Iubire eternă…

Iubire eternă…


Te urăsc atât de mult iubirea mea bolnavă,
Te urăsc prevestitoare de rele şi necazuri,
În suflet şi-n gânduri mi-ai turnat otravă,

Îs plin de suferinţe şi morţi de idealuri...

Eşti o epavă-n suflet, eşti rea şi egoistă,
Eşti eternul întuneric... Dură, macabră, tristă...
Mă sting în ochii tăi ironici... Mai există
Oare lumină-n tine? Eşti doar o uşă-nchisă...

Iar eu doar o idee, un biet gând rătăcit
Ce caută-n van scăpare deşi nu mai are
Decât durere, lacrimi şi-un trup secătuit...
Zăvoare în calea mea cine a pus oare?

Aşa că te blestem... Te urăsc şi te blestem
Pentru tot, pentru toate cuvintele nespuse
Să te scufunzi în abis şi doar postmortem
Să-ţi scriu scrisoare cu lacrimile curse...

Să zaci şapte milenii în a timpului uitare,
Să simţi tristeţea lumii întregi, să strigi
Fiecare chemare... a iubirii... fiecare ezitare
Ce doare... Numai aşa blestemul să-l dezlegi...

Să renaşti într-un etern vers plin de iubire,
Lumina din ochii tăi şi-a sufletului scânteie
Să rupă vraja deasupra noastră, a urii tăcere
Doar la tine e a porţii inimii noastre cheie...

Să te ridici cu aripi, mai mult decât am visat,
Să mă cuprinzi încet, încet în dansul tău ceresc,
Să mă pierd în ochii tăi... Şi aşa îmbrăţişat
Să-ţi şoptesc: Mereu te-am dorit, cât te iubesc...


Ploieşti, 08 septembrie 2012
Mihai Florian Dumitrescu