La multi ani!

La multi ani!

Pentru Tine...

"Iubesc rapsodia sentimentelor din ochii tăi, iubesc atingerea zâmbetului tău atunci când mă priveşti până-n adâncul amintirii sufletului ce-ţi strigă neîncetat numele..." Mihai Florian Dumitrescu, 03 noiembrie 2012.

O poveste de iubire...

Priveşte-mă, ascultă-mi liniştea, atinge-mi şoapta, gustă-mi iubirea...


“Priveşte-mă, sunt doar o idee de intens,
Ascultă-mi liniştea ce nu mai are sens,
Atinge-mi şoapta sentimentului imens

Şi gustă-mi iubirea să ne pierdem în necuprins...”

Şoptea un licurici unei furnicuţe ce îi fermecase inima... Ea stătea, îl asculta în fiecare seară, îi admira licărirea... “Cât de frumos este, cât de romantic...” şoptea o buburuză. “L-aş lua eu de soţ, dar am deja 2 copilaşi şi un trântor!” strigă o libelulă în zbor. Parcă şi soarele şi luna-l ascultau, veneau de departe multe gâze, mereu îl căutau.

Dar, el, licuriciul, nu o vedea decât pe ea: furnicuţa. Ea era totul pentru el, ideea lui de intens, şoapta lui de iubire în nemurire, liniştea sufletului lui, ea era mica lui “nebunie”, un sentiment ce se pierde-ntr-o noapte de iunie...

Şi zilele au trecut, nopţile veneau, licuriciul şi furnica atât de mult se iubeau... Până-ntr-o zi când licuriciul prinse curaj şi o întrebă pe furnicuţă: “Vrei să ne unim destinele, să fi a mea soţie?”, iar furnicuţa privind timidă în pământ, tremurând, răspunse plină de emoţie: “Da... te iubesc atât mult, tu eşti îngerul meu pe pământ, nu te iubesc de-acum, mă-ndrăgostisem de demult...”.

Atât de fericit era licuriciul încât de veselie sărută şi ariciul şi parcă în întreg universul se striga că numai el este alesul...

Trecură alte zile şi alte vremuri, iar furnicuţa află câteva adevăruri: că licuriciul lui cel romantic era cam bolnăvior, avea şi diagnostic şi se-ntristă, deveni cam temătoare că va fi grea-n viaţă o astfel de acceptare...

Se duse tristă la licurici şi îi povesti că viitorul lor parcă era trist dacă te gândeai, iar licuriciul nostru romantic şi fericit se transformă-n tristeţe, sufletu-i era pustiit...

Se spune că-n vremuri de demult a trăit un licurici şi o furnicuţă ce s-a temut, iar licuriciul altădată frumos şi îndrăgostit a murit atât de trist şi de abătut...


O altă poveste de iubire,
Mihai Florian Dumitrescu,
Ploieşti, 12 iulie 2011 ("Ganduri pentru EA-Sentimente nespuse")

Atunci cand crezi ca ai probleme...

Cand spui ca ti-e pofta de ceva, dar nu ai bani sa cumperi, atunci cand te plangi ca te doare ceva sau ca iti lipseste un lucru, uita-te adanc in ochii lui si gandeste-te ca ii spui lui ce te doare, ce-ti lipseste... Ce crezi ca iti va raspunde? O zi frumoasa! Mihai Florian Dumitrescu

Ce-ti doresc eu tie dulce Romanie!

Voi iubi politicianul care îmi va bate la uşă într-o zi să mă întrebe dacă am nevoie de ceva sau să-mi ceară ajutorul ca să ajute pe altcineva. Şi abia atunci voi crede că politica românească are măcar un singur lucru cu problemele oamenilor şi voi spera în ceva bun din partea lor. Până atunci e dreptul meu să nu îi iubesc pe cei ce mă dispreţuiesc ca om cu bunele şi cu relele mele… Mihai Florian Dumitrescu, 04 noiembrie 2012

Protest faţă de unii postaci nesimţiţi!

Protest faţă de unii postaci nesimţiţi!

Azi, 24 octombrie 2012, mi-am dat seama că sunt un “idiot” şi aşa vreau să rămân. Nu vreau să fiu ca “deştepţii” care postează tot felul de idioţenii pe facebook, pe site-uri, pe unde apucă ca să fie băgaţi şi ei în seamă. Prefer să fiu eu altfel decât ei şi dacă tot ei sunt “deştepţii”, “iluminaţii” pe care îi urmează gloata, eu prefer să fiu “idiot”!

Şi chiar dacă o să rămân singur, tot o să spun/ scriu tot ceea ce am de spus/ scris!

Astăzi, 24 octombrie 2012, am dat de alt “postac” de facebook atât de “deştept”(“cultivat” omul… nu avea rost să-l întreb câte studii are sau ce a realizat în viaţă…) încât a făcut o mârşăvie aşa cum fac mulţi alţii pe facebook şi am realizat că şi libertatea asta a netului naşte mulţi monştrii…

Ce a făcut? A pus o poză cu un copil care suferea de o malformaţie gravă (încât îţi era greu să te uiţi fără să îţi vină să plângi) şi cu un mesaj alăturat de genul: “dacă daţi like = 4 $, dacă daţi comment = 8$, etc…” fără să fie lăsat un cont bancar unde oamenii cu adevărat buni la suflet să doneze ceva ca să ajute sau ceva date de contact ale copilului sau ale unei rude… Dacă vrem să îl ajutăm, măcar să o facem cum trebuie, nu?

Nu numai atât! Dacă am scris că mi se pare o mârşăvie ceea ce a făcut tocmai pentru că se profită de suferinţa unui copil ca să strângă un nemernic simpatii, like-uri fără să fie ajutat deloc acel copil, m-am trezit că sunt luat tot eu de persoană “rea”… Eu… care am donat de atâtea ori cu adevărat în mai multe cazuri!!! Să ne mai mirăm de ce e lumea nebună???

