La multi ani!

La multi ani!

Pentru Tine...

"Iubesc rapsodia sentimentelor din ochii tăi, iubesc atingerea zâmbetului tău atunci când mă priveşti până-n adâncul amintirii sufletului ce-ţi strigă neîncetat numele..." Mihai Florian Dumitrescu, 03 noiembrie 2012.

O poveste de iubire...

Priveşte-mă, ascultă-mi liniştea, atinge-mi şoapta, gustă-mi iubirea...


“Priveşte-mă, sunt doar o idee de intens,
Ascultă-mi liniştea ce nu mai are sens,
Atinge-mi şoapta sentimentului imens

Şi gustă-mi iubirea să ne pierdem în necuprins...”

Şoptea un licurici unei furnicuţe ce îi fermecase inima... Ea stătea, îl asculta în fiecare seară, îi admira licărirea... “Cât de frumos este, cât de romantic...” şoptea o buburuză. “L-aş lua eu de soţ, dar am deja 2 copilaşi şi un trântor!” strigă o libelulă în zbor. Parcă şi soarele şi luna-l ascultau, veneau de departe multe gâze, mereu îl căutau.

Dar, el, licuriciul, nu o vedea decât pe ea: furnicuţa. Ea era totul pentru el, ideea lui de intens, şoapta lui de iubire în nemurire, liniştea sufletului lui, ea era mica lui “nebunie”, un sentiment ce se pierde-ntr-o noapte de iunie...

Şi zilele au trecut, nopţile veneau, licuriciul şi furnica atât de mult se iubeau... Până-ntr-o zi când licuriciul prinse curaj şi o întrebă pe furnicuţă: “Vrei să ne unim destinele, să fi a mea soţie?”, iar furnicuţa privind timidă în pământ, tremurând, răspunse plină de emoţie: “Da... te iubesc atât mult, tu eşti îngerul meu pe pământ, nu te iubesc de-acum, mă-ndrăgostisem de demult...”.

Atât de fericit era licuriciul încât de veselie sărută şi ariciul şi parcă în întreg universul se striga că numai el este alesul...

Trecură alte zile şi alte vremuri, iar furnicuţa află câteva adevăruri: că licuriciul lui cel romantic era cam bolnăvior, avea şi diagnostic şi se-ntristă, deveni cam temătoare că va fi grea-n viaţă o astfel de acceptare...

Se duse tristă la licurici şi îi povesti că viitorul lor parcă era trist dacă te gândeai, iar licuriciul nostru romantic şi fericit se transformă-n tristeţe, sufletu-i era pustiit...

Se spune că-n vremuri de demult a trăit un licurici şi o furnicuţă ce s-a temut, iar licuriciul altădată frumos şi îndrăgostit a murit atât de trist şi de abătut...


O altă poveste de iubire,
Mihai Florian Dumitrescu,
Ploieşti, 12 iulie 2011 ("Ganduri pentru EA-Sentimente nespuse")

Atunci cand crezi ca ai probleme...

Cand spui ca ti-e pofta de ceva, dar nu ai bani sa cumperi, atunci cand te plangi ca te doare ceva sau ca iti lipseste un lucru, uita-te adanc in ochii lui si gandeste-te ca ii spui lui ce te doare, ce-ti lipseste... Ce crezi ca iti va raspunde? O zi frumoasa! Mihai Florian Dumitrescu

Ce-ti doresc eu tie dulce Romanie!

Voi iubi politicianul care îmi va bate la uşă într-o zi să mă întrebe dacă am nevoie de ceva sau să-mi ceară ajutorul ca să ajute pe altcineva. Şi abia atunci voi crede că politica românească are măcar un singur lucru cu problemele oamenilor şi voi spera în ceva bun din partea lor. Până atunci e dreptul meu să nu îi iubesc pe cei ce mă dispreţuiesc ca om cu bunele şi cu relele mele… Mihai Florian Dumitrescu, 04 noiembrie 2012

Protest faţă de unii postaci nesimţiţi!

