marți, 18 noiembrie 2014

Reteta fericirii


Reteta fericirii

Am invatat de mult timp ca NU exista o reteta a fericirii. Am invatat intre timp ca, nici macar in bucatarie NU exista o reteta perfecta, mereu vei putea gasi inca un ingredient care, adaugat in produsul final, te va face sa simti si alt gust al mancarii gatite.

Am invatat ca NU exista iubirea perfecta, prietenie perfecta, ca exista doar un efort foarte mare de a-ti face singur o iubire, o prietenie care sa fie un pic mai buna. Nu inseamna ca vei reusi mereu, am invatat si asta!

Am invatat ca, oricat de perfect ai fi sau te-ai considera, NIMENI NU va fi ca tine, nimeni nu te va intelege perfect si ca e bine sa nu cauti perfectiunea in cineva sau in ceva.

Nu, nu exista reteta... "Reteta" e doar puterea ta de a intelege ca doar cei superficiali, fara inima, NU sunt raniti...

Exista DOAR puterea ta de a te ridica chiar si cand sangerezi... la propriu sau figurat. Iar cei din jurul tau NU vor reusi decat sa-ti dea sfaturi, iti pot "sufla" o adiere de gand bun, un sarut de cuvinte frumoase,
dar... doar tu te vei putea ridica atunci cand vei gasi inca un pic de putere...


O zi frumoasa drag om bun!

Mihai Florian Dumitrescu

18 noiembrie 2014

luni, 21 aprilie 2014

Hristos a Inviat!



Paştele ne aduce în inimă credinţă, încredere şi dragoste. Bucuria şi simplitatea acestor momente ne ajută să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine, să apreciem adevăratele valori ale vieţii. Şi asta se simte în orice are viaţă, în firul ierbii, în cântul păsărilor, în seninul cerului. Va doresc sa primiti un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas şi un răspuns la fiecare întrebare.

Hristos a Inviat!

Mihai Florian Dumitrescu

Vizitati si www.fabricadeganduri.ro

duminică, 29 septembrie 2013

Timpul etern al amintirilor…





Au mai ramas 20 ani, 2 ani, 2 luni, 2 zile sau 2 minute din viata ta… Ce vei face cu acest timp? E mult sau e putin, totul e relativ daca privesti obiectiv. Poti face in doua minute ceea ce altii nu fac in 20 de ani! Si atunci cele 2 minute ale tale vor fi mult mai valoroase, mai bine pretuite de tine sau de catre altii… Sau nu vor conta deloc si toti te vor uita.

Timpul… e singurul care ne masoara pasii, viata, ne numara gandurile acumulate sau cele ramase de descoperit pana cand…  Pana cand vei trece in uitare. In uitarea altora atunci cand tu nu vei mai conta pentru simplul fapt ca timpul tau nu a fost bine pretuit.



Si atunci te opresti pentru cateva secunde din iuresul vietii si te intrebi: Ce-ar fi? Ce-ar fi daca in viata urmatoare vei invata sau macar vei incerca sa pretuiesti timpul? Te uiti la ceas si te intrebi: Care viata urmatoare si de ce oare imi privesc ceasul? Pentru ca in ultimul timp ai invatat sa pretuiesti doar ziua de astazi, ora de acum…

Viata urmatoare e cea pe care o poti incepe de acum pana cand… timpul tau se va socoti ajuns la final. Numaratoarea inversa: tic, tac, tic, tac… 



Unele persoane te invata sa astepti viata ce va veni… Oare ai rabdare sa astepti? Si ce vei face cu timpul ramas? Il vei petrece asa in nestire lasandu-te dus de iuresul nebun al discotecii vietii tale alese sau propuse de altii mereu?

De ce sa nu incepi de acum sa numeri cu folos cele 2 minute ramase, cele 2 luni, cei doi ani sau douazeci? Undeva cineva are nevoie de tine si tu, poate, de acea persoana, sau un pom asteapta sa fie plantat, intr-un alt pom o pasare canta ceva asteptand ca altcineva sa ii scrie in versuri povestea, iubirea, eternitatea…

Undeva ar fi trebuit sa fi ajuns si tu, dar mereu altcineva te cheama insistent in alta directie. Mereu alta directie… Nu devine prea monoton sa urmezi viata altora? Sa nu o schimbi pe a ta?

Undeva, candva, ar trebui sa te opresti pentru 2 minute si sa te gandesti: ce caut eu in viata altora, de ce nu sunt eu in viata mea? Si atunci poate ca vei trece in viata urmatoare care te asteapta in timp ce timpul te cronometreaza: mai ai 2 minute, 2 zile, 2 luni, 2 ani sau 20 de ani de ganduri libere…



Eu nu te pot ierta, eu sunt TIMPUL, e treaba ta ce faci cu propria ta viata…


O idee intre idei,
Mihai Florian Dumitrescu
29 septembrie 2013

O poveste din liceu








In seara aceasta mi-am amintit un mic episod din “viata mea de liceean”. Intr-o seara am sunat o colega pentru simplul fapt ca imi era rau. Eram singur, nu doream sa iau nimic, nici o pastila, nu stiam ce sa fac, am incercat sa ma linistesc singur asa cum reuseam uneori, dar… nu a fost sa fie de data aceasta. Asa ca, pur si simplu, am pus mana pe telefon si mi-am sunat colega.