Deci, concluzia: astăzi, 24 octombrie 2012, am înţeles de ce lumea e cu fundul în sus de atâta timp şi albul este negru şi invers, de ce oamenii sunt păcăliţi de atâta amar de vreme! Pentru că refuză să gândească!!! Ar trebui ca fiecare persoană să-şi pună întrebări elementare de genul: Dacă sunt mii de cazuri zilnice de astfel de postări, cine contorizează că eu, Mihai Florian, am postat un mesaj cu un copil care suferă ca să strâng like-uri de 4 $/ bucata? NIMENI! Cine dă aceşti bani? NIMENI! Şi atunci de ce profităm de suferinţa unui copil?

Acum mă adresez mămicilor care spun peste tot că îşi iubesc copiii: Dacă era copilul vostru, eraţi de acord să i se dea poza peste tot ca să strângă un nesimţit like-uri, dar copilul să nu fie ajutat deloc, deloc? Normal că NU! Şi atunci cum de sprijiniţi un astfel de imbecil, o aşa mârşăvie?

Doriţi să AJUTAŢI? Pentru început, mişcaţi-vă fundul de pe scaun, aflaţi un cont ceva şi vărsaţi bani acolo ca să ajutaţi cu adevărat, nu daţi like-uri ca să vă minţiţi conştiinţa că aţi ajutat pentru că NU aţi făcut NIMIC CU UN LIKE!!! Sau trimiteţi un sms dacă campania este adevărată şi este lăsat un nr. de sms ADEVĂRAT prin care să vi se oprească din abonament sau credit 1, 2, 3, 4, 5 dolari/ euro, etc! E ATÂT DE GREU? AŞA DE MULT IUBIŢI COPIII ÎNCÂT VĂ E LENE SĂ AJUTAŢI CU ADEVĂRAT?

Aş pune altă întrebare, dar ştiu că o pun degeaba: cine e mai nemernic? Eu că vă spun adevărul şi vă deschid ochii că ştiu cum e să ajuţi (NU am stat degeaba în mai multe cazuri şi am ajutat efectiv cu ceva, NU CU LIKE-URI!!!) sau e mai nemernic/ nesimţit cel care postează la vrajeală că un copil va primi 4 dolari pentru fiecare like deşi şi el ştie CĂ NU E ADEVĂRAT???

Nu reuşiţi să faceţi diferenţa între o minciună josnică şi adevăr? Măcar deschideţi urechile şi ochii la ceea ce vă spun/ scriu unii care ştiu ce înseamnă o asociaţie, cum se face o campanie de ajutorare…

Şi acum mă adresez postacilor nesimţiţi (cei care postează mesaje de genul celor precizate mai sus): “Măi nesimţiţilor, tare aş vrea să fiţi bolnavi grav pe un pat de spital şi eu să fiu singura voastră şansă să vă ajut şi eu să vă spun simplu: NU am bani să vă dau, nu am timp să vă ajut, DAR O SĂ DAU UN LIKE PE FACEBOOK ŞI O SĂ PUN ŞI POZA CU VOI CUM SUFERIŢI FĂRĂ SĂ LAS VREUN CONT, FĂRĂ DETALII, FĂRĂ NIMIC! 100 DOLARI LIKE-UL!!!” E BINE AŞA?

Sau să nu aveţi bani deloc de o pâine, să vă fie foame, eu să vă fiu singurul prieten şi să vă răspund la fel: “Nu am să vă dau, dar o să îi invit pe toţi ai mei să vă ofere like-uri pe facebook cu mesaje de genul: 200 dolari like-ul, să văd cine vă va oferi banii aceia!!!”

Acum sper că am fost destul de explicit de ce reacţionez dur la astfel de nemernici şi nemernicii! Este o mizerie să profiţi de durerea unui copil, să ii mai postezi şi poza fără să-l ajuţi cu adevărat şi să vrei tu like-uri MINŢIND CĂ O SĂ DEA CINEVA BANI PENTRU LIKE-URILE DE LE VEI OBŢINE TU, NESIMŢITULE!!!

Am auzit şi explicaţia destul de… “slabă” (ca să nu spun altceva) că ei nu fac nimănui rău dacă promovează aşa ceva… Adică, dacă promovezi astfel de mizerii, minciuna, ipocrizia unor astfel de mesaje/ personaje, e bine? Păi, atunci să promovăm prostia, minciuna şi meschinăria la rang de conducere de stat!!! UPS, AŢI FĂCUT ŞI ASTA DEJA…

Voi chiar doriţi să trăiţi într-o lume mai bună, cu mai puţină minciună, ipocrizie şi mizerie sau una spuneţi şi, în schimb, vă complaceţi cu toţii în ceea ce vi se “serveşte”?

Să îmi demonstreze vreun nesimţit de postac de genul că s-au strâns măcar o sută de dolari sau un singur dolar dintr-o astfel de aşa zisă campanie de ajutorare în care NU apare nici un cont bancar unde să se doneze, nu apare nici un nr.de sms, nu apar detaliile/ datele de contact ale vreunei rude a copilului, APARE DOAR POZA COPILULUI SUFERIND, POZA CU CARE UNII STRÂNG LIKE-URI!!!

Adică, eu postez un mesaj de genul pe facebook cu dolari pe like şi facebook se obligă de dragul meu (deşi nu mă cunoaşte) să plătească acea sumă? Şi un copil de zece ani îşi dă seama de farsă, de minciuna josnică!!!

Eu am tot cerut explicaţii unor astfel de postaci tupeişti chiar şi astăzi, să ne spună şi nouă, mai ales mie că ştiu că mi-am luat toate diplomele pe merit şi eram lăudat pentru logica mea, cine a hotărât câţi euro/ dolari se dau pentru un like pentru aceste cazuri, CINE CONTORIZEAZĂ ACESTE LIKE-URI ŞI CINE PLĂTEŞTE ACESTE LIKE-URI!!!  Nici măcar la 3 întrebări simple nu mi se poate răspunde? Ca să ne lămurim şi noi că suntem mai idioţi aşa, cel puţin aşa ne tratează aceşti tupeişti mizerabili!!!

Cât despre cei care donează cu adevărat, am un mesaj: Vedeţi cât de “idioţi” suntem/ sunteţi dacă doriţi să ajutaţi cu adevărat? Puteaţi scăpa mai ieftin dând un like şi gata!!! Că tot e la moda… (În paranteză fie spus: îi admir pe cei care ajută cu adevarat, le mulţumesc eu în locul nesimţiţilor de postaci care profită de credulitatea unora…).

