luni, 6 mai 2013

Cocălara cu pampoane





Cocălara cu pampoane




 
Dragii moşului, astăzi vom discuta despre fenomenul “cocălarelor cu pampoane”. De ce “cocălare”? Pentru că îmi place cum sună. De ce “cu pampoane”? Pentru că în fiecare zi  dăm de astfel de specimene care vor să iasă în evidenţă cu ceva fals, cu ceva care nu le aparţine aşa că folosesc şi ele “pampoanele” sub diverse forme.

Am şi eu cont pe facebook! Sunt “cool”, “trendy”, ştiu… Nu e aşa de vechi ca al altora. Dar nu mă mândresc cu asta. E doar o cale să mai “bârfesc” şi eu cu câteva cunoştinţe şi să îmi promovez o parte din scrieri. Şi voi aveţi cont? Vedeţi? Suntem deja prea mulţi… Mă împiedic pe acolo de voi şi habar nu am.

O întrebare: Aţi văzut ce nume şi-au “tras” unele personaje? “Vai de capul meu!” aşa cum exclama cineva la TV… Avem de a face cu “superioritatea” unora sau a multora şi în acest “domeniu”. Dar eu vreau să le analizez pe ele acum. Astăzi sunt rau, nu că ar fi vreo noutate asta.

De ce vreau să discut de unele “personaje” feminine? Pentru că m-am saturat să văd mesaje de genul: “bărbaţii e porci” că “e” prea mulţi şi sună mai bine să ne jucam cu limba romana, alte limbi le plac lor. Fără interpretări sau cu interpretări, după dorinţa voastră. 



M-am săturat să văd că noi suntem mai răi decât ele în concepţia unora dintre ele, m-am săturat să fiu băgat la grămadă cu alţii pe care tot ele şi i-au ales şi le-aş întreba unde le era “intuiţia feminină” cu care se laudă atât de multe? M-am săturat să văd că, de cate ori are una dintre ele o dezamăgire, dă vina pe toată “clasa bărbătească”, fără să-şi facă auto-critica că deşi a tot spus de formă în trecut că NU contează frumuseţea şi/ sau banii, au ales un taur comunal cu tone de muşchi şi cu ochii verzi, dar şi cu un ţarc destul de mare să încapă şi ea!

Revenind… Deşi uneori mi-e tare greu să-mi mai revin după ce le văd reacţiile şi “pampoanele” de înfumurare!

Avem aşa: DR. LOVE, FRUMUŞIKA (neapărat cu “K” că aşa e “kool”), PRINŢESIKA, IUBĂREATZA (e “kool” şi cu “tz”, e “trendy” “mâncatiaş” gura ta… “Sexoasa” mamii, de ce nu pui tu simplu “pitzipoanka”? Că e şi cu “tz” şi cu “k”!


 
Dacă un “el” îşi pune la nume Marius Frumosul, găseşti câte o “ea” care să comenteze de ce s-ar crede el frumos, că e bine să fie modest, să lase fetele (era să scriu “pamponistele”) să îl aprecieze, etc. Dar “ea” este Dr. LOVE deşi nu ştie să se poarte nici măcar cu cei pe care încerca să îi vrajească în trecut! Are o “reputaţie” de apărat fata acum că e taurul în preajmă! În lipsa lui, Domnul cu mila! Sau “Dă Doamne… mai mulţi” cum ar spune altcineva!

Dacă mi-aş pune eu “titulatura” de “dr. love” de ex, m-ar întreba unii cât de bolnav sunt să mă cred “dr. love”, nu? Dar dacă e o “ea”, e altceva… “Ea” e “frumuşika”, “bengoasa”, “prinţesa războinikă”, ea e “dr. love”, era să scriu şi “ciorditoarea”, dar m-am abţinut, vedeţi? Sunt totuşi un băiat bun desi NU mai sunt “trendy” băieţii buni!

“Hai, mă laşi?” aşa cum ar exclama o cunoştinţă! Dacă eşti “dr. love”, câte persoane ai “vindecat” tu? Asta în cazul în care ai făcut ceva bun în viaţa ta fără să îţi faci poze să le pui pe facebook!!! Dacă eşti “frumuşika”, de ce ai nevoie de mine să îţi dau like că eu sunt un NIMENI, nu? Eu nu “este” mumos aşa ca tine, eu sunt un oarecare pe acolo care menţine o limită totuşi a bunului simţ, dar şi a sănătăţii mentale!