Desi nu o mai sunasem inainte, am tinut-o la telefon peste 15 minute. Era telefonul fix asa ca era destul de incomod sa stai la o discutie de peste 15 minute. Am simtit ca obosise si ca avea si altceva de facut, dar nu imi pasa. Mie imi facea bine orice discutie, chiar si despre diferenta dintre mere si pere!

Dupa ce au trecut lejer 15 minute de convorbire, s-a auzit in telefon galagie, era alta persoana la ea in camera, sora ei care intreba cine e la telefon. Curiozitatea adolescentina, feminina, cum dorim sa ii spunem. Mi-a dat-o pe sora ei la telefon sa discut cu ea, ea trebuia sa plece nu stiu pe unde. Am inteles mesajul, dar nu imi pasa, mie imi era mai bine cu o discutie fie si ea tampita, fara sens.

Am salutat-o pe sora ei, m-am recomandat si i-am urat o seara placuta. Sora ei parea mai interesata de o discutie cu mine, dar eu ce sa discut cu o fata mai mica decat mine, eu fiind liceean? M-am retras onorabil din discutie desi ar fi trebuit sa o fac mai devreme si desi imi placea interesul surioarei ei. La cat imi era de rau mi se parea “simpatica” curiozitatea ei in privinta mea…



Acum sunt eu sunat. O veche prietena suparata ca a fost parasita sau ca s-a incheiat relatia ei “perfecta” sau o alta mai noua care doreste sa se descarce cumva, nu neaparat ca ii este rau cum imi era mie atunci…

In ultimul timp, am stat si cate o ora sa ascult cum o persoana se descarca la mine. A fost parasita de mama acum mai multi ani, era o povara un copil pentru o mama care doar a stiut sa se distreze asa ca a abandonat-o de mica la matusa ei. Simt ca nu ii este bine deloc in familia aceea desi a primit-o bine si se intereseaza de ea. Dar totusi … NU este mama ei acolo… si asta de ani buni de zile!

De data aceasta desi eu nu ma simt bine facand atatea si avand si eu nevoie de o pauza, stau si ascult… 15 min, 30 min, o ora la cateva zile. DEOCAMDATA sunt singurul in care are incredere, sunt singurul la care se descarca si poate singurul care o asculta cu adevarat…



Eu mi-am gasit putin timp desi NU sunt bine mereu… O colega in trecut nu a avut timp. Sa fie vorba de faptul ca toti barbatii “e” porci, nesimtiti sau superficiali? Sau sa fie vorba de faptul ca uneori NU avem timp pentru altul cand are nevoie desi pretindem ca altii sa-si gaseasca timp pentru noi…

Intr-o lume atat de nebuna, nebuna, nebuna si atat de superficiala se pare ca si eu gandesc prea mult si cer prea multe… Noapte buna tuturor, poate data viitoare veti invata sa oferiti si voi!

O poveste adevarata despre mine, un simplu calator printre vagoanele vietii, o umbra printre voi pe care uneori nu o observati. Eu m-am oprit totusi pentru o secunda sa va salut!

O idee intre idei,
Mihai Florian

luni, 6 mai 2013

Cocălara cu pampoane





Cocălara cu pampoane




 
Dragii moşului, astăzi vom discuta despre fenomenul “cocălarelor cu pampoane”. De ce “cocălare”? Pentru că îmi place cum sună. De ce “cu pampoane”? Pentru că în fiecare zi  dăm de astfel de specimene care vor să iasă în evidenţă cu ceva fals, cu ceva care nu le aparţine aşa că folosesc şi ele “pampoanele” sub diverse forme.

Am şi eu cont pe facebook! Sunt “cool”, “trendy”, ştiu… Nu e aşa de vechi ca al altora. Dar nu mă mândresc cu asta. E doar o cale să mai “bârfesc” şi eu cu câteva cunoştinţe şi să îmi promovez o parte din scrieri. Şi voi aveţi cont? Vedeţi? Suntem deja prea mulţi… Mă împiedic pe acolo de voi şi habar nu am.

O întrebare: Aţi văzut ce nume şi-au “tras” unele personaje? “Vai de capul meu!” aşa cum exclama cineva la TV… Avem de a face cu “superioritatea” unora sau a multora şi în acest “domeniu”. Dar eu vreau să le analizez pe ele acum. Astăzi sunt rau, nu că ar fi vreo noutate asta.

De ce vreau să discut de unele “personaje” feminine? Pentru că m-am saturat să văd mesaje de genul: “bărbaţii e porci” că “e” prea mulţi şi sună mai bine să ne jucam cu limba romana, alte limbi le plac lor. Fără interpretări sau cu interpretări, după dorinţa voastră. 



M-am săturat să văd că noi suntem mai răi decât ele în concepţia unora dintre ele, m-am săturat să fiu băgat la grămadă cu alţii pe care tot ele şi i-au ales şi le-aş întreba unde le era “intuiţia feminină” cu care se laudă atât de multe? M-am săturat să văd că, de cate ori are una dintre ele o dezamăgire, dă vina pe toată “clasa bărbătească”, fără să-şi facă auto-critica că deşi a tot spus de formă în trecut că NU contează frumuseţea şi/ sau banii, au ales un taur comunal cu tone de muşchi şi cu ochii verzi, dar şi cu un ţarc destul de mare să încapă şi ea!

Revenind… Deşi uneori mi-e tare greu să-mi mai revin după ce le văd reacţiile şi “pampoanele” de înfumurare!

Avem aşa: DR. LOVE, FRUMUŞIKA (neapărat cu “K” că aşa e “kool”), PRINŢESIKA, IUBĂREATZA (e “kool” şi cu “tz”, e “trendy” “mâncatiaş” gura ta… “Sexoasa” mamii, de ce nu pui tu simplu “pitzipoanka”? Că e şi cu “tz” şi cu “k”!


 
Dacă un “el” îşi pune la nume Marius Frumosul, găseşti câte o “ea” care să comenteze de ce s-ar crede el frumos, că e bine să fie modest, să lase fetele (era să scriu “pamponistele”) să îl aprecieze, etc. Dar “ea” este Dr. LOVE deşi nu ştie să se poarte nici măcar cu cei pe care încerca să îi vrajească în trecut! Are o “reputaţie” de apărat fata acum că e taurul în preajmă! În lipsa lui, Domnul cu mila! Sau “Dă Doamne… mai mulţi” cum ar spune altcineva!

Dacă mi-aş pune eu “titulatura” de “dr. love” de ex, m-ar întreba unii cât de bolnav sunt să mă cred “dr. love”, nu? Dar dacă e o “ea”, e altceva… “Ea” e “frumuşika”, “bengoasa”, “prinţesa războinikă”, ea e “dr. love”, era să scriu şi “ciorditoarea”, dar m-am abţinut, vedeţi? Sunt totuşi un băiat bun desi NU mai sunt “trendy” băieţii buni!

“Hai, mă laşi?” aşa cum ar exclama o cunoştinţă! Dacă eşti “dr. love”, câte persoane ai “vindecat” tu? Asta în cazul în care ai făcut ceva bun în viaţa ta fără să îţi faci poze să le pui pe facebook!!! Dacă eşti “frumuşika”, de ce ai nevoie de mine să îţi dau like că eu sunt un NIMENI, nu? Eu nu “este” mumos aşa ca tine, eu sunt un oarecare pe acolo care menţine o limită totuşi a bunului simţ, dar şi a sănătăţii mentale!

Eu nu mă cred “razboinika luminii”şi nici nu vreau să salvez omenirea sau să o umplu cu “iubirea” mea! Am şi eu o rugăminte de “cârcotaş”: să ne spună/ povestească una dintre ele când au împrăştiat “iubirea” printre noi! Excesul de alte secreţii NU se pune!
Atunci când se adresează răstit de parcă le eşti dator cu ceva, când îşi arată istericalele sau “pampoanele” de înfumurare? Atunci când se cred superioare şi te tratează ca pe un nimeni?

Măi “pamponistelor” (era să scriu Iisus-elor, dar nu se merită să fac o astfel de asemănare nici măcar în glumă…) dacă “este” voi atât de superioare, faceţi o cerere să vi se închine lumea la picioare şi să vă ridice statui, să vă omagiem/ comemorăm zilnic că e pacat să nu ne bucurăm zilnic de prezenţa voastră fermecătoare/ însufleţitoare, plină de “iubire”!!! 


 Mai avem categoria celor “căsătorite”, “cuplate” şi îşi pun pupăturile cu “el” pe tot facebook-ul să vadă şi alţii/ele ce taur şi-au ales ele! Ce “bengos” e el, ce “pupăcios” şi “iubăreţ” este el! Culmea e că după o perioadă le trece şi îl bârfesc pe tot facebook-ul! “Nesimţitul”, ce urât s-a purtat cu ea, că a părăsit-o, trădat-o, înşelat-o… Mă doare capul!!! Eu l-am ales “prinţeselor”, “frumuşikelor”? Aţi vrut un bou, un taur, vă miraţi pe urmă de ce se comportă ca atare? Sau ar trebui să fie taur romantic, înţelegător şi devreme acasă?