Protest faţă de unii postaci nesimţiţi!

Azi, 24 octombrie 2012, mi-am dat seama că sunt un “idiot” şi aşa vreau să rămân. Nu vreau să fiu ca “deştepţii” care postează tot felul de idioţenii pe facebook, pe site-uri, pe unde apucă ca să fie băgaţi şi ei în seamă. Prefer să fiu eu altfel decât ei şi dacă tot ei sunt “deştepţii”, “iluminaţii” pe care îi urmează gloata, eu prefer să fiu “idiot”!

Şi chiar dacă o să rămân singur, tot o să spun/ scriu tot ceea ce am de spus/ scris!

Astăzi, 24 octombrie 2012, am dat de alt “postac” de facebook atât de “deştept”(“cultivat” omul… nu avea rost să-l întreb câte studii are sau ce a realizat în viaţă…) încât a făcut o mârşăvie aşa cum fac mulţi alţii pe facebook şi am realizat că şi libertatea asta a netului naşte mulţi monştrii…

Ce a făcut? A pus o poză cu un copil care suferea de o malformaţie gravă (încât îţi era greu să te uiţi fără să îţi vină să plângi) şi cu un mesaj alăturat de genul: “dacă daţi like = 4 $, dacă daţi comment = 8$, etc…” fără să fie lăsat un cont bancar unde oamenii cu adevărat buni la suflet să doneze ceva ca să ajute sau ceva date de contact ale copilului sau ale unei rude… Dacă vrem să îl ajutăm, măcar să o facem cum trebuie, nu?

Nu numai atât! Dacă am scris că mi se pare o mârşăvie ceea ce a făcut tocmai pentru că se profită de suferinţa unui copil ca să strângă un nemernic simpatii, like-uri fără să fie ajutat deloc acel copil, m-am trezit că sunt luat tot eu de persoană “rea”… Eu… care am donat de atâtea ori cu adevărat în mai multe cazuri!!! Să ne mai mirăm de ce e lumea nebună???

Deci, concluzia: astăzi, 24 octombrie 2012, am înţeles de ce lumea e cu fundul în sus de atâta timp şi albul este negru şi invers, de ce oamenii sunt păcăliţi de atâta amar de vreme! Pentru că refuză să gândească!!! Ar trebui ca fiecare persoană să-şi pună întrebări elementare de genul: Dacă sunt mii de cazuri zilnice de astfel de postări, cine contorizează că eu, Mihai Florian, am postat un mesaj cu un copil care suferă ca să strâng like-uri de 4 $/ bucata? NIMENI! Cine dă aceşti bani? NIMENI! Şi atunci de ce profităm de suferinţa unui copil?

Acum mă adresez mămicilor care spun peste tot că îşi iubesc copiii: Dacă era copilul vostru, eraţi de acord să i se dea poza peste tot ca să strângă un nesimţit like-uri, dar copilul să nu fie ajutat deloc, deloc? Normal că NU! Şi atunci cum de sprijiniţi un astfel de imbecil, o aşa mârşăvie?

Doriţi să AJUTAŢI? Pentru început, mişcaţi-vă fundul de pe scaun, aflaţi un cont ceva şi vărsaţi bani acolo ca să ajutaţi cu adevărat, nu daţi like-uri ca să vă minţiţi conştiinţa că aţi ajutat pentru că NU aţi făcut NIMIC CU UN LIKE!!! Sau trimiteţi un sms dacă campania este adevărată şi este lăsat un nr. de sms ADEVĂRAT prin care să vi se oprească din abonament sau credit 1, 2, 3, 4, 5 dolari/ euro, etc! E ATÂT DE GREU? AŞA DE MULT IUBIŢI COPIII ÎNCÂT VĂ E LENE SĂ AJUTAŢI CU ADEVĂRAT?

