Rătăcind…

Rătăcind…


Şoptesc în urechea ta cea stângă,
Respir prin trupul tău plăpând,
Şi strig, coşmarul să mi-l alungă

Iubirea ta ce-mi bântuie-n gând...

O noapte ce se pierde-n răsărit
Şi-un suflet rătăcind în uitare,
E doar o poveste făr'de sfârşit
Într-un ocean de vise-n culoare...

O teamă mă pătrunde-n timpane,
O voce ce mă strigă-n etern,
Dintr-un cer ce naşte icoane
O mână-ntinsă către infern...

Sunt simple sentimente umane,
Eu... doar o lacrimă ce încă plânge...
Oare din iubire ce mai rămâne
Când din atâtea răni sânge curge?


Ploieşti, 29 iulie
Mihai Florian Dumitrescu