Dacă ea e “cuplată”, gata, abia te mai salută, e ocupată fata! Dacă ai face tu la fel, eşti un nesimţit care apelează la nevoie la ea, dar aşa… E altceva berbecule care eşti, că e vorba de o “ea”, de “frumuşika”, de “prinţesika războinică, a luminii”, de “Dr love”! Ea trebuie să fie “fidelă” taurului să nu-l facă gelos de parcă tu i-ai cere să faci sex cu ea pe facebook!!!

“Pamponistelor”, nu cumva vă credeţi prea “prinţese”? Vă salută un om în semn de bună educaţie şi vă adresează un gând bun, NU vă invită la sex pe net!!! După ce sunteţi părăsite, de ce vă plângeţi pe tot netul că v-a uitat toată lumea cât timp v-ati purtat ca niste “cocălare pamponiste” când eraţi “cuplate” şi vă salută un om, un suflet sau un idiot în concepţia voastră limitată la propriile “pampoane”!!!

Şi mai avem fostele “colege”! Aoleu, “mâncaţias”, aici mi se face rău de “colegialitate”! Dacă ai ceva serios de discutat sau vreo problemă a ta, să nu te pună Duhul Sfânt să apelezi la o “fostă colegă” ca e ori ocupată, ori abia te salută, ori e preocupată să-şi facă unghiile şi să pună poze cu odraslele pe facebook să vadă toata lumea ce au realizat şi ele!!!

Doar atât “dragelor”? De educaţia lor cine se ocupă? Că dacă vor fi ca voi, mai bine… Mai bine rămâneam eu fără cont pe facebook decât să le văd! Subiectele lor preferate sunt: să facem o întâlnire să venim cu odraslele şi să îi bârfim pe ei! Aiurea că NU s-a inventat telecomanda şi aici să schimbăm “discuţia” inteligentă şi adânc pătrunzătoare!

Dar dacă te pune acelaşi Sfânt Duh să nu le răspunzi când au ele nevoie de tine… Nesimţitule, tu “coleg” care eşti ipocrit şi ai uitat de ea!

Felicitările mele celor care au mereu un zâmbet de oferit altora, o vorbă bună, celor care îşi educă copiii cum trebuie, celor care mai întreabă şi de cel de lângă, celor care mulţumesc frumos atunci când saluţi sau trimiţi un gând bun!

Şi când mă gândesc că toţi avem sute de minute şi sms-uri gratuite… pe care unele “personaje pamponiste” le folosesc doar să discute ce mai face vecina, ce culoare de păr sau bărbăţel  şi-a ”tras”!

O zi frumoasă şi nu uitaţi să nu vă credeţi “dr. love” sau nu ştiu ce frumuseţe sau “prinţesa” pentru sănătatea voastră mentală, nu a mea! Eu mă amuz de multe ori, alteori mă ia cu migrene, e adevărat! De ce? Îmi dau seama cum va arăta viitorul nostru ca ţară…




Vă “tzuc” pe toţi!
Mihai Florian Dumitrescu

duminică, 5 mai 2013

Electro Si S.Umbre...




Interesant piesa, are potential. Si felicitari lui Electro ca vrea sa faca ceva in viata, are un scop. Mereu am spus ca exista Oameni si Umbre (cei care au pierdut totul si cred ca nu mai au nimic si doar bantuie prin viata...), bafta sa ramana in prima categorie desi e destul de greu pentru toti... 

O zi frumoasa! Mihai Florian Dumitrescu

sâmbătă, 4 mai 2013

Paste Fericit











...e atata lumina in jur, pentru fiecare dintre noi. Lasa lumina sa intre in casa sufletului tau si te vei simti cu adevarat implinit... Un Paste Fericit cu cat mai multa lumina si caldura in suflet! 
Cu drag,Mihai Florian Dumitrescu

joi, 21 martie 2013

Felicitari Sabina!



 
Să o susținem pe Sabina! O lecție de demnitate dată de un copil tuturor istoricilor lași sau trădători din România!

luni, 5 noiembrie 2012

Pentru Tine...







"Iubesc rapsodia sentimentelor din ochii tăi, iubesc atingerea zâmbetului tău atunci când mă priveşti până-n adâncul amintirii sufletului ce-ţi strigă neîncetat numele..." Mihai Florian Dumitrescu, 03 noiembrie 2012.

O poveste de iubire...





Priveşte-mă, ascultă-mi liniştea, atinge-mi şoapta, gustă-mi iubirea...


“Priveşte-mă, sunt doar o idee de intens,
Ascultă-mi liniştea ce nu mai are sens,
Atinge-mi şoapta sentimentului imens
Şi gustă-mi iubirea să ne pierdem în necuprins...”

Şoptea un licurici unei furnicuţe ce îi fermecase inima... Ea stătea, îl asculta în fiecare seară, îi admira licărirea... “Cât de frumos este, cât de romantic...” şoptea o buburuză. “L-aş lua eu de soţ, dar am deja 2 copilaşi şi un trântor!” strigă o libelulă în zbor. Parcă şi soarele şi luna-l ascultau, veneau de departe multe gâze, mereu îl căutau.