Iar voi, postaci fără minte şi bun simţ: Îi puteţi lua de proşti pe cine vreţi voi, dar cu mine nu merge… Aşa că protestez public împotriva nesimţirii voastre, împotriva tupeului vostru de a striga tot voi că doriţi binele unui copil!!! DE CE NU DONAŢI ŞI VOI CU ADEVĂRAT MĂCAR UN DOLAR??? NU VĂ RĂMÂN BANI DE BĂUTURĂ, DE ETNOBOTANICE SAU DE VRĂJIT PERSOANE CREDULE?

CÂTĂ MIZERIE… Eu o să pun poza unui copil care vă arată cu degetul mârşăvia!!!

Te iubesc printre lacrimi…

Te iubesc printre lacrimi…

Un adevăr trist… Sau poate doar un vis, un sentiment

ce ne adoarme în noapte? Nu ştiu… Şi totuşi ştiu că este o expresie atât de frumoasă chiar dacă pare atât de tristă… De fapt şi tristeţea a călit sentimentele în oameni…

Te iubesc… Te iubesc… Te iubesc… Nu sună frumos? Eu simt cum vibrează ceva în mine… Simt cum mă cuprinde Necuprinsul, simt cum îmi doresc Nedoritul, simt cum mă prăbuşesc într-o lavă de trăiri şi mă topesc în Simţire… E atât de bine…

E atât de bine încât simt că trăiesc Trăirea şi îmi doresc Nemurirea… Doar TU… Doar TU mă mai înţelegi, doar TU mă învălui cu braţele tale de iubire şi îmi oferi dulceaţa buzelor tale pline de sentimentul din tine… Şi mă umplu de fericire…

Şi tremur… Şi o lacrimă se naşte în ochiul meu în care se oglindeşte doar chipul tău… Şi parcă renaşte acea lacrimă întruna, parcă doreşte să-mi inunde chipul de alte lacrimi… Te iubesc printre lacrimi… Câtă trăire… de neuitat… în tot necuprinsul din mine… ce te caută numai pe tine…

Îngenunchez… Poate să-mi adun lacrima… Nu vreau să mă părăsească! NU! Nu şi tu… De ce? Oare de ce? Şi mai apare o lacrimă la această întrebare… De ce oare?

Te iubesc printre lacrimi… E o dorinţă de sinceritate, de ceva pur în mine… E dorinţa unei lacrimi… Sau suspinul ei… Te doresc scumpa mea lacrimă şi mă întreb… Oare cât trăieşte o lacrimă?

O secundă sau o eternitate? O eternitate de lacrimi în iubire… De atâta iubire… De atâta iubire până şi cerul parcă te strigă pe tine… Unde eşti TU? Unde eşti TU, dragostea mea? Unde eşti tu, îngerul meu păzitor cu aripi de tandreţe? Strig către tine durerea dorului de tine, îmi strig în tăcere iubirea… Şi nu mă mai aude nimeni…

E atâta tacere… E tăcerea unei lacrimi ce se pierde încet, încet pe un obraz brăzdat de trăiri… E atâta tacere că îmi aud bătăile inimii… Încă traiesc, încă iubesc, încă respir… Încă o lacrimă… Încă un rând de lacrimi…

Bătăile inimii se transformă într-un cuvânt… La început nu se aude… Apoi deja îmi răzbate-n timpane atât de tare încât parcă vine din întregul univers… E numele tău… E numele tău între lacrimi şi o şoaptă de iubire… Te iubesc atât de mult…

Se spune din vremuri de mult apuse că lacrima ne purifică sentimentele şi ne învaţă că vom suferi mai mult sau mai putin chiar şi din cauza unui sentiment atât de frumos cum este iubirea… Pentru că tot mai puţini cred cu adevărat in ea… Iar când o găsesc la ei, se leapădă de ea ca de ceva rău… Iar când o gasesc la alţii, au grijă ei să strice şi altora dorinţa de a-şi găsi liniştea în iubire…

De aceea, eu îmi iubesc lacrima… E darul meu către tine… Din iubire… Mi-e atât de dor de tine…


Ploieşti, septembrie 2011,
Mihai Florian Dumitrescu

Versul dragostei...

“Tu eşti o melodie ce îmi inundă timpanele hipnotizate de dulcea ta şoaptă de iubire... Tu eşti pasul desculţ al tălpii ce am sărutat-o de atâtea ori pentru simplul fapt că... am regăsit zâmbetul tău pierdut în scrisoarea timpului, un zâmbet de culoare şi lumină călăuzitoare... Mâna ta... Mâna ta e-o aripă ce tandru mă-mbrăţişează şi-ascult simfonia iubirii din inima ta ce bate atât de tare încât trupul tău firav se-nfioară... Un pian îţi cântă versul dragostei ce te-nconjoară, cuvinte nerostite într-o noapte de vară, o atingere ce te introduce în visare întâia oară...” (Dedicaţie pentru un Sufleţel de flori din partea lui Mihai Florian Dumitrescu, 10 decembrie 2010, "Ganduri pentru EA-Sentimente nespuse").

Nimeni sau Cineva

“Eu nu sunt nimeni... Eu sunt doar un Gând Frumos ce apare în viaţa multora şi apoi dispare... Un Gând ce nu are vârstă, dar care bântuie conştiinţa tuturor indiferent de vârstă. Mi s-a spus că nu se ştie cât voi trăi şi atunci am devenit o idee pentru unii, o vibraţie pentru alţii, un zâmbet sau un coşmar, un sentiment uman ce nu are formă, o trăire mai mult sau mai puţin intensă, un mic suflet ce ar dori să strige după zâmbetul tău, să-ţi însenineze chipul măcar pentru câteva clipe, dar nu poate striga pentru că îţi respectă tristeţea, tăcerea şi durerea, dar şi liniştea... Şi-atunci nu poţi decât să-i auzi şoapta unei adieri de trăire, o şoaptă ce te roagă să zâmbeşti. Acesta este darul pe care şi-l doreşte, un dar venit din toată inima ta, suflet de fată...” (Mihai Florian Dumitrescu, Ploieşti, 21 februarie 2011, "Ganduri pentru EA-Sentimente nespuse")

O imbratisare...