Eu nu mă cred “razboinika luminii”şi nici nu vreau să salvez omenirea sau să o umplu cu “iubirea” mea! Am şi eu o rugăminte de “cârcotaş”: să ne spună/ povestească una dintre ele când au împrăştiat “iubirea” printre noi! Excesul de alte secreţii NU se pune!
Atunci când se adresează răstit de parcă le eşti dator cu ceva, când îşi arată istericalele sau “pampoanele” de înfumurare? Atunci când se cred superioare şi te tratează ca pe un nimeni?

Măi “pamponistelor” (era să scriu Iisus-elor, dar nu se merită să fac o astfel de asemănare nici măcar în glumă…) dacă “este” voi atât de superioare, faceţi o cerere să vi se închine lumea la picioare şi să vă ridice statui, să vă omagiem/ comemorăm zilnic că e pacat să nu ne bucurăm zilnic de prezenţa voastră fermecătoare/ însufleţitoare, plină de “iubire”!!! 


 Mai avem categoria celor “căsătorite”, “cuplate” şi îşi pun pupăturile cu “el” pe tot facebook-ul să vadă şi alţii/ele ce taur şi-au ales ele! Ce “bengos” e el, ce “pupăcios” şi “iubăreţ” este el! Culmea e că după o perioadă le trece şi îl bârfesc pe tot facebook-ul! “Nesimţitul”, ce urât s-a purtat cu ea, că a părăsit-o, trădat-o, înşelat-o… Mă doare capul!!! Eu l-am ales “prinţeselor”, “frumuşikelor”? Aţi vrut un bou, un taur, vă miraţi pe urmă de ce se comportă ca atare? Sau ar trebui să fie taur romantic, înţelegător şi devreme acasă?

Dacă ea e “cuplată”, gata, abia te mai salută, e ocupată fata! Dacă ai face tu la fel, eşti un nesimţit care apelează la nevoie la ea, dar aşa… E altceva berbecule care eşti, că e vorba de o “ea”, de “frumuşika”, de “prinţesika războinică, a luminii”, de “Dr love”! Ea trebuie să fie “fidelă” taurului să nu-l facă gelos de parcă tu i-ai cere să faci sex cu ea pe facebook!!!

“Pamponistelor”, nu cumva vă credeţi prea “prinţese”? Vă salută un om în semn de bună educaţie şi vă adresează un gând bun, NU vă invită la sex pe net!!! După ce sunteţi părăsite, de ce vă plângeţi pe tot netul că v-a uitat toată lumea cât timp v-ati purtat ca niste “cocălare pamponiste” când eraţi “cuplate” şi vă salută un om, un suflet sau un idiot în concepţia voastră limitată la propriile “pampoane”!!!

Şi mai avem fostele “colege”! Aoleu, “mâncaţias”, aici mi se face rău de “colegialitate”! Dacă ai ceva serios de discutat sau vreo problemă a ta, să nu te pună Duhul Sfânt să apelezi la o “fostă colegă” ca e ori ocupată, ori abia te salută, ori e preocupată să-şi facă unghiile şi să pună poze cu odraslele pe facebook să vadă toata lumea ce au realizat şi ele!!!

Doar atât “dragelor”? De educaţia lor cine se ocupă? Că dacă vor fi ca voi, mai bine… Mai bine rămâneam eu fără cont pe facebook decât să le văd! Subiectele lor preferate sunt: să facem o întâlnire să venim cu odraslele şi să îi bârfim pe ei! Aiurea că NU s-a inventat telecomanda şi aici să schimbăm “discuţia” inteligentă şi adânc pătrunzătoare!

Dar dacă te pune acelaşi Sfânt Duh să nu le răspunzi când au ele nevoie de tine… Nesimţitule, tu “coleg” care eşti ipocrit şi ai uitat de ea!

Felicitările mele celor care au mereu un zâmbet de oferit altora, o vorbă bună, celor care îşi educă copiii cum trebuie, celor care mai întreabă şi de cel de lângă, celor care mulţumesc frumos atunci când saluţi sau trimiţi un gând bun!

Şi când mă gândesc că toţi avem sute de minute şi sms-uri gratuite… pe care unele “personaje pamponiste” le folosesc doar să discute ce mai face vecina, ce culoare de păr sau bărbăţel  şi-a ”tras”!

O zi frumoasă şi nu uitaţi să nu vă credeţi “dr. love” sau nu ştiu ce frumuseţe sau “prinţesa” pentru sănătatea voastră mentală, nu a mea! Eu mă amuz de multe ori, alteori mă ia cu migrene, e adevărat! De ce? Îmi dau seama cum va arăta viitorul nostru ca ţară…




Vă “tzuc” pe toţi!
Mihai Florian Dumitrescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu