Blogul lui Mihai Florian Dumitrescu: O amintire din vară...

O amintire din vară…

Astăzi, 07 decembrie 2011, ar fi trebuit să sărbătoresc ceva: faptul că acum puţin timp am cedat unor rugăminţi repetate şi am acceptat ceva atunci spre binele altei persoane că binele meu NU a contat niciodată decât pentru mine.. Am învăţat între timp cât de fals poate fi un om, cum se poate folosi josnic de tine şi apoi să te atace pe la spate doar pentru că în faţă NU are curaj, nu poate pentru că nu are cu ce şi de ce.

Astăzi, 07 decembrie 2011, după un an, am mai învăţat ceva: că pentru unele persoane sunt bun DOAR când ajut, sunt bune creaţiile mele ca să fie copiate în mod josnic şi folosite ca să obţină o persoană (şi/sau mai multe) aprecieri nemeritate! Din “iubire” faţă de mine, normal! Din “apreciere” mi-au fost folosite creaţiile ca să fie alţii impresionaţi! Există o vorbă: Oamenii de valoare sunt originali şi niciodată NU îi vor copia pe alţii şi nici NU se vor folosi în mod josnic de ceilalţi sau NU vor lovi in cei ce i-au ajutat! Oamenii de valoare… In rest… “resturi umane” cum îmi spunea cineva…

Da, ştiu, ştiu, am reţinut că pentru unele persoane sunt “disgustuos”, le stârnesc greaţă pentru că am principii (îi întreb eu cum se numeşte un om fără principii?)… Am reţinut expresia aceasta josnică a unei persoane care după ce m-a linguşit şi folosit luni de zile, a descoperit brusc ca NU îi plac principiile mele (deşi le copia) şi NU îi plac nici oamenii cu vreun principiu pentru că îi stârnesc greaţă, dar ca să le folosească creaţiile/ munca în mod josnic ca să îi impresioneze pe alţii, nu mai stârneşte greaţă?

Astăzi, după un an, am învăţat că unii oameni vor rămâne toată viaţa la stadiul la care au fost tot timpul, că nu au putinţa de a evolua deşi se plâng mereu că vor şi ei ce au alţii… Oare merită ei ceva? Nici măcar această întrebare de bun simţ nu şi-au pus-o? Oare va merge toată viaţa cu minciuna, cu josnicia, cu manipularea, cu furtul de la alţii doar pentru că nu reuşeşti TU (persoana care DOAR cere, dar NU oferă) să faci un mic efort să faci ceva al tău? Că tot îl invocă unii în mod fals pe Dumnezeu, îi intreb: poate fiecare primeşte după sufletul şi faptele sale?

Astăzi, poate au învăţat şi ei ceva (deşi ştim cu toţii ca numai un OM poate învăţa ceva, restul doar mimează…): Nu merge mereu cu manipularea, cu minciuna, cu lipsa de bun simţ decât dacă vrei să rămâi ceea ce eşti acum: un NIMENI! Şi NU poţi cere altora să te respecte atâta timp cât tu NU îi respecţi şi nu poţi impune să NU fi furat atâta timp cât TU îi furi pe alţii… E ceva de bun simţ deşi şi bunul simţ stârneşte greaţă unora că doar e tot un principiu…

Eu, astăzi, 07 decembrie 2011, am învăţat să îi ascult pe alţii care chiar mi-au dorit binele şi mi-au tot spus să îmi urmez drumul şi să nu mai accept oameni de nimic în jurul meu, oameni falşi care preferă să se lamenteze în superficialitatea lor sau a altora din jur… Ei şi-au ales drumul, nu?

De aceea, pentru cei cu bun simţ, pentru cei care mai au măcar un principiu de respectat (ca să le stăm în “gât” celorlalti), pentru persoanele care încă mă mai apreciază aşa cum sunt eu, NU cum vor alţii să fiu, le dedic ceva scris în vară…

“Scopul vieţii este de a oferi şi de a primi ceva frumos, de a descoperi sentimente speciale, chiar şi pe cel de tristeţe. Dacă între toate aceste sentimente, iubirea este cel mai special sentiment pentru tine, atunci vei descoperi că eşti mai puternic/ă, zâmbeşti mai frumos, trăieşti mai intens, înveţi să lupţi pentru tot ceea ce ai frumos în jurul tău, chiar şi pentru dreptul de a trăi şi de a fi fericit/ă cât mai mult.