Aş pune altă întrebare, dar ştiu că o pun degeaba: cine e mai nemernic? Eu că vă spun adevărul şi vă deschid ochii că ştiu cum e să ajuţi (NU am stat degeaba în mai multe cazuri şi am ajutat efectiv cu ceva, NU CU LIKE-URI!!!) sau e mai nemernic/ nesimţit cel care postează la vrajeală că un copil va primi 4 dolari pentru fiecare like deşi şi el ştie CĂ NU E ADEVĂRAT???

Nu reuşiţi să faceţi diferenţa între o minciună josnică şi adevăr? Măcar deschideţi urechile şi ochii la ceea ce vă spun/ scriu unii care ştiu ce înseamnă o asociaţie, cum se face o campanie de ajutorare…

Şi acum mă adresez postacilor nesimţiţi (cei care postează mesaje de genul celor precizate mai sus): “Măi nesimţiţilor, tare aş vrea să fiţi bolnavi grav pe un pat de spital şi eu să fiu singura voastră şansă să vă ajut şi eu să vă spun simplu: NU am bani să vă dau, nu am timp să vă ajut, DAR O SĂ DAU UN LIKE PE FACEBOOK ŞI O SĂ PUN ŞI POZA CU VOI CUM SUFERIŢI FĂRĂ SĂ LAS VREUN CONT, FĂRĂ DETALII, FĂRĂ NIMIC! 100 DOLARI LIKE-UL!!!” E BINE AŞA?

Sau să nu aveţi bani deloc de o pâine, să vă fie foame, eu să vă fiu singurul prieten şi să vă răspund la fel: “Nu am să vă dau, dar o să îi invit pe toţi ai mei să vă ofere like-uri pe facebook cu mesaje de genul: 200 dolari like-ul, să văd cine vă va oferi banii aceia!!!”

Acum sper că am fost destul de explicit de ce reacţionez dur la astfel de nemernici şi nemernicii! Este o mizerie să profiţi de durerea unui copil, să ii mai postezi şi poza fără să-l ajuţi cu adevărat şi să vrei tu like-uri MINŢIND CĂ O SĂ DEA CINEVA BANI PENTRU LIKE-URILE DE LE VEI OBŢINE TU, NESIMŢITULE!!!

Am auzit şi explicaţia destul de… “slabă” (ca să nu spun altceva) că ei nu fac nimănui rău dacă promovează aşa ceva… Adică, dacă promovezi astfel de mizerii, minciuna, ipocrizia unor astfel de mesaje/ personaje, e bine? Păi, atunci să promovăm prostia, minciuna şi meschinăria la rang de conducere de stat!!! UPS, AŢI FĂCUT ŞI ASTA DEJA…

Voi chiar doriţi să trăiţi într-o lume mai bună, cu mai puţină minciună, ipocrizie şi mizerie sau una spuneţi şi, în schimb, vă complaceţi cu toţii în ceea ce vi se “serveşte”?

Să îmi demonstreze vreun nesimţit de postac de genul că s-au strâns măcar o sută de dolari sau un singur dolar dintr-o astfel de aşa zisă campanie de ajutorare în care NU apare nici un cont bancar unde să se doneze, nu apare nici un nr.de sms, nu apar detaliile/ datele de contact ale vreunei rude a copilului, APARE DOAR POZA COPILULUI SUFERIND, POZA CU CARE UNII STRÂNG LIKE-URI!!!

Adică, eu postez un mesaj de genul pe facebook cu dolari pe like şi facebook se obligă de dragul meu (deşi nu mă cunoaşte) să plătească acea sumă? Şi un copil de zece ani îşi dă seama de farsă, de minciuna josnică!!!

Eu am tot cerut explicaţii unor astfel de postaci tupeişti chiar şi astăzi, să ne spună şi nouă, mai ales mie că ştiu că mi-am luat toate diplomele pe merit şi eram lăudat pentru logica mea, cine a hotărât câţi euro/ dolari se dau pentru un like pentru aceste cazuri, CINE CONTORIZEAZĂ ACESTE LIKE-URI ŞI CINE PLĂTEŞTE ACESTE LIKE-URI!!!  Nici măcar la 3 întrebări simple nu mi se poate răspunde? Ca să ne lămurim şi noi că suntem mai idioţi aşa, cel puţin aşa ne tratează aceşti tupeişti mizerabili!!!