“Îmi doresc o îmbrăţişare nemuritoare, un sărut al adorării din tine, să fiu cu ideea mea de intens pentru totdeauna, o plimbare-n ploaia lui martie cu tine de mână, ceva deosebit în cuvintele iubirii din tine, un parfum al atingerii tale tandre, iubirea ce mi-am dorit-o mereu şi am căutat-o atât amar de vreme, să te cer printre lacrimile dorului de tine şi ale fericirii atunci când te voi privi, un secol de nopţi de neuitat şi-o viaţă alături de tine, sufleţelul meu de flori... pentru că TU eşti o parte din ideea de NOI, TU eşti zâmbetul meu ce-mi apare atunci când mă gândesc la tine, TU eşti alinarea sufletului meu ce a rătăcit printre umbre, TU eşti dragostea vieţii mele... Şi... te iubesc atât de mult trandafirul iubirii mele...” (Mihai Florian Dumitrescu, 11 februarie 2011, "Ganduri pentru EA-Sentimente nespuse")

Un singur gand...

“Un Gând frumos mă învăluie. L-am întrebat de ce tocmai pe mine şi mi-a răspuns şoptind cu o linişte ce mi-a făcut tot corpul să vibreze: eu sunt iubirea ta şi a ei, eu sunt lacrima de cristal ce s-a născut din ochii ei frumoşi ca un câmp de flori ca să-i trădeze sentimentul faţă de tine, muritorule, să te înveţe cum să deveniţi nemuritori, eu sunt gândul vostru frumos şi dorul din voi. Eu sunt răsăritul şi apusul din voi atunci când vă priviţi şi vă pierdeţi unul în altul, eu sunt dulcea ei sărutare ce te introduce în visare şi vibraţia din tine atunci când iubirea ei te atinge tandru, eu sunt eternitatea din voi şi răspunsul rugii voastre, eu sunt DRAGOSTEA. O singură inimă... Un singur gând pentru totdeauna...” (Mihai Florian Dumitrescu, 24 august 2010, "Ganduri pentru EA-Sentimente nespuse")

Idee de intens...

“Fiecare noapte mă învăluie în visarea chipului tău de Înger frumos ce mi-a răpit zilele şi m-a învăţat să preţuiesc nopţile adormirii în tine, fiecare atingere a ta m-a făcut să vibrez în cântarea versului iubirii ce mă copleşeşte, fiecare sărut m-a transformat în tandreţea preţuirii buzelor tale pline de dulceaţa sentimentului din tine, minunato... Mă pierd în visare, mă pierd în uitare, mă pierd în tine şi în ideea de noi... Şi mă trezesc în speranţa iubirii de mâine a reginei inimii mele şi... Te iubesc în nemurire frumoasa mea idee de intens... (Mihai Florian Dumitrescu, 25 august 2010, "Ganduri pentru EA-Sentimente nespuse")

Lacrima unui suflet

“Am scris pe o lacrimă din sufletul meu şi am adăugat al inimii amar, poate prea mult sentiment pur a fost pus în zadar… Deşi am răspuns la un semnal chiar dacă uneori părea atât de bizar… Am uitat că între oameni, între sentimente, există şi cuvântul dar…” (Mihai Florian Dumitrescu, 2006, "Ganduri pentru EA-Sentimente nespuse")

Iubire

 

Am adormit în poala ta iubito şi te-am visat... Nu mai ştiu dacă era vis sau dacă mă trezisem în mângâierile tale, dar ştiu că ţi-am zărit chipul de înger. Ce zâmbet minunat... M-am ridicat încet şi m-am uitat adânc în ochii tăi de flori ce îmi cereau adorarea. M-am apropiat de gura ta şi ţi-am sărutat buzele moi şi fierbinţi. Câtă plăcere... întâi încet, apoi cu pasiune îţi gustam dulceaţa buzelor. Parcă nu mă mai săturam... şi mâinile hipnotizate te-au cuprins toată să te simt la pieptul meu. Ţi-am simţit nurii cum îmi apasă pieptul şi am realizat că-ţi simt goliciunea trupului... Câtă plăcere...

câtă plăcere iubito... ţi-am privit goliciunea trupului şi am început să-mi cobor buzele pe pielea ta fină... pe piept să-ţi presez sânii pufoşi cu buzele mele fierbinţi şi-nsetate să-ţi adore trupul... şi-ntreaga mea adorare coboară încet pe tot trupul tău de domnişoară... Te-ntreb: de se suspini iubito? tu-mi şopteşti cât mă adori, iar eu îţi învălui buzele fierbinţi cu alte sărutări... şi-ncet ne învăluie şi ne pierdem în ideea de noi... (Mihai Florian Dumitrescu, 20 martie 2011)

Pasiune...

 

 Pasiune...

Bună iubita mea minunată... Te-am visat... Aveai părul de mătasea moale a unei adieri de primăvară, zâmbetul unei raze de soare ce-mi lumina chipul şi-n ochii tăi de stele ce-n diamantul iubirii luminau, mă pierdeam regăsindu-mă în tine şi în ideea de noi...

Am vrut să nu mă mai trezesc şi să adorm din nou în visarea dorului de tine, de îmbrăţişarea caldă a trupului tău de domnişoară, de atingerea tandră a sânilor tăi moi pe trupul meu obosit de atâtea căutări, brăzdat de trecerea trecutului, dar doritor de regăsirea viitorului alături de tine dragostea mea, de atingerea buzelor tale moi şi-nsetate de iubirea eternă ce răzbate din inima ta de iubită adorată...

Şi-aştept... Şi-aştept să-ţi gust din nou dulceaţa buzelor, atingerea caldă a goliciunii iubirii trupului tău şi dulcea ta şoaptă de iubire... Şi... Te ador atât de mult..." (Mihai Florian Dumitrescu, 26 martie 2011)

Povestea unui prinţ...

 Povestea unui prinţ...