Înveţi să furi un zâmbet, un sărut, un sentiment, să răpeşti o iubire deşi se spune că nu e bine să furi. Vezi tu... Iubirea transformă totul în ceva mai frumos. Din păcate, descoperi că şi dacă iubeşti şi oferi prea mult şi nu primeşti destul înapoi, intervine suferinţa. Suferinţa în tristeţe, dezamăgiri, neîmpliniri.

Dar, fără suferinţă se spune că nu va exista fericire pentru că nu vei cunoaşte cum e starea de bine dacă nu vei trăi starea de rău ca să poţi face o comparaţie.

Fericirea... Ce este fericirea? Când o întâlneşti? De ce nu suntem cu toţii fericiţi? Fericirea diferă de la o persoană la alta în funcţie de dorinţe, aşteptări, de cât de sus îţi stabileşti, îţi defineşti "fericirea". Unele persoane ar fi fericite să fie iubite de către cealaltă persoană şi atât, să meargă cu el/ea până la capăt prin toate greutăţile vieţii. Iar alţii ar fi fericiţi să mai traiască încă o zi. Doar atât... Şi suferă atât de mult că nu vor mai apuca încă un răsărit de soare, un zâmbet al persoanei iubite, o zi fără durere.

Şi descoperi că fericirea poate fi găsită şi în lucrurile mărunte, descoperi fericirea unui zâmbet, a unei atingeri tandre în momente de tristeţe adâncă; o vorbă caldă după atâtea lacrimi îţi poate încălzi inima.

Un suflet sincer este acela ce îţi va dărui acel puţin pe care îl are pentru a te vedea zâmbind, pentru a-ţi reda un moment mic de fericire. Să nu uiţi niciodată să-i mulţumeşti prietenului că a încercat să te ajute deşi nu a reuşit în totalitate pentru că el/ea a vrut doar să te ajute din adâncul sufletului. Şi... uneori din atâta sentiment spunem tremurând "te iubesc" pentru că nu am exersat sentimentul, el a apărut din marele "nimic" al sufletului nostru.

Şi din tremurul vocii noastre, al unei şoapte de iubire, se naşte pasiunea ce ne va face să ne simţim un pic fericiţi. Învăţăm să adorăm să şoptim un simplu "te iubesc" sau să recunoaştem direct că "Am nevoie de tine". Şi vom simţi pasiunea unor buze fierbinţi ce au căutat atâta vreme un sărut, o atingere tandră a iubitului/ei. Vom regăsi tandreţea unei atingeri, a descoperirii adorării trupului ei/lui. Şi încet, încet, ne vom uni ideile în una singură, un cuvânt nou: NOI.

Vorbele sunt făcute pentru a fi rostite atâta timp cât le putem rosti pentru a nu regreta că am pierdut persoana şi nu am reuşit să rostim tot ceea ce ne-am dorit, să îi spunem cât de multă nevoie avem de el/ea, cât de mult o dorim, cât de mult îl/o iubim. Nu ne doare şi nu ne costă nimic să fim sinceri/re, să spunem ce simţim.

Adevărata dragoste este atunci când îi simţi bătăile inimii în mâna ta, când îi simţi pulsul bătăilor sub trupul tău ce doreşte să se unească în nemurire cu trupul lui/ei, când te topeşti în îmbrăţişarea aceea ce nu doreşte decât o unire a sentimentului ce te pătrunde, o îmbrăţişare puternică ce spune atât de simplu: "Te doresc cu toată fiinţa mea".

Adevărata dragoste te doare când el/ ea este departe, dar ai speranţa că vei reîntâlni acel sentiment imediat ce îl/o vei reîntâlni, că îţi vei dori atingerea, sărutarea, dulcea şoaptă de iubire ce te face să vibrezi, să simţi că trăieşti ceva unic, al tău, numai al tău...