Cât despre cei care donează cu adevărat, am un mesaj: Vedeţi cât de “idioţi” suntem/ sunteţi dacă doriţi să ajutaţi cu adevărat? Puteaţi scăpa mai ieftin dând un like şi gata!!! Că tot e la moda… (În paranteză fie spus: îi admir pe cei care ajută cu adevarat, le mulţumesc eu în locul nesimţiţilor de postaci care profită de credulitatea unora…).

Iar voi, postaci fără minte şi bun simţ: Îi puteţi lua de proşti pe cine vreţi voi, dar cu mine nu merge… Aşa că protestez public împotriva nesimţirii voastre, împotriva tupeului vostru de a striga tot voi că doriţi binele unui copil!!! DE CE NU DONAŢI ŞI VOI CU ADEVĂRAT MĂCAR UN DOLAR??? NU VĂ RĂMÂN BANI DE BĂUTURĂ, DE ETNOBOTANICE SAU DE VRĂJIT PERSOANE CREDULE?

CÂTĂ MIZERIE… Eu o să pun poza unui copil care vă arată cu degetul mârşăvia!!!

Te iubesc printre lacrimi…

Te iubesc printre lacrimi…

Un adevăr trist… Sau poate doar un vis, un sentiment

ce ne adoarme în noapte? Nu ştiu… Şi totuşi ştiu că este o expresie atât de frumoasă chiar dacă pare atât de tristă… De fapt şi tristeţea a călit sentimentele în oameni…

Te iubesc… Te iubesc… Te iubesc… Nu sună frumos? Eu simt cum vibrează ceva în mine… Simt cum mă cuprinde Necuprinsul, simt cum îmi doresc Nedoritul, simt cum mă prăbuşesc într-o lavă de trăiri şi mă topesc în Simţire… E atât de bine…

E atât de bine încât simt că trăiesc Trăirea şi îmi doresc Nemurirea… Doar TU… Doar TU mă mai înţelegi, doar TU mă învălui cu braţele tale de iubire şi îmi oferi dulceaţa buzelor tale pline de sentimentul din tine… Şi mă umplu de fericire…

Şi tremur… Şi o lacrimă se naşte în ochiul meu în care se oglindeşte doar chipul tău… Şi parcă renaşte acea lacrimă întruna, parcă doreşte să-mi inunde chipul de alte lacrimi… Te iubesc printre lacrimi… Câtă trăire… de neuitat… în tot necuprinsul din mine… ce te caută numai pe tine…

Îngenunchez… Poate să-mi adun lacrima… Nu vreau să mă părăsească! NU! Nu şi tu… De ce? Oare de ce? Şi mai apare o lacrimă la această întrebare… De ce oare?

Te iubesc printre lacrimi… E o dorinţă de sinceritate, de ceva pur în mine… E dorinţa unei lacrimi… Sau suspinul ei… Te doresc scumpa mea lacrimă şi mă întreb… Oare cât trăieşte o lacrimă?

O secundă sau o eternitate? O eternitate de lacrimi în iubire… De atâta iubire… De atâta iubire până şi cerul parcă te strigă pe tine… Unde eşti TU? Unde eşti TU, dragostea mea? Unde eşti tu, îngerul meu păzitor cu aripi de tandreţe? Strig către tine durerea dorului de tine, îmi strig în tăcere iubirea… Şi nu mă mai aude nimeni…

E atâta tacere… E tăcerea unei lacrimi ce se pierde încet, încet pe un obraz brăzdat de trăiri… E atâta tacere că îmi aud bătăile inimii… Încă traiesc, încă iubesc, încă respir… Încă o lacrimă… Încă un rând de lacrimi…