Dar, el, licuriciul, nu o vedea decât pe ea: furnicuţa. Ea era totul pentru el, ideea lui de intens, şoapta lui de iubire în nemurire, liniştea sufletului lui, ea era mica lui “nebunie”, un sentiment ce se pierde-ntr-o noapte de iunie...

Şi zilele au trecut, nopţile veneau, licuriciul şi furnica atât de mult se iubeau... Până-ntr-o zi când licuriciul prinse curaj şi o întrebă pe furnicuţă: “Vrei să ne unim destinele, să fi a mea soţie?”, iar furnicuţa privind timidă în pământ, tremurând, răspunse plină de emoţie: “Da... te iubesc atât mult, tu eşti îngerul meu pe pământ, nu te iubesc de-acum, mă-ndrăgostisem de demult...”.

Atât de fericit era licuriciul încât de veselie sărută şi ariciul şi parcă în întreg universul se striga că numai el este alesul...

Trecură alte zile şi alte vremuri, iar furnicuţa află câteva adevăruri: că licuriciul lui cel romantic era cam bolnăvior, avea şi diagnostic şi se-ntristă, deveni cam temătoare că va fi grea-n viaţă o astfel de acceptare...

Se duse tristă la licurici şi îi povesti că viitorul lor parcă era trist dacă te gândeai, iar licuriciul nostru romantic şi fericit se transformă-n tristeţe, sufletu-i era pustiit...

Se spune că-n vremuri de demult a trăit un licurici şi o furnicuţă ce s-a temut, iar licuriciul altădată frumos şi îndrăgostit a murit atât de trist şi de abătut...


O altă poveste de iubire,
Mihai Florian Dumitrescu,
Ploieşti, 12 iulie 2011 ("Ganduri pentru EA-Sentimente nespuse")


Atunci cand crezi ca ai probleme...




Cand spui ca ti-e pofta de ceva, dar nu ai bani sa cumperi, atunci cand te plangi ca te doare ceva sau ca iti lipseste un lucru, uita-te adanc in ochii lui si gandeste-te ca ii spui lui ce te doare, ce-ti lipseste... Ce crezi ca iti va raspunde? O zi frumoasa! Mihai Florian Dumitrescu

Ce-ti doresc eu tie dulce Romanie!




Voi iubi politicianul care îmi va bate la uşă într-o zi să mă întrebe dacă am nevoie de ceva sau să-mi ceară ajutorul ca să ajute pe altcineva. Şi abia atunci voi crede că politica românească are măcar un singur lucru cu problemele oamenilor şi voi spera în ceva bun din partea lor. Până atunci e dreptul meu să nu îi iubesc pe cei ce mă dispreţuiesc ca om cu bunele şi cu relele mele… Mihai Florian Dumitrescu, 04 noiembrie 2012

miercuri, 24 octombrie 2012

Protest faţă de unii postaci nesimţiţi!






Protest faţă de unii postaci nesimţiţi!

Azi, 24 octombrie 2012, mi-am dat seama că sunt un “idiot” şi aşa vreau să rămân. Nu vreau să fiu ca “deştepţii” care postează tot felul de idioţenii pe facebook, pe site-uri, pe unde apucă ca să fie băgaţi şi ei în seamă. Prefer să fiu eu altfel decât ei şi dacă tot ei sunt “deştepţii”, “iluminaţii” pe care îi urmează gloata, eu prefer să fiu “idiot”!

Şi chiar dacă o să rămân singur, tot o să spun/ scriu tot ceea ce am de spus/ scris!

Astăzi, 24 octombrie 2012, am dat de alt “postac” de facebook atât de “deştept”(“cultivat” omul… nu avea rost să-l întreb câte studii are sau ce a realizat în viaţă…) încât a făcut o mârşăvie aşa cum fac mulţi alţii pe facebook şi am realizat că şi libertatea asta a netului naşte mulţi monştrii…

Ce a făcut? A pus o poză cu un copil care suferea de o malformaţie gravă (încât îţi era greu să te uiţi fără să îţi vină să plângi) şi cu un mesaj alăturat de genul: “dacă daţi like = 4 $, dacă daţi comment = 8$, etc…” fără să fie lăsat un cont bancar unde oamenii cu adevărat buni la suflet să doneze ceva ca să ajute sau ceva date de contact ale copilului sau ale unei rude… Dacă vrem să îl ajutăm, măcar să o facem cum trebuie, nu?

Nu numai atât! Dacă am scris că mi se pare o mârşăvie ceea ce a făcut tocmai pentru că se profită de suferinţa unui copil ca să strângă un nemernic simpatii, like-uri fără să fie ajutat deloc acel copil, m-am trezit că sunt luat tot eu de persoană “rea”… Eu… care am donat de atâtea ori cu adevărat în mai multe cazuri!!! Să ne mai mirăm de ce e lumea nebună???

