Mi-e frig...

Mi-e frig... Mi-e atât de frig fără tine... încât simt cum tremură sufletul în mine... Înveleşte-mă tu, sufleţel de flori, cu căldura sentimentului din tine să nu mai aud în durerea dorului de tine atâtea suspine...  Înveleşte-mă tu cu zâmbetul tău ce topea ideea de mine în ideea de noi şi se năştea o idee de intens... 

 O idee de intens ce dădea lumii un nou sens... Un nou sens într-o lume de imens, într-o lume ce parcă se pierde în uitare... Doar TU m-ai învăţat să mă pierd în visare... Doar TU mă faci să vibrez atunci când îţi rostesc numele... Doar TU mă faci să roşesc în întunericul dorului de tine... 

 Doar TU mă faci să simt că trăiesc, doar TU mă ajuţi să mă regăsesc... în ochii tăi atât de frumoşi ca un câmp de flori... Un vis frumos, un trandafir în atâtea culori... Şi te iubesc atât de mult încât simt cum am devenit un gând frumos dintr-un adult...

Ploiesti, 16 septembrie 2011
Mihai Florian Dumitrescu