Se spune că în vremuri de mult apuse

Trăia un prinţ ce încă nu avea suflet.

Ce trist era, frumuseţea îi dispăruse,

Era o umbră fără chip şi fără zâmbet...

Se duse vestea peste mări şi peste ţări

De prinţul cel pribeag în al său cantec,

Era subiect de intrigi şi de întrebări,

De ce nu-l lepădase mama lui din pântec?

Se aşternu uitarea peste al său regat,

Doar timpul îl mai păstra-n amintire,

Era un prinţ, o umbră sau un renegat?

Se-ntreba şi luna în mare tăinuire...

Şi nimeni nu credea în a sa soartă

Ce urma să se schimbe ca-n poveşti,

Un Înger ce urma să-i bată-n poartă,

Frumos cum numai în poveşti citeşti.

Avea un chip frumos de tânără fecioară,

Şi ochi căprui ce te topeau în visare,

Cu trup plăpând şi piept de domnişoară,

O adiere de tandreţe pe a sa înfăţişare...

Până şi prinţul când o văzu, tresări,

Era un Înger, un Demon, doar o încântare?

Un sentiment în inima lui se întrezări,

Trupul rece i se încălzi ca o descântare.

Întinse braţul către ea şi îi şopti:

-Tu cine eşti fiinţă atât de minunată?

Ea îi răspunse, un zâmbet îi încolţi:

-Sunt Sufletul tău, un Suflet de fată...

Un licăr de speranţă în ochi îi răsări,

O trăire îi cuprinse-ntreaga lui suflare,

Era un vis, o proorocire ce se adeveri?

Căci prinţul se pierdu într-o îmbrăţişare.

Şi s-au iubit în veacuri şi-n simţire

Un prinţ şi-un suflet de Înger renăscut,

S-aşterne timpul peste a mea povestire,

Ce ieri era prezent, azi e doar trecut...

Ploieşti, 16 octombrie 2010

“Ganduri pentru EA – Sentimente nespuse”

Mihai Florian Dumitrescu

Ploaie-n sentimente…

Ploaie-n sentimente…

Plouă... Şi-o picătură ce trece în mine prin tine
Mă umple iar de sentimentul apusului-n răsărit,
Un fior de dulce îmbrăţişare şi-atât de puţine
Vorbe ce se nasc... Strig şi sufletu-mi e zidit

În inima ta... Te simt, nimic nu mă mai doare...
Şi mă topesc în trupul tău de adorată fecioară,
E-o dorinţă de tine, te doresc cu atâta ardoare...
Şi plouă... picături ce se transformă-n lăcrămioară.

Sunt condamnat să te iubesc, să mor şi să renasc
Din cenuşa dorinţei amintirii sub clar de lună
A chipului tău, iubito... Două stele ce-mi amintesc
În liniştea nopţii târzii că nu ţi-am pus cunună...


Ploieşti, 07 septembrie
Mihai Florian Dumitrescu

Iubire eternă…

Iubire eternă…


Te urăsc atât de mult iubirea mea bolnavă,
Te urăsc prevestitoare de rele şi necazuri,
În suflet şi-n gânduri mi-ai turnat otravă,

Îs plin de suferinţe şi morţi de idealuri...

Eşti o epavă-n suflet, eşti rea şi egoistă,
Eşti eternul întuneric... Dură, macabră, tristă...
Mă sting în ochii tăi ironici... Mai există
Oare lumină-n tine? Eşti doar o uşă-nchisă...

Iar eu doar o idee, un biet gând rătăcit
Ce caută-n van scăpare deşi nu mai are
Decât durere, lacrimi şi-un trup secătuit...
Zăvoare în calea mea cine a pus oare?

Aşa că te blestem... Te urăsc şi te blestem
Pentru tot, pentru toate cuvintele nespuse
Să te scufunzi în abis şi doar postmortem
Să-ţi scriu scrisoare cu lacrimile curse...

Să zaci şapte milenii în a timpului uitare,
Să simţi tristeţea lumii întregi, să strigi
Fiecare chemare... a iubirii... fiecare ezitare
Ce doare... Numai aşa blestemul să-l dezlegi...

Să renaşti într-un etern vers plin de iubire,
Lumina din ochii tăi şi-a sufletului scânteie
Să rupă vraja deasupra noastră, a urii tăcere
Doar la tine e a porţii inimii noastre cheie...

Să te ridici cu aripi, mai mult decât am visat,
Să mă cuprinzi încet, încet în dansul tău ceresc,
Să mă pierd în ochii tăi... Şi aşa îmbrăţişat
Să-ţi şoptesc: Mereu te-am dorit, cât te iubesc...


Ploieşti, 08 septembrie 2012
Mihai Florian Dumitrescu

Rătăcind…

Rătăcind…


Şoptesc în urechea ta cea stângă,
Respir prin trupul tău plăpând,
Şi strig, coşmarul să mi-l alungă

Iubirea ta ce-mi bântuie-n gând...

O noapte ce se pierde-n răsărit
Şi-un suflet rătăcind în uitare,
E doar o poveste făr'de sfârşit
Într-un ocean de vise-n culoare...

O teamă mă pătrunde-n timpane,
O voce ce mă strigă-n etern,
Dintr-un cer ce naşte icoane
O mână-ntinsă către infern...

Sunt simple sentimente umane,
Eu... doar o lacrimă ce încă plânge...
Oare din iubire ce mai rămâne
Când din atâtea răni sânge curge?


Ploieşti, 29 iulie
Mihai Florian Dumitrescu

Iubeşte-mă

Iubeşte-mă

Mi-e sete să beau cu gura ta,

să mă hrănesc cu buzele tale de iubire,

Să-mi lunece mângâierea pe chipul tău,

în ochii tăi găsi-voi alinare.

De dorul de tine ce tainic mă cuprinde

în ceas de seară şi-un gând

Ce se joacă în părul tău şi-adorm

cu capul pe-al tău piept plăpând.

Ploieşti, 05 august 2010

Mihai Florian Dumitrescu

Intre vis si realitate...

