Povestea unui prinţ...
Se spune că în vremuri de mult
apuse
Trăia un prinţ ce încă nu avea
suflet.
Ce trist era, frumuseţea îi dispăruse,
Era o umbră fără chip şi fără zâmbet...
Se duse vestea peste mări şi
peste ţări
De prinţul cel pribeag în al său
cantec,
Era subiect de intrigi şi de întrebări,
De ce nu-l lepădase mama lui din
pântec?
Se aşternu uitarea peste al său
regat,
Doar timpul îl mai păstra-n
amintire,
Era un prinţ, o umbră sau un
renegat?
Se-ntreba şi luna în mare tăinuire...
Şi nimeni nu credea în a sa soartă
Ce urma să se schimbe ca-n poveşti,
Un Înger ce urma să-i bată-n
poartă,
Frumos cum numai în poveşti citeşti.
Avea un chip frumos de tânără
fecioară,
Şi ochi căprui ce te topeau în
visare,
Cu trup plăpând şi piept de domnişoară,
O adiere de tandreţe pe a sa înfăţişare...
Până şi prinţul când o văzu, tresări,
Era un Înger, un Demon, doar o încântare?
Un sentiment în inima lui se întrezări,
Trupul rece i se încălzi ca o
descântare.
Întinse braţul către ea şi îi şopti:
-Tu cine eşti fiinţă atât de
minunată?
Ea îi răspunse, un zâmbet îi încolţi:
-Sunt Sufletul tău, un Suflet de
fată...
Un licăr de speranţă în ochi îi răsări,
O trăire îi cuprinse-ntreaga lui
suflare,
Era un vis, o proorocire ce se
adeveri?
Căci prinţul se pierdu într-o îmbrăţişare.
Şi s-au iubit în veacuri şi-n simţire
Un prinţ şi-un suflet de Înger
renăscut,
S-aşterne timpul peste a mea
povestire,
Ce ieri era prezent, azi e doar
trecut...
Ploieşti,
16 octombrie 2010
“Ganduri pentru EA – Sentimente nespuse”
Mihai Florian Dumitrescu
