărut cu pasiune pe buzele tale moi, umede, pline de iubire… Cât de frumos ne topim într-o sărutare… Câtă dulceaţă este în buzele tale iubito… Îmi şopteşti cât de mult mă adori, eu îţi pun degetul pe buziţe şi-ţi spun că eu te iubesc mai mult… Tu… tu mă contrazici că tu mă iubeşti mai mult…


 Buzele mele îţi caută obrăjorii roşii, năsucul, bărbia… se opresc la pielea moale de pe gâtul tău de lebădă căutând cu ardoare pieptul tău cald de domnişoară. Tresari… Am regăsit tandreţea sânilor tăi albi si pufoşi… Îţi şoptesc din nou uşor cât de mult te ador… şi… adorm în sentimentul ce ne cuprinde trupul, sufletul… 


 Iar eu răsar din ochii tăi de flori… O singură inimă ce bate-n doi… Şi nu pot crede cât de firesc îti şoptesc că te iubesc…

Mihai Florian, Un Gând Frumos sau Al tuturor şi al nimănui...

duminică, 25 septembrie 2011

Declaratie de dragoste


“Declaratie de dragoste”



    Te iubesc!
Ce as putea sa iti spun mai mult decat atat? Ca am renuntat la mine de dragul tau? Ca te-am ridicat la nivelul divinitatii si ca plec fruntea pentru orice lovitura pe care mi-o dai? Ca soarele esti tu si apa imi este inutila daca nu te vad? Ca gravitez doar in jurul dorintei de a te simti aproape? Ca nu exista rasarit de soare pe care sa nu il aseman cu parul tau sau lac sau mare cu ochii tai?  Nu… nu iti voi spune aceste lucruri… le cunosti prea bine si le ignori la fel de bine.


   Iti voi spune altceva: esti pentru mine o iubire bolnava, prevestitoare de rele si necazuri, de suferinte si morti de idealuri. Esti rea si egoista! Esti dura si macabra! Esti pesimista si ironica! Esti trista…
  Sa-ti reprosez ca nu ma iubesti, ca ma respingi mereu, ca ma umilesti si ma jignesti? Nu… n-as putea sa fac asta: e ca si cum mi-as da mie insumi o palma. Voi face altceva:
   Te voi blestema!
Te blestem si te urasc! Te urasc pentru dispretul tau, pentru faptul ca nu ma pot desprinde sub nici un chip de murmurul tau jalnic. Te urasc pentru cuvintele spuse, dar mai mult pentru cele nespuse! Te urasc pentru toate lacrimile curse si pentru zavoarele puse in calea fericirii!


    Te urasc si te blestem! Sa mori! Sa te scufunzi in ultimul abis din lume! Sa zaci singura milenii uitata pe fundul vreunei prapastii! Sa plangi si sa te schimbi! Sa renasti din propria cenusa precum eternul phoenix! Sa te ridici cu mult deasupra mea! Sa inveti sa dai fara sa ceri, sa induri fara sa astepti, sa ajuti fara sa ti se ceara, sa iubesti pur, curat… Sa fii cum nu ai visat vreodata, sa fii si sa ma urasti tu pe mine! Sa ma vezi mic, umil si sa imi razi din nou in fata: de data aceasta nu de ironie ci de mila; nu din sarcasm ci din compatimire.
   Si atunci sa nu-mi para rau ca te urasc atat! Sa te admir si sa te urasc din ce in ce mai mult! Sa te ridic si mai sus pentru ca sa decazi in a mea privire si mai adanc! Sa te chem doar pentru a te izgoni! Sa te sarut doar pentru a te gusta.