<<Nu o sa spun niciodata "scuze" doar pentru ca sunt convins de greselile mele, nu o sa spun niciodata "imi lipsesti" doar pentru ca voi simti lipsa ta, lipsa imbratisarii tale, nu voi spune nimic fara sa-mi simti bataia inimii mele in pieptul tau sau a gandului meu in timpanele tale pentru ca... te iubesc pur si simplu sufletul meu frumos de inger...>> (07 august 2012, Mihai Florian Dumitrescu)

Vibratia inimii...

“Uneori simţim cum ne vibrează inima când simţim adierea trecerii sufletului pereche ce l-am căutat atâta amar de vreme cu gândul, printre paşii noştri grăbiţi către niciunde, printre picăturile de ploaie ale lacrimilor tristeţi şi adânci dezamăgiri, printre rugăciunile intense între trăiri cu mâinile strâns unite în sufletul nostru ce strigă după fericirea pierderii în timp şi spaţiu alături de fiinţa atât de dragă inimii noastre. Şi ne putem pierde în iureşul grabei noastre întru tristeţe, durere şi dezamăgiri nedorind să ne căutăm bucuria găsirii acelei inimi alături de care omenescul piere şi regăsim divinul din noi, învăţăm să preţuim şi să iubim nefirescul din noi, să ne pierdem în ideea de noi renunţând la noi, să ne topim într-o eternă sărutare…” 

(Mihai Florian Dumitrescu, 17-12-2010)

La multi ani copilului din tine!

La multi ani copilului din tine!

Te iubesc atat de mult...

Te iubesc atat de mult...

La multi ani Elena si Constantin! Tot ce va doriti sa vi se implineasca... plus un gand frumos de la mine! O zi cat mai frumoasa >:D<

Nimeni si totusi... Cineva...

“Nimeni nu poate fi Totul aşa cum Totul nu poate fi Cineva. Şi totuşi Cineva poate fi Totul sau Nimeni pentru tine.” (Mihai Florian Dumitrescu, 2006, "Ganduri pentru EA - sentimente nespuse", Editura National)

Ascultă-mi inima

Ascultă-mi inima

Mi-e dor doar de tine,
Ascultă-mi inima cum bate,
Eşti în adâncul din mine,
... În lacrimile-mi adevărate.

Iartă-mi trezirea în tine,
Urăşte-mă în iubirea din mine,
Primeşte gândul meu de bine,
Te doresc, nu mă pot abţine...

Eşti doar un înger de poveste,
Sunt doar un gând ce te bântuie,
O lacrimă a ochilor tăi naştere,
O trăire ce sufletu-mi chinuie.

O speranţă într-o lume ce moare,
O şoaptă ce se pierde-n depărtare,
Un sentiment, o idee ce ne doare,
Este doar a sufletului cântare...

Şi-aştept adormirea-n visarea
Îmbrăţişării tale tandre ce-mi
Alină dorul şi ascult chemarea
Adierii unei trăiri şi-adormi...


28 noiembrie 2010, Mihai Florian Dumitrescu
"Ganduri pentru EA - Sentimente nespuse", Editura National

Noapte de vis...

“În noapte îţi aud privirea,

Privesc cântarea de demult

Şi aştept să vină amintirea

Pierdută-n al vieţii tumult.

Te simt cum tandru mă atingi,

Tu eşti iubirea mea eternă,

Mă-nvalui în săruturi lungi

Ş-aştept iubirea ta nocturnă...

Mă pierd în ochii tăi căprui,

Te-ating pe trupul tău plăpând,

Vibrezi, în poala ta mă ghemui

Şi-adorm cu chipul tău în gând.

Frumoasa mea, tu dulce sărutare,

Rescrie-mă în al iubirii poem,

Alintă-mă cu a ta îmbrăţişare

Visând la al fericirii blestem...”

Un Gând Frumos numit între pământeni Mihai Florian Dumitrescu,

“Ganduri pentru EA – Sentimente nespuse”, Editura National, 2011

Aş putea lua aripile unui Înger...

Aş putea lua aripile unui Înger...

Aş putea lua aripile unui înger şi să încerc să zbor pe un Gând Frumos în căutarea unui Înger ce mi-a bântuit Sufletul...

Aş putea fi ultima lacrimă de pe obrazul tău, o lacrimă de dor într-un ocean de speranţe, o lacrimă ce va răzbate până-n străfundurile inimii tale spunându-ţi cât de dor îmi este de tine, aş putea fi o rază de zâmbet sub ochii tăi de stele, dar ştiu că nu sunt nici Înger, nici Demon...

            Sunt doar un omuleţ care te caută, dar nu te găseşte…  Zâmbeşte pentru mine... E darul pe care îl oferi celui de lângă tine, e darul pe care îl doresc în fiecare zi... Dar nu uita să plângi pentru mine...

            Pentru că fiecare sentiment, fiecare vibraţie pe care o vei simţi atunci când te gândeşti la mine, te va face să visezi... Să visezi Uitarea, dar şi Amintirea, să poţi cânta Durerea, dar şi Bucuria, să poţi să adormi în Uitare şi să te trezeşti în Amintire... În Amintirea acelor senzaţii pe care nu le-ai putut încerca vreodată cu altcineva...

            În Uitarea impusă de tine ca să te trezeşti iar în Amintire... Eu am încercat să înţeleg, să înţeleg Neînţelesul, să ascult Neascultatul, să privesc Nevăzutul... Şi nu era decât o Linişte şi o sete de Înţeles între atâtea Neînţelesuri încât am uitat să şi mulţumesc... Am uitat să mulţumesc că trăiesc... Că trăiesc sau că visez. Nu mai conta…

            Eram doar eu cu un Înger... Dar unde era Demonul? L-am zărit... Îmi rânjea după un colţ... Era mulţumit că îi reuşise mica şaradă... Încercase să-mi zăpăcească Îngerul să aleagă Fizicul în loc de Suflet, Cuprinsul în loc de Necuprinsul universului uman... Eram supărat pe rânjetul lui. I-am răspuns cu un zambet. Al meu nu era fals...