Bătăile inimii se transformă într-un cuvânt… La început nu se aude… Apoi deja îmi răzbate-n timpane atât de tare încât parcă vine din întregul univers… E numele tău… E numele tău între lacrimi şi o şoaptă de iubire… Te iubesc atât de mult…

Se spune din vremuri de mult apuse că lacrima ne purifică sentimentele şi ne învaţă că vom suferi mai mult sau mai putin chiar şi din cauza unui sentiment atât de frumos cum este iubirea… Pentru că tot mai puţini cred cu adevărat in ea… Iar când o găsesc la ei, se leapădă de ea ca de ceva rău… Iar când o gasesc la alţii, au grijă ei să strice şi altora dorinţa de a-şi găsi liniştea în iubire…

De aceea, eu îmi iubesc lacrima… E darul meu către tine… Din iubire… Mi-e atât de dor de tine…


Ploieşti, septembrie 2011,
Mihai Florian Dumitrescu

Versul dragostei...

“Tu eşti o melodie ce îmi inundă timpanele hipnotizate de dulcea ta şoaptă de iubire... Tu eşti pasul desculţ al tălpii ce am sărutat-o de atâtea ori pentru simplul fapt că... am regăsit zâmbetul tău pierdut în scrisoarea timpului, un zâmbet de culoare şi lumină călăuzitoare... Mâna ta... Mâna ta e-o aripă ce tandru mă-mbrăţişează şi-ascult simfonia iubirii din inima ta ce bate atât de tare încât trupul tău firav se-nfioară... Un pian îţi cântă versul dragostei ce te-nconjoară, cuvinte nerostite într-o noapte de vară, o atingere ce te introduce în visare întâia oară...” (Dedicaţie pentru un Sufleţel de flori din partea lui Mihai Florian Dumitrescu, 10 decembrie 2010, "Ganduri pentru EA-Sentimente nespuse").

Nimeni sau Cineva

“Eu nu sunt nimeni... Eu sunt doar un Gând Frumos ce apare în viaţa multora şi apoi dispare... Un Gând ce nu are vârstă, dar care bântuie conştiinţa tuturor indiferent de vârstă. Mi s-a spus că nu se ştie cât voi trăi şi atunci am devenit o idee pentru unii, o vibraţie pentru alţii, un zâmbet sau un coşmar, un sentiment uman ce nu are formă, o trăire mai mult sau mai puţin intensă, un mic suflet ce ar dori să strige după zâmbetul tău, să-ţi însenineze chipul măcar pentru câteva clipe, dar nu poate striga pentru că îţi respectă tristeţea, tăcerea şi durerea, dar şi liniştea... Şi-atunci nu poţi decât să-i auzi şoapta unei adieri de trăire, o şoaptă ce te roagă să zâmbeşti. Acesta este darul pe care şi-l doreşte, un dar venit din toată inima ta, suflet de fată...” (Mihai Florian Dumitrescu, Ploieşti, 21 februarie 2011, "Ganduri pentru EA-Sentimente nespuse")

O imbratisare...

“Îmi doresc o îmbrăţişare nemuritoare, un sărut al adorării din tine, să fiu cu ideea mea de intens pentru totdeauna, o plimbare-n ploaia lui martie cu tine de mână, ceva deosebit în cuvintele iubirii din tine, un parfum al atingerii tale tandre, iubirea ce mi-am dorit-o mereu şi am căutat-o atât amar de vreme, să te cer printre lacrimile dorului de tine şi ale fericirii atunci când te voi privi, un secol de nopţi de neuitat şi-o viaţă alături de tine, sufleţelul meu de flori... pentru că TU eşti o parte din ideea de NOI, TU eşti zâmbetul meu ce-mi apare atunci când mă gândesc la tine, TU eşti alinarea sufletului meu ce a rătăcit printre umbre, TU eşti dragostea vieţii mele... Şi... te iubesc atât de mult trandafirul iubirii mele...” (Mihai Florian Dumitrescu, 11 februarie 2011, "Ganduri pentru EA-Sentimente nespuse")