Deci, concluzia: astăzi, 24 octombrie 2012, am înţeles de ce lumea e cu fundul în sus de atâta timp şi albul este negru şi invers, de ce oamenii sunt păcăliţi de atâta amar de vreme! Pentru că refuză să gândească!!! Ar trebui ca fiecare persoană să-şi pună întrebări elementare de genul: Dacă sunt mii de cazuri zilnice de astfel de postări, cine contorizează că eu, Mihai Florian, am postat un mesaj cu un copil care suferă ca să strâng like-uri de 4 $/ bucata? NIMENI! Cine dă aceşti bani? NIMENI! Şi atunci de ce profităm de suferinţa unui copil?

Acum mă adresez mămicilor care spun peste tot că îşi iubesc copiii: Dacă era copilul vostru, eraţi de acord să i se dea poza peste tot ca să strângă un nesimţit like-uri, dar copilul să nu fie ajutat deloc, deloc? Normal că NU! Şi atunci cum de sprijiniţi un astfel de imbecil, o aşa mârşăvie?

Doriţi să AJUTAŢI? Pentru început, mişcaţi-vă fundul de pe scaun, aflaţi un cont ceva şi vărsaţi bani acolo ca să ajutaţi cu adevărat, nu daţi like-uri ca să vă minţiţi conştiinţa că aţi ajutat pentru că NU aţi făcut NIMIC CU UN LIKE!!! Sau trimiteţi un sms dacă campania este adevărată şi este lăsat un nr. de sms ADEVĂRAT prin care să vi se oprească din abonament sau credit 1, 2, 3, 4, 5 dolari/ euro, etc! E ATÂT DE GREU? AŞA DE MULT IUBIŢI COPIII ÎNCÂT VĂ E LENE SĂ AJUTAŢI CU ADEVĂRAT?

Aş pune altă întrebare, dar ştiu că o pun degeaba: cine e mai nemernic? Eu că vă spun adevărul şi vă deschid ochii că ştiu cum e să ajuţi (NU am stat degeaba în mai multe cazuri şi am ajutat efectiv cu ceva, NU CU LIKE-URI!!!) sau e mai nemernic/ nesimţit cel care postează la vrajeală că un copil va primi 4 dolari pentru fiecare like deşi şi el ştie CĂ NU E ADEVĂRAT???

Nu reuşiţi să faceţi diferenţa între o minciună josnică şi adevăr? Măcar deschideţi urechile şi ochii la ceea ce vă spun/ scriu unii care ştiu ce înseamnă o asociaţie, cum se face o campanie de ajutorare…

Şi acum mă adresez postacilor nesimţiţi (cei care postează mesaje de genul celor precizate mai sus): “Măi nesimţiţilor, tare aş vrea să fiţi bolnavi grav pe un pat de spital şi eu să fiu singura voastră şansă să vă ajut şi eu să vă spun simplu: NU am bani să vă dau, nu am timp să vă ajut, DAR O SĂ DAU UN LIKE PE FACEBOOK ŞI O SĂ PUN ŞI POZA CU VOI CUM SUFERIŢI FĂRĂ SĂ LAS VREUN CONT, FĂRĂ DETALII, FĂRĂ NIMIC! 100 DOLARI LIKE-UL!!!” E BINE AŞA?

Sau să nu aveţi bani deloc de o pâine, să vă fie foame, eu să vă fiu singurul prieten şi să vă răspund la fel: “Nu am să vă dau, dar o să îi invit pe toţi ai mei să vă ofere like-uri pe facebook cu mesaje de genul: 200 dolari like-ul, să văd cine vă va oferi banii aceia!!!”

Acum sper că am fost destul de explicit de ce reacţionez dur la astfel de nemernici şi nemernicii! Este o mizerie să profiţi de durerea unui copil, să ii mai postezi şi poza fără să-l ajuţi cu adevărat şi să vrei tu like-uri MINŢIND CĂ O SĂ DEA CINEVA BANI PENTRU LIKE-URILE DE LE VEI OBŢINE TU, NESIMŢITULE!!!

Am auzit şi explicaţia destul de… “slabă” (ca să nu spun altceva) că ei nu fac nimănui rău dacă promovează aşa ceva… Adică, dacă promovezi astfel de mizerii, minciuna, ipocrizia unor astfel de mesaje/ personaje, e bine? Păi, atunci să promovăm prostia, minciuna şi meschinăria la rang de conducere de stat!!! UPS, AŢI FĂCUT ŞI ASTA DEJA…

Voi chiar doriţi să trăiţi într-o lume mai bună, cu mai puţină minciună, ipocrizie şi mizerie sau una spuneţi şi, în schimb, vă complaceţi cu toţii în ceea ce vi se “serveşte”?

Să îmi demonstreze vreun nesimţit de postac de genul că s-au strâns măcar o sută de dolari sau un singur dolar dintr-o astfel de aşa zisă campanie de ajutorare în care NU apare nici un cont bancar unde să se doneze, nu apare nici un nr.de sms, nu apar detaliile/ datele de contact ale vreunei rude a copilului, APARE DOAR POZA COPILULUI SUFERIND, POZA CU CARE UNII STRÂNG LIKE-URI!!!

