Povestea unui prinţ...

 Povestea unui prinţ...

Se spune că în vremuri de mult apuse

Trăia un prinţ ce încă nu avea suflet.

Ce trist era, frumuseţea îi dispăruse,

Era o umbră fără chip şi fără zâmbet...

Se duse vestea peste mări şi peste ţări

De prinţul cel pribeag în al său cantec,

Era subiect de intrigi şi de întrebări,

De ce nu-l lepădase mama lui din pântec?

Se aşternu uitarea peste al său regat,

Doar timpul îl mai păstra-n amintire,

Era un prinţ, o umbră sau un renegat?

Se-ntreba şi luna în mare tăinuire...

Şi nimeni nu credea în a sa soartă

Ce urma să se schimbe ca-n poveşti,

Un Înger ce urma să-i bată-n poartă,

Frumos cum numai în poveşti citeşti.

Avea un chip frumos de tânără fecioară,

Şi ochi căprui ce te topeau în visare,

Cu trup plăpând şi piept de domnişoară,

O adiere de tandreţe pe a sa înfăţişare...

Până şi prinţul când o văzu, tresări,

Era un Înger, un Demon, doar o încântare?

Un sentiment în inima lui se întrezări,

Trupul rece i se încălzi ca o descântare.

Întinse braţul către ea şi îi şopti:

-Tu cine eşti fiinţă atât de minunată?

Ea îi răspunse, un zâmbet îi încolţi:

-Sunt Sufletul tău, un Suflet de fată...

Un licăr de speranţă în ochi îi răsări,

O trăire îi cuprinse-ntreaga lui suflare,

Era un vis, o proorocire ce se adeveri?

Căci prinţul se pierdu într-o îmbrăţişare.

Şi s-au iubit în veacuri şi-n simţire

Un prinţ şi-un suflet de Înger renăscut,

S-aşterne timpul peste a mea povestire,

Ce ieri era prezent, azi e doar trecut...

Ploieşti, 16 octombrie 2010

“Ganduri pentru EA – Sentimente nespuse”

Mihai Florian Dumitrescu