   Oricat as vrea asta nu se poate. Tu esti si vei fi vesnic asa: rece, cruda, nepasatoare si totusi izbitor de angelica. Iar eu, mereu la picioarele tale, implorand si cersind o privire, macar una. Cersind de dragoste si de ura! De iubire si de razbunare! Doamne, sa fii tu jos si eu sus… te-as invata multe lucruri… sau poate nu te-as invata nimic!
  De ce? Pentru ca te urasc! Dar mai mult ma urasc pe mine insumi pentru ca nu te urasc deloc, nici macar putin si imi petrec clipa dupa clipa incercand sa mi te alung din suflet. Esti ciudata, fiinto! Spui ca nu ma vrei si totusi te-ai agatat ca o caracatita de sufletul meu; ti-ai intins tentaculele si le-ai infipt adanc, in fundul inimii; apoi le-ai prelungit si ai inceput sa ma sufoci incet, incet… 



  Sa vreau sa te mint pe tine sau pe mine insumi si n-as putea: frumoasa sau urata, angelica sau demonica, pura sau machiavelica, sacra sau profana- nu ma intereseaza! Sunt dependent de tine, de fiecare gest al tau: de privirile reci pe care mi le arunci, de “buna”-ul aruncat ironic, de ochii tai lipsiti de stralucire, de nebunia mea!
   Asa ca n-am ce face! Te iubesc, te urasc, te divinizez, te umilesc, toate la un loc si stii de ce? Tu faci la fel! De aceea si spui, zilnic, cat de mult ma dispretuiesti! Si eu zic asta: te blestem sa te lasi iubita! Te blestem sa ma primesti in bratele tale! Te blestem sa ajungi SUFLETUL meu!

duminică, 18 septembrie 2011

Pentru Ea de citit!

Sper din tot sufletul ca ai inteles ca nu se fac anumite lucruri. Sper ca te vei tine de acum de cuvant si vei fi mai "calma, clara si sincera" (am citat din ceea ce ai scris), NU poti da vina mereu pe altii pentru ceea ce faci tu, suna un pic a rautate asa cum este si ceea ce ai discutat in particular cu cateva persoane si faptul ca mi-ai modificat discutiile. Ai spus ca stii cum, unde si cat ai gresit asa ca nu o sa mai fac rezumatul aici. Si, in final, astept o schimbare in bine asa cum ai promis! Stiu ca ti-e greu sa spui adevarul ca te doare, dar nici sa minti atata NU e frumos ca asa lovesti in altii care nu merita! NU uita ca pana acum nu a interesat pe nimeni ce "prostii" faceai de cativa ani asa ca a trebuit sa te trezesti un pic pana nu era prea tarziu...


Ai grija de tine...

vineri, 16 septembrie 2011

Mi-e frig...


Mi-e frig... Mi-e atât de frig fără tine... încât simt cum tremură sufletul în mine... Înveleşte-mă tu, sufleţel de flori, cu căldura sentimentului din tine să nu mai aud în durerea dorului de tine atâtea suspine...  Înveleşte-mă tu cu zâmbetul tău ce topea ideea de mine în ideea de noi şi se năştea o idee de intens... 


 O idee de intens ce dădea lumii un nou sens... Un nou sens într-o lume de imens, într-o lume ce parcă se pierde în uitare... Doar TU m-ai învăţat să mă pierd în visare... Doar TU mă faci să vibrez atunci când îţi rostesc numele... Doar TU mă faci să roşesc în întunericul dorului de tine... 


 Doar TU mă faci să simt că trăiesc, doar TU mă ajuţi să mă regăsesc... în ochii tăi atât de frumoşi ca un câmp de flori... Un vis frumos, un trandafir în atâtea culori... Şi te iubesc atât de mult încât simt cum am devenit un gând frumos dintr-un adult...


Ploiesti, 16 septembrie 2011
Mihai Florian Dumitrescu

vineri, 9 septembrie 2011

Te iubesc printre lacrimi…




Te iubesc printre lacrimi…


Un adevăr trist… Sau poate doar un vis, un sentiment ce ne adoarme în noapte? Nu ştiu… Şi totuşi ştiu că este o expresie atât de frumoasă chiar dacă pare atât de tristă… De fapt şi tristeţea a călit sentimentele în oameni…

Te iubesc… Te iubesc… Te iubesc… Nu sună frumos? Eu simt cum vibrează ceva în mine… Simt cum mă cuprinde Necuprinsul, simt cum îmi doresc Nedoritul, simt cum mă prăbuşesc într-o lavă de trăiri şi mă topesc în Simţire… E atât de bine…

