luni, 9 ianuarie 2012

Evantaiul tristeţii...

Evantaiul tristeţii...


 
Ascult în tăcerea nopţii un vers ce se naşte din neant,
Îl repetă-ntruna şi întunericul, al nopţii amant,
O lună sângerie, un strigăt de tristeţe-n mine,
E atât de rece totul şi nu mă mai pot abţine...

Nu mă mai pot abţine şi versul mă cuprinde,
Încerc în zadar, de buze nu se desprinde,
Cad în genunchi şi strig în necuprinsul
Tristeţii ce-mi întunecă universul...

Unde eşti? se-ntreabă un mic suflet,
Adio e scris cu sânge pe-un bilet,
Mesaj către niciunde de nicăieri,
Tu, omule, oare ce mai speri?

Cenuşa tristeţii se-aşterne
În noaptea uitării eterne,
Îngân un vers ce doare,
Tăcere, totul moare...


08 Ianuarie 2012,
Mihai Florian Dumitrescu

6 comentarii:

  1. ..f profund si adevarat..felicitari domnule florian..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos, dar nu am facut decat sa scriu ceea ce am simtit la un moment dat... Atat. Ma bucur ca iti place. O zi frumoasa, ai grija de tine...

      Ștergere
  2. fff profunda...si foate frumoasa...chear asta simt in acest moment...am gasito din intamplare...Felicitari....

    RăspundețiȘtergere