Evantaiul tristeţii...

Evantaiul tristeţii...

 

Ascult în tăcerea nopţii un vers ce se naşte din neant,

Îl repetă-ntruna şi întunericul, al nopţii amant,

O lună sângerie, un strigăt de tristeţe-n mine,

E atât de rece totul şi nu mă mai pot abţine...

Nu mă mai pot abţine şi versul mă cuprinde,

Încerc în zadar, de buze nu se desprinde,

Cad în genunchi şi strig în necuprinsul

Tristeţii ce-mi întunecă universul...

Unde eşti? se-ntreabă un mic suflet,

Adio e scris cu sânge pe-un bilet,

Mesaj către niciunde de nicăieri,

Tu, omule, oare ce mai speri?

Cenuşa tristeţii se-aşterne

În noaptea uitării eterne,

Îngân un vers ce doare,

Tăcere, totul moare...

08 Ianuarie 2012,

Mihai Florian Dumitrescu