E atât de bine încât simt că trăiesc Trăirea şi îmi doresc Nemurirea… Doar TU… Doar TU mă mai înţelegi, doar TU mă învălui cu braţele tale de iubire şi îmi oferi dulceaţa buzelor tale pline de sentimentul din tine… Şi mă umplu de fericire…

Şi tremur… Şi o lacrimă se naşte în ochiul meu în care se oglindeşte doar chipul tău… Şi parcă renaşte acea lacrimă întruna, parcă doreşte să-mi inunde chipul de alte lacrimi… Te iubesc printre lacrimi… Câtă trăire… de neuitat… în tot necuprinsul din mine… ce te caută numai pe tine…
 
 
Îngenunchez… Poate să-mi adun lacrima… Nu vreau să mă părăsească! NU! Nu şi tu… De ce? Oare de ce? Şi mai apare o lacrimă la această întrebare… De ce oare?

Te iubesc printre lacrimi… E o dorinţă de sinceritate, de ceva pur în mine… E dorinţa unei lacrimi… Sau suspinul ei… Te doresc scumpa mea lacrimă şi mă întreb… Oare cât trăieşte o lacrimă?

O secundă sau o eternitate? O eternitate de lacrimi în iubire… De atâta iubire… De atâta iubire până şi cerul parcă te strigă pe tine… Unde eşti TU? Unde eşti TU, dragostea mea? Unde eşti tu, îngerul meu păzitor cu aripi de tandreţe? Strig către tine durerea dorului de tine, îmi strig în tăcere iubirea… Şi nu mă mai aude nimeni…

E atâta tacere… E tăcerea unei lacrimi ce se pierde încet, încet pe un obraz brăzdat de trăiri… E atâta tacere că îmi aud bătăile inimii… Încă traiesc, încă iubesc, încă respir… Încă o lacrimă… Încă un rând de lacrimi…

Bătăile inimii se transformă într-un cuvânt… La început nu se aude… Apoi deja îmi răzbate-n timpane atât de tare încât parcă vine din întregul univers… E numele tău… E numele tău între lacrimi şi o şoaptă de iubire… Te iubesc atât de mult…

Se spune din vremuri de mult apuse că lacrima ne purifică sentimentele şi ne învaţă că vom suferi mai mult sau mai putin chiar şi din cauza unui sentiment atât de frumos cum este iubirea… Pentru că tot mai puţini cred cu adevărat in ea… Iar când o găsesc la ei, se leapădă de ea ca de ceva rău… Iar când o gasesc la alţii, au grijă ei să strice şi altora dorinţa de a-şi găsi liniştea în iubire…


De aceea, eu îmi iubesc lacrima… E darul meu către tine… Din iubire… Mi-e atât de dor de tine…


Ploieşti, 09 septembrie 2011,
Mihai Florian Dumitrescu
Pentru un sufleţel de flori…

miercuri, 7 septembrie 2011

E doar vina mea sufletel...


E doar vina mea sufletel...


Ascultă-mi sufletul cum te strigă
În intensul dorului ce mă cuprinde,
Nu mai am inima cât să-mi ajungă
De-atâta sentiment ce mă pătrunde.

Ascultă-mi căutarea gândului frumos
Ce din tine se născuse-n intens,
Priveşte-mă-n ochii de luciu abanos
Să vezi cum vibraţia mi-ai atins...



Răzbate-mi timpanele cu o şoaptă,
Omoară-mă cu privirea ta de înger,
Parcă din cer este iubirea ruptă
Ce mă-nvăluie-n trăirea de pasager.

Răzbate-mi trupul de vremuri lovit,
Cuprinde-mă-n îmbrăţişările fierbinţi,
Inimile-ntr-un cerc s-au potrivit,
E doar vina mea, urăste-mă dacă poţi...


Ploieşti, 07 septembrie 2011
Mihai Florian Dumitrescu


E vina ta sufletel...


E vina ta sufletel...


De-i noapte sau e zi,
Nebun e dorul de tine,
De-i ieri sau astăzi,
Visul meu-ţi aparţine...

De-i dor în necuprins
Sau o realitate-n visare,
Inima mi s-a desprins
E la tine-ntr-o îmbrăţişare...