Adică, eu postez un mesaj de genul pe facebook cu dolari pe like şi facebook se obligă de dragul meu (deşi nu mă cunoaşte) să plătească acea sumă? Şi un copil de zece ani îşi dă seama de farsă, de minciuna josnică!!!

Eu am tot cerut explicaţii unor astfel de postaci tupeişti chiar şi astăzi, să ne spună şi nouă, mai ales mie că ştiu că mi-am luat toate diplomele pe merit şi eram lăudat pentru logica mea, cine a hotărât câţi euro/ dolari se dau pentru un like pentru aceste cazuri, CINE CONTORIZEAZĂ ACESTE LIKE-URI ŞI CINE PLĂTEŞTE ACESTE LIKE-URI!!!  Nici măcar la 3 întrebări simple nu mi se poate răspunde? Ca să ne lămurim şi noi că suntem mai idioţi aşa, cel puţin aşa ne tratează aceşti tupeişti mizerabili!!!

Cât despre cei care donează cu adevărat, am un mesaj: Vedeţi cât de “idioţi” suntem/ sunteţi dacă doriţi să ajutaţi cu adevărat? Puteaţi scăpa mai ieftin dând un like şi gata!!! Că tot e la moda… (În paranteză fie spus: îi admir pe cei care ajută cu adevarat, le mulţumesc eu în locul nesimţiţilor de postaci care profită de credulitatea unora…).

Iar voi, postaci fără minte şi bun simţ: Îi puteţi lua de proşti pe cine vreţi voi, dar cu mine nu merge… Aşa că protestez public împotriva nesimţirii voastre, împotriva tupeului vostru de a striga tot voi că doriţi binele unui copil!!! DE CE NU DONAŢI ŞI VOI CU ADEVĂRAT MĂCAR UN DOLAR??? NU VĂ RĂMÂN BANI DE BĂUTURĂ, DE ETNOBOTANICE SAU DE VRĂJIT PERSOANE CREDULE?

CÂTĂ MIZERIE… Eu o să pun poza unui copil care vă arată cu degetul mârşăvia!!!

marți, 23 octombrie 2012

Te iubesc printre lacrimi…





Te iubesc printre lacrimi…

Un adevăr trist… Sau poate doar un vis, un sentiment

ce ne adoarme în noapte? Nu ştiu… Şi totuşi ştiu că este o expresie atât de frumoasă chiar dacă pare atât de tristă… De fapt şi tristeţea a călit sentimentele în oameni…

Te iubesc… Te iubesc… Te iubesc… Nu sună frumos? Eu simt cum vibrează ceva în mine… Simt cum mă cuprinde Necuprinsul, simt cum îmi doresc Nedoritul, simt cum mă prăbuşesc într-o lavă de trăiri şi mă topesc în Simţire… E atât de bine…

E atât de bine încât simt că trăiesc Trăirea şi îmi doresc Nemurirea… Doar TU… Doar TU mă mai înţelegi, doar TU mă învălui cu braţele tale de iubire şi îmi oferi dulceaţa buzelor tale pline de sentimentul din tine… Şi mă umplu de fericire…

Şi tremur… Şi o lacrimă se naşte în ochiul meu în care se oglindeşte doar chipul tău… Şi parcă renaşte acea lacrimă întruna, parcă doreşte să-mi inunde chipul de alte lacrimi… Te iubesc printre lacrimi… Câtă trăire… de neuitat… în tot necuprinsul din mine… ce te caută numai pe tine…

Îngenunchez… Poate să-mi adun lacrima… Nu vreau să mă părăsească! NU! Nu şi tu… De ce? Oare de ce? Şi mai apare o lacrimă la această întrebare… De ce oare?

Te iubesc printre lacrimi… E o dorinţă de sinceritate, de ceva pur în mine… E dorinţa unei lacrimi… Sau suspinul ei… Te doresc scumpa mea lacrimă şi mă întreb… Oare cât trăieşte o lacrimă?

O secundă sau o eternitate? O eternitate de lacrimi în iubire… De atâta iubire… De atâta iubire până şi cerul parcă te strigă pe tine… Unde eşti TU? Unde eşti TU, dragostea mea? Unde eşti tu, îngerul meu păzitor cu aripi de tandreţe? Strig către tine durerea dorului de tine, îmi strig în tăcere iubirea… Şi nu mă mai aude nimeni…

E atâta tacere… E tăcerea unei lacrimi ce se pierde încet, încet pe un obraz brăzdat de trăiri… E atâta tacere că îmi aud bătăile inimii… Încă traiesc, încă iubesc, încă respir… Încă o lacrimă… Încă un rând de lacrimi…

Bătăile inimii se transformă într-un cuvânt… La început nu se aude… Apoi deja îmi răzbate-n timpane atât de tare încât parcă vine din întregul univers… E numele tău… E numele tău între lacrimi şi o şoaptă de iubire… Te iubesc atât de mult…