            Necazul lui, acum să îl văd... Mă şi gândeam cum să îi răspund. Noaptea încă nu era câştigată de el... Toţi credeau că noaptea i se cuvine Demonului, dar eu speram să îi schimb rânjetul şi să îi arăt că noaptea este şi a Romanticului, a Lunii, a stelelor, a unei şoapte dulci în miez de noapte...

            Noaptea nu este a Demonului. Noaptea este a noastră, el nu ar trebui să aibă Avutul, să gândească nici măcar Negânditul. Nimic nu e al lui. Şi mă întorc în visare... În visarea uitării, în liniştea nopţii de neînţeles...

Eram acum doar eu. Dispăruse şi Îngerul... Eram atât de ocupat să înving Demonul că uitasem de Îngerul meu... Şi mă retrag din nou în turnul meu de fildeş cu gândul la Îngerul meu tăcut de Alabastru şi îmi revine în minte obsesiv zâmbetul ochilor de flori... Oare m-a uitat deja?

Mihai-Florian Dumitrescu

07 iulie 2010, “Ganduri pentru EA”, Editura National

Mereu sau Niciodată?

"Odată s-au întâlnit Niciodată cu Mereu. Niciodată a spus: eu voi fi Mereu. Mereu a replicat: Nu vei fi niciodată..." (Mihai Florian Dumitrescu, 2006, "Ganduri pentru Ea", Editura National)

Te iubesc oricat si te iubesc oricum...

Iubesc ce vad si ce ascunzi...

Mesaj din suflet...

Pentru Tine...

O şoaptă

 

O şoaptă

Se naşte o linişte-n necuprins

Şi-un fior de dulce apăsare

Pe-o rază de sentiment aprins

Şi-un gând vibrează-n tăcere...

O lume-ntr-un ocean de vise,

O lume-ntr-o singură şoaptă

Se pierde pe cărări nescrise,

E-un vis ce naşte o speranţă...

O rugă către albastre ceruri,

O trăire adormită-n tăcere

Mă lasă pierdut în anotimpuri

În a ursitoarelor prezicere...

Un strigăt trezit în simţire

Din ceruri parcă mă străbate,

E doar un înger ce dă citire

Unui testament de libertate... 

 

De ce? mă-ntreabă a mea şoaptă

Până când? şi sufletu-mi zise,

Nu e viaţa destul de nedreaptă

Să ne ucidă ale noastre vise?

31 martie 2012,

Mihai Florian Dumitrescu

La multi ani pentru 1 Martie!

La multi ani pentru 1 Martie!

Odata cu primavara iti doresc ca sufletul sa-ti infloreasca ca un ghiocel in a albului splendoare, sa radieze ca soarele, sa ofere caldura si iubire si, nu in ultimul rand, sa ramana mereu tanar. Viata, lumina, caldura, parfumul de fericire sunt esenta primaverii, iar martisorul simbolul ei. Iti doresc ca razele soarelui sa-ti deschida petalele sufletului asemenea ghiocelului odata cu sosirea primaverii.

La multi ani!

Cu drag,
Mihai Florian Dumitrescu

Mormântul tăcerii...

Mormântul tăcerii...

Un val de lacrimi înnodate-n suspine,

Un ocean de sentimente uitate-n mine,

Un Crivăţ ce-mi înmoaie toată fiinţa,

Amorţit mi-e sufletul şi conştiinţa.

Un mormânt de tăceri sublime se naşte,

Totul moare înainte de a se cunoaşte,

Un univers de strigăte-n tăcere renaşte,

Un paznic ateu muribund e-ntreaga oaste.

O şoaptă se-ngroapă-n tăcerea eternă,

În adâncul ei, într-o neagră cavernă,

Trupul încă se zbate, plin de sudoare,

Mă sting încet... Nimic nu mă mai doare...

09 ianuarie 2012,

Mihai Florian Dumitrescu

Amintirea dorului

Amintirea dorului

Apus în răsăritul dorului de tine

Şi-un vers ce rătăceşte în uitare,

Amintiri uitate şi-atât de puţine

Îmi bântuie trupul într-o visare...

Şi-ascund o lacrimă-ntre uitări,

E tot ce mi-a rămas din trecut,

O scrisoare pierdută-n călimări

Şi-un dor uitat, parcă nenăscut...

Rescriu tristeţea-ntr-un poem,

Un cânt ce-mi răzbate-n timpane,

Parcă totul îmi sună a blestem,

O furtună de sentimente umane...

Mă-nchin să uit dorul, dar şi clipa

Ce mi-au răpit şi liniştea tăcerii

Sufletului ce fără-ncetare tot ţipa

Să-ţi audă şoapta dulce a iubirii...

Aş vrea să uit amintirea din mine,

Aş vrea să rătăcesc iar în visare

Şi să-mi amintesc uitarea de tine,

Să mă regăsesc într-o îmbrăţişare...

08 ianuarie 2012

Mihai Florian Dumitrescu

Evantaiul tristeţii...

Evantaiul tristeţii...

 

Ascult în tăcerea nopţii un vers ce se naşte din neant,

Îl repetă-ntruna şi întunericul, al nopţii amant,

O lună sângerie, un strigăt de tristeţe-n mine,

E atât de rece totul şi nu mă mai pot abţine...

Nu mă mai pot abţine şi versul mă cuprinde,

Încerc în zadar, de buze nu se desprinde,

Cad în genunchi şi strig în necuprinsul

Tristeţii ce-mi întunecă universul...

Unde eşti? se-ntreabă un mic suflet,

Adio e scris cu sânge pe-un bilet,

Mesaj către niciunde de nicăieri,

Tu, omule, oare ce mai speri?

Cenuşa tristeţii se-aşterne

În noaptea uitării eterne,

Îngân un vers ce doare,

Tăcere, totul moare...

08 Ianuarie 2012,

Mihai Florian Dumitrescu

La multi ani!