De-i nefiresc în intens
Şi-n suflet e încă lumină,
E vina ta că mi-ai atins
Iubirea ce durerea-mi alină...

De-i vibraţie-ntr-o simţire
Şi-n privirea ce îţi caută
Ochii tăi frumoşi de floare,
E vina ta de mică gărgăriţă...

De-i trecut sau doar prezent,
Tu eşti ideea mea de intens,
O vibraţie-ntr-un adolescent
Suflet ce se pierde-n imens...


Ploieşti, 07 septembrie 2011
Mihai Florian Dumitrescu


marți, 6 septembrie 2011

Tristeţea durerii...




Tristeţea durerii...

A mai căzut o petală-n calea mea,
Era un destin, un suflet pierdut?
Şi totuşi parcă nu-i venise vremea
Să se piardă în neantul nenăscut...

Nu mai avea grai şi nici putere
Să-şi strige durerea de-nceput,
În palma timpului doar o naştere,
Era lacrima durerii-n absolut...

Şi ploi şi vanturi trecut-au peste el,
Nu mai erau nici doruri, nici uitări,
Sus în cer zăreai un frumos arhanghel
Ce plângea cu sânge printre cântări...

Şi-ntregul univers parcă tăcea,
Era doar dorul unui timp trecut,
Nici o lumină nu se mai zărea,
Totul parcă murise-n necunoscut...

O închinare mi se făcuse gândul,
Era ruga mea către cerul divin,
O viaţă atârnând într-un pendul
Şoptind un "te ador" adolescentin...


Ploieşti, 06 septembrie 2011
Mihai Florian Dumitrescu


marți, 30 august 2011

Mulţumesc...




Mulţumesc…


Mulţumesc tuturor pentru aprecieri, sunteţi drăguţi. Mulţumesc şi sufleţelului meu… Nu e totul atât de frumos în viaţă aşa cum sunt de multe ori cuvintele aşezate într-un anumit mod mai mult sau mai puţin special… Iubirea înseamnă şi multă suferinţă (nu numai pentru mine sau pentru tine, pentru toţi cei ce iubesc cu pasiune, asta e viaţa din păcate…) şi o simt pe pielea mea din plin… Până în adâncul sufletului… Tremur tot uneori de nesomn, oboseală, dar încerc să fac astfel încât să nu mă vadă nimeni pentru că nu am învăţat să mă vait. Şi durează de atâtea zile… Doare uneori atât de tare că preferi ca om să te lovească un tren… Rămâi fără linişte interioară, fără somn, fără poftă de mâncare, fără vlagă, uneori şi fără unele vise.

Şi totuşi sufletul se mai zbate acolo in interior strigându-şi dorul… Dorul de tine, dorul de noi… Nu ai cum să nu-l auzi, nu ai cum să-l uiţi, nu ai cum să-l trădezi… El îşi strigă iubirea, el îşi vrea sufletul pereche alături indiferent cât îl doare, indiferent de ameninţări, suferinţe, dureri de necuprins…

Încerc să scriu în continuare în stilul meu original, încerc să mai rezist ca să mă ţin de promisiuni. Daca nu voi reuşi, înseamnă că tot om sunt, nu e vina mea… Dar voi lupta până nu voi mai fi…

Mereu când se amestecă alte persoane în viaţa ta personală, uneori cu “bocancii”, începi să suferi şi să constaţi cum se pierde acel frumos al tău pentru care ai luptat atâta timp… Şi-ţi strigi în pustie iubirea…

Şi pe mine mă doare enorm de mult, nu mai ştiu să zâmbesc, nu am linişte şi reacţiile tale de suferinţă în intens le am şi eu, crede-mă: durere cumplită, nesomn, tristeţe adâncă rătăcind prin tot trupul meu… Asta e, suntem la fel chiar dacă nu suntem una. Iar eu nu mă pot schimba, sunt ceea ce sunt… Un Gând Frumos pentru cei ce mă iubesc… Un Gând Frumos pentru tine…

Vreau să mă pierd şi eu în visare alături de tine sufleţel… Întinde-mi mâna ta “pacoste”… Nu am scăpare, e a sufletului adorare, e şoapta ta de iubire ce o aud în timpane şi ecoul sufletului meu pentru tine:

TE IUBESC… TE IUBESC… TE IUBESC… TE IUBESC… TE IUBESC ATÂT DE MULT…

Un Gând Frumos,
30 august 2011

duminică, 28 august 2011

Scrisoarea mea...