Se spune din vremuri de mult apuse că lacrima ne purifică sentimentele şi ne învaţă că vom suferi mai mult sau mai putin chiar şi din cauza unui sentiment atât de frumos cum este iubirea… Pentru că tot mai puţini cred cu adevărat in ea… Iar când o găsesc la ei, se leapădă de ea ca de ceva rău… Iar când o gasesc la alţii, au grijă ei să strice şi altora dorinţa de a-şi găsi liniştea în iubire…

De aceea, eu îmi iubesc lacrima… E darul meu către tine… Din iubire… Mi-e atât de dor de tine…


Ploieşti, septembrie 2011,
Mihai Florian Dumitrescu

Versul dragostei...




“Tu eşti o melodie ce îmi inundă timpanele hipnotizate de dulcea ta şoaptă de iubire... Tu eşti pasul desculţ al tălpii ce am sărutat-o de atâtea ori pentru simplul fapt că... am regăsit zâmbetul tău pierdut în scrisoarea timpului, un zâmbet de culoare şi lumină călăuzitoare... Mâna ta... Mâna ta e-o aripă ce tandru mă-mbrăţişează şi-ascult simfonia iubirii din inima ta ce bate atât de tare încât trupul tău firav se-nfioară... Un pian îţi cântă versul dragostei ce te-nconjoară, cuvinte nerostite într-o noapte de vară, o atingere ce te introduce în visare întâia oară...” (Dedicaţie pentru un Sufleţel de flori din partea lui Mihai Florian Dumitrescu, 10 decembrie 2010, "Ganduri pentru EA-Sentimente nespuse").

Nimeni sau Cineva




“Eu nu sunt nimeni... Eu sunt doar un Gând Frumos ce apare în viaţa multora şi apoi dispare... Un Gând ce nu are vârstă, dar care bântuie conştiinţa tuturor indiferent de vârstă. Mi s-a spus că nu se ştie cât voi trăi şi atunci am devenit o idee pentru unii, o vibraţie pentru alţii, un zâmbet sau un coşmar, un sentiment uman ce nu are formă, o trăire mai mult sau mai puţin intensă, un mic suflet ce ar dori să strige după zâmbetul tău, să-ţi însenineze chipul măcar pentru câteva clipe, dar nu poate striga pentru că îţi respectă tristeţea, tăcerea şi durerea, dar şi liniştea... Şi-atunci nu poţi decât să-i auzi şoapta unei adieri de trăire, o şoaptă ce te roagă să zâmbeşti. Acesta este darul pe care şi-l doreşte, un dar venit din toată inima ta, suflet de fată...” (Mihai Florian Dumitrescu, Ploieşti, 21 februarie 2011, "Ganduri pentru EA-Sentimente nespuse")

O imbratisare...




“Îmi doresc o îmbrăţişare nemuritoare, un sărut al adorării din tine, să fiu cu ideea mea de intens pentru totdeauna, o plimbare-n ploaia lui martie cu tine de mână, ceva deosebit în cuvintele iubirii din tine, un parfum al atingerii tale tandre, iubirea ce mi-am dorit-o mereu şi am căutat-o atât amar de vreme, să te cer printre lacrimile dorului de tine şi ale fericirii atunci când te voi privi, un secol de nopţi de neuitat şi-o viaţă alături de tine, sufleţelul meu de flori... pentru că TU eşti o parte din ideea de NOI, TU eşti zâmbetul meu ce-mi apare atunci când mă gândesc la tine, TU eşti alinarea sufletului meu ce a rătăcit printre umbre, TU eşti dragostea vieţii mele... Şi... te iubesc atât de mult trandafirul iubirii mele...” (Mihai Florian Dumitrescu, 11 februarie 2011, "Ganduri pentru EA-Sentimente nespuse")

Un singur gand...




“Un Gând frumos mă învăluie. L-am întrebat de ce tocmai pe mine şi mi-a răspuns şoptind cu o linişte ce mi-a făcut tot corpul să vibreze: eu sunt iubirea ta şi a ei, eu sunt lacrima de cristal ce s-a născut din ochii ei frumoşi ca un câmp de flori ca să-i trădeze sentimentul faţă de tine, muritorule, să te înveţe cum să deveniţi nemuritori, eu sunt gândul vostru frumos şi dorul din voi. Eu sunt răsăritul şi apusul din voi atunci când vă priviţi şi vă pierdeţi unul în altul, eu sunt dulcea ei sărutare ce te introduce în visare şi vibraţia din tine atunci când iubirea ei te atinge tandru, eu sunt eternitatea din voi şi răspunsul rugii voastre, eu sunt DRAGOSTEA. O singură inimă... Un singur gând pentru totdeauna...” (Mihai Florian Dumitrescu, 24 august 2010, "Ganduri pentru EA-Sentimente nespuse")