A mai trecut un an în fugă pe lângă noi fără să ne lase să privim în urmă prea mult timp ca să realizăm ce-am mai reuşit şi ce nu, ce am devenit şi ce dorim să devenim… Au mai trecut 4 anotimpuri peste noi, sentimente în trăiri de durere, bucurii, împliniri, eşecuri…

A mai trecut un an de urări de bine spuse mai mult sau mai puţin din suflet… A mai trecut un revelion plin din nou de piţipoance, semi-analfabeţi/te ce în continuare sunt “exemple” de urmat la TV, pe net, la radio şi-n reviste la “modă”… În continuare avem creştini care deşi au dat cu piatra în geamurile şcolii la vremea lor chiulind sau refuzând să înveţe lucrurile elementare, vor să ne înveţe câte ceva… Din marea lor “întelepciune”… Nimic nou, nu? În România mereu am acceptat să ne conducă un cizmar, un portar, să ne dea lecţii de “înţelepciune” un paznic sau un cioban…

Ce am învatat din anul trecut? Că dacă eşti o femeie uşoară gen Crudu, rămâi la tv şi eşti promovată, că dacă ştii să joci teatru gen Zăvoranu şi să te culci cu altul când eşti căsătorită, să te duci la vrăjitoare să dai o avere ca să “moară mama” la propriu de data aceasta, e la “modă”, eşti un exemplu pentru noua generaţie care, culmea, te mai şi apără şi îţi găseşte scuze! 

Aşa e când e lumea plină de piţipoance ieftine care pozează sexy pe tot netul de la 14-16 ani, care se dau pe 3 bani şi, mai ales, pentru manelişti şi fotbalişti şi îţi mai dau şi lecţii de principii prin diverse locuri, aşa e când lăsăm astfel de NOname/ NoBrain, etc pe net, la tv, în presa scrisă să ne invadeze cu lecţiile lor de “viaţă”, cu aşa zisele lor principii, cu ipocrizia, cu manipulările şi cu prostia lor care răzbate dincolo de acest univers… Şi mai pretindem că suntem o “rasă superioară”… Să nu întrebaţi niciodată o blondă, o astfel de NOname ce înseamnă “rasă” că sigur se va gândi la altceva… Prietenii ştiu şi de ce…

Ce o să învăţăm de la anul care a venit deja? Păi, o să vedem cum copiii copiază în continuare la şcoală (că profesorii nu mai sunt profesori de multă vreme… au ajuns mulţi pe pile acolo), cum plagiază şi urmează aceste “modele de viaţă” de la aceşti/te semi-analfabeţi/te cu aere de vedete “internaţionale”, cum toţi românii vor dori să ajungă cântăreţi (cu precizarea că peste hotare nu sunt prea recunoscuţi cei ce câştigă premii la noi, sunt alţii recunoscuţi pe care noi am uitat să îi premiem… să fie oare un “complot international” împotriva noastră?) sau vor să ajungă piţipoance de emisiuni de noapte (gen Crudu sau Bianca Drăguşanu) în care-şi arată “înţelepciunea” în starea ei naturală, adică, mai mult sau mai putin goală! 

Exemplul Monicăi Gabor, a Danielei Crudu şi al altor dame de companie este bine cunoscut! Ar trebui să promovăm mai mult femeile, spunea tot o astfel de piţipoancă! A uitat să precizeze si ca ce anume… Avem o grămadă de femei care s-au ridicat pe inteligenţa, munca lor pe care să le promovăm, nu avem nevoie de cocălari sau piţipoance care să ne înveţe “principiile” lor! Că la noi e valabilă şi vorba inversă că în spatele multor femei de succes s-au aflat mulţi bărbaţi: cine era Monica fără Irinel Columbeanu, cine era Bianca fără Botezatu, etc, etc…

Dar oare vor reuşi toate să ajungă “dame de lux”? Slabe şanse întrucât “concurenţa” e mare şi criza la fel…

Aşa că e bine să înveţe din timp că viaţa nu constă doar în a da din fund sau a-ţi arăta la toată lumea pe net sânii pe jumătate afară încă de la 14-16 ani (şi pe urma să te vaiţi că sare profu’ de sport pe tine…) crezând că va veni un prinţ frumos şi cu bani care-ţi va răbda şi toate ifosele şi schizofreniile, te va lua de nevastă şi te va răbda toată viaţa! Există toate şansele să-şi ia câmpii (pardon, lucrurile sau “bulendrele” că nu mai ştiu ce cuvânt e la moda) şi să plece de acasă în miez de noapte ca şi Pepe şi să te lase aşa cum erai încă de la început: o piţipoancă ieftină, o nulitate, o NOname / NoBrain a netului, TV-ului, revistelor de scandal…

Nu vă mai văitaţi de viaţa pe care o aveţi că nu e nimeni responsabil de alegerile voastre şi învăţaţi măcar începând cu anul acesta că nu merge mereu cu copiatul (avem destui “copişti” şi “papagali, mai mulţi/te decât ne permitem…), nu merge mereu cu prostia (avem atâta prostie în jurul nostru încât ne lovim zilnic de ea şi am ajuns să ne facem cruce şi să dorim să emigrăm ca singura variantă ramasă…), nu merge mereu să câştigi bani sau un partener cu arătatul în public a “frumuseţilor” tale “naturale” sau nu, la un moment dat va trebui să deschidă şi ea gura şi vor zbura/ emigra şi ciorile când vor auzi ceea ce va spune…

Un om educat va atrage întotdeauna respectul altora din jur, iar un ţigan tot ţigan va rămâne, e o vorba veche, nu are nimic rasist…

La multi ani tuturor, un An Nou cu cât mai multe împliniri, le mulţumesc tuturor celor care au criticat ce au avut de criticat într-un mod civilizat, le mulţumesc şi celor ce m-au linguşit în anul ce a trecut pentru a obţine ceva de la mine (am mai învăţat o altă lecţie de viaţă). 

Le mulţumesc cel mai mult acelor oameni ce m-au admirat chiar şi din umbră şi/ sau m-au susţinut chiar şi atunci când am lăsat impresia că nu mai am nevoie de sprijin. Nu ştiu să mă plâng ca alţii, să joc teatru, să cer titluri de “expert” nemeritate, nu ştiu să fiu fals şi nu am respect faţă de ţigania unora… Asta e, nu mă pot schimba, mai ales că am fost rugat de atâtea ori să rămân aşa…

La mulţi ani oameni buni că de nebuni vom avea parte mereu!

Cu drag,

Mihai Florian Dumitrescu