 Scrisoarea mea


Ţi-am scris din nou scrisoarea mea,
O scrisoare de iubire-n atâtea trăiri,
Am scris din nou despre iubirea mea
Cu a mea cerneală roşie de trandafiri…

 
Ţi-am scris şi eu şi al meu suflet,
Ţi-am scris doar ţie vis frumos,
Inimile-s într-un frumos cuplet
Atât pe pământ, cât şi-n cosmos…

Ş-am aşternut pe-o coală de hârtie
Idei, trăiri, sărutări doar pentru tine,
Chipul tău-n privirea de adoraţie
Ale inimii mele bătăi adolescentine...


 Ţi-am scris că te iubesc atât de mult
Încât şi luna şi stelele se-ntreabă:
Oare cât sentiment e pe acest pământ?
Că-ntregul cer din marea sa grabă

Se opri în loc, nu mai e timp, nici spaţiu,
Şi-ntreaga atmosferă ne cuprinde strâns,
E-un dor de iubire, nimic nu mai e pustiu
Că-ntreaga lume s-a săturat de-atâta plâns…

O îmbrăţişare pentru noi e lumina lunii,
O sărutare e roua ce ne trezeşte-n zori,
Etern e chipul tău, buzele tale bucurii
Ce mi-au fermecat sufletul de-atâtea ori…

 
N-aş vrea să-nchei a mea scrisoare,
Să simţi cum e iubirea mereu în doi
Aş vrea să pun un cânt şi-o sărutare
Să ne iubim până-n lumea de apoi…


Gândul tău Frumos,
Mihai Florian Dumitrescu,
Pentru un sufleţel scump,
28 august 2011


Am scris TOTUL din iubire pentru tine, sufleţelul meu minunat de flori, nu am dorit decât să încerc să aşez între cuvinte sentimentele intense ce-mi bântuie inima, sufletul, întreaga simţire atunci când mă gândesc la tine. Uneori, am sigilat totul cu o lacrimă, cu un zâmbet, cu o trăire, dar TOTUL era pentru TINE! TOTUL în stare pură pentru că… te iubesc atât de mult ideea mea de intens… Tu eşti gărgăriţa mea mică, mică şi scumpă…

Dorul de tine...


 
Dorul de tine…


Găsit-am negăsitu-n necuprins,
Auzit-am neauzitu-n depărtare,
O lume fără tine e-un nonsens,
Îmi pare o viaţă fără de culoare…

 
Oare de ce suspini tu, suflet rătăcit?
Oare pe tine ce te doare atât de tare?
Mă întreba un trandafir abia înroşit,
Îmi era teamă să raspund la-ntrebare…

Gândul mi-e şi el rătăcit şi singur,
Întind mâna către cer, suspin şi cer,
De nimic astăzi nu mai sunt sigur,
Doar că te iubesc atât de mult, sincer…


Mihai Florian Dumitrescu,
Gând Frumos, 28 august 2011


Iubirea unei lacrimi...


Iubirea unei lacrimi…


Doar al tău glas de-l voi auzi
Chemându-mă iar cu iubire,
Inima ta paşii îmi va călăuzi,
Cât de mult ador a ta chemare…

Doar de mă vei privi cu adorare
Şi mă vei atinge aşa cum tu şti,
Mă voi topi în dulcea ta visare
Şi ochii nu-mi vor mai fi pustii…

Mai cântă-mi iar tandreţea din tine,
Un vers al dragostei îl voi recita,
Să te iubesc nu mă mai pot abţine,
E-atât de bine cu tine, iubirea mea…

Ce cauţi tu, minunato, acolo-ntre stele?
Nu simţi ce caldă e chemarea mea?
Învinge-ţi încă o dată, durerea, temerile
Şi vino iar la mine să-ţi sărut lacrima…


Mihai Florian Dumitrescu,
Gând Frumos, 28 august 2011