duminică, 25 septembrie 2011

Declaratie de dragoste


“Declaratie de dragoste”



    Te iubesc!
Ce as putea sa iti spun mai mult decat atat? Ca am renuntat la mine de dragul tau? Ca te-am ridicat la nivelul divinitatii si ca plec fruntea pentru orice lovitura pe care mi-o dai? Ca soarele esti tu si apa imi este inutila daca nu te vad? Ca gravitez doar in jurul dorintei de a te simti aproape? Ca nu exista rasarit de soare pe care sa nu il aseman cu parul tau sau lac sau mare cu ochii tai?  Nu… nu iti voi spune aceste lucruri… le cunosti prea bine si le ignori la fel de bine.


   Iti voi spune altceva: esti pentru mine o iubire bolnava, prevestitoare de rele si necazuri, de suferinte si morti de idealuri. Esti rea si egoista! Esti dura si macabra! Esti pesimista si ironica! Esti trista…
  Sa-ti reprosez ca nu ma iubesti, ca ma respingi mereu, ca ma umilesti si ma jignesti? Nu… n-as putea sa fac asta: e ca si cum mi-as da mie insumi o palma. Voi face altceva:
   Te voi blestema!
Te blestem si te urasc! Te urasc pentru dispretul tau, pentru faptul ca nu ma pot desprinde sub nici un chip de murmurul tau jalnic. Te urasc pentru cuvintele spuse, dar mai mult pentru cele nespuse! Te urasc pentru toate lacrimile curse si pentru zavoarele puse in calea fericirii!


    Te urasc si te blestem! Sa mori! Sa te scufunzi in ultimul abis din lume! Sa zaci singura milenii uitata pe fundul vreunei prapastii! Sa plangi si sa te schimbi! Sa renasti din propria cenusa precum eternul phoenix! Sa te ridici cu mult deasupra mea! Sa inveti sa dai fara sa ceri, sa induri fara sa astepti, sa ajuti fara sa ti se ceara, sa iubesti pur, curat… Sa fii cum nu ai visat vreodata, sa fii si sa ma urasti tu pe mine! Sa ma vezi mic, umil si sa imi razi din nou in fata: de data aceasta nu de ironie ci de mila; nu din sarcasm ci din compatimire.
   Si atunci sa nu-mi para rau ca te urasc atat! Sa te admir si sa te urasc din ce in ce mai mult! Sa te ridic si mai sus pentru ca sa decazi in a mea privire si mai adanc! Sa te chem doar pentru a te izgoni! Sa te sarut doar pentru a te gusta.


   Oricat as vrea asta nu se poate. Tu esti si vei fi vesnic asa: rece, cruda, nepasatoare si totusi izbitor de angelica. Iar eu, mereu la picioarele tale, implorand si cersind o privire, macar una. Cersind de dragoste si de ura! De iubire si de razbunare! Doamne, sa fii tu jos si eu sus… te-as invata multe lucruri… sau poate nu te-as invata nimic!
  De ce? Pentru ca te urasc! Dar mai mult ma urasc pe mine insumi pentru ca nu te urasc deloc, nici macar putin si imi petrec clipa dupa clipa incercand sa mi te alung din suflet. Esti ciudata, fiinto! Spui ca nu ma vrei si totusi te-ai agatat ca o caracatita de sufletul meu; ti-ai intins tentaculele si le-ai infipt adanc, in fundul inimii; apoi le-ai prelungit si ai inceput sa ma sufoci incet, incet… 



  Sa vreau sa te mint pe tine sau pe mine insumi si n-as putea: frumoasa sau urata, angelica sau demonica, pura sau machiavelica, sacra sau profana- nu ma intereseaza! Sunt dependent de tine, de fiecare gest al tau: de privirile reci pe care mi le arunci, de “buna”-ul aruncat ironic, de ochii tai lipsiti de stralucire, de nebunia mea!
   Asa ca n-am ce face! Te iubesc, te urasc, te divinizez, te umilesc, toate la un loc si stii de ce? Tu faci la fel! De aceea si spui, zilnic, cat de mult ma dispretuiesti! Si eu zic asta: te blestem sa te lasi iubita! Te blestem sa ma primesti in bratele tale! Te blestem sa ajungi SUFLETUL meu!

duminică, 18 septembrie 2011

Pentru Ea de citit!

Sper din tot sufletul ca ai inteles ca nu se fac anumite lucruri. Sper ca te vei tine de acum de cuvant si vei fi mai "calma, clara si sincera" (am citat din ceea ce ai scris), NU poti da vina mereu pe altii pentru ceea ce faci tu, suna un pic a rautate asa cum este si ceea ce ai discutat in particular cu cateva persoane si faptul ca mi-ai modificat discutiile. Ai spus ca stii cum, unde si cat ai gresit asa ca nu o sa mai fac rezumatul aici. Si, in final, astept o schimbare in bine asa cum ai promis! Stiu ca ti-e greu sa spui adevarul ca te doare, dar nici sa minti atata NU e frumos ca asa lovesti in altii care nu merita! NU uita ca pana acum nu a interesat pe nimeni ce "prostii" faceai de cativa ani asa ca a trebuit sa te trezesti un pic pana nu era prea tarziu...


Ai grija de tine...

vineri, 16 septembrie 2011

Mi-e frig...


Mi-e frig... Mi-e atât de frig fără tine... încât simt cum tremură sufletul în mine... Înveleşte-mă tu, sufleţel de flori, cu căldura sentimentului din tine să nu mai aud în durerea dorului de tine atâtea suspine...  Înveleşte-mă tu cu zâmbetul tău ce topea ideea de mine în ideea de noi şi se năştea o idee de intens... 


 O idee de intens ce dădea lumii un nou sens... Un nou sens într-o lume de imens, într-o lume ce parcă se pierde în uitare... Doar TU m-ai învăţat să mă pierd în visare... Doar TU mă faci să vibrez atunci când îţi rostesc numele... Doar TU mă faci să roşesc în întunericul dorului de tine... 


 Doar TU mă faci să simt că trăiesc, doar TU mă ajuţi să mă regăsesc... în ochii tăi atât de frumoşi ca un câmp de flori... Un vis frumos, un trandafir în atâtea culori... Şi te iubesc atât de mult încât simt cum am devenit un gând frumos dintr-un adult...


Ploiesti, 16 septembrie 2011
Mihai Florian Dumitrescu

vineri, 9 septembrie 2011

Te iubesc printre lacrimi…




Te iubesc printre lacrimi…


Un adevăr trist… Sau poate doar un vis, un sentiment ce ne adoarme în noapte? Nu ştiu… Şi totuşi ştiu că este o expresie atât de frumoasă chiar dacă pare atât de tristă… De fapt şi tristeţea a călit sentimentele în oameni…

Te iubesc… Te iubesc… Te iubesc… Nu sună frumos? Eu simt cum vibrează ceva în mine… Simt cum mă cuprinde Necuprinsul, simt cum îmi doresc Nedoritul, simt cum mă prăbuşesc într-o lavă de trăiri şi mă topesc în Simţire… E atât de bine…

E atât de bine încât simt că trăiesc Trăirea şi îmi doresc Nemurirea… Doar TU… Doar TU mă mai înţelegi, doar TU mă învălui cu braţele tale de iubire şi îmi oferi dulceaţa buzelor tale pline de sentimentul din tine… Şi mă umplu de fericire…

Şi tremur… Şi o lacrimă se naşte în ochiul meu în care se oglindeşte doar chipul tău… Şi parcă renaşte acea lacrimă întruna, parcă doreşte să-mi inunde chipul de alte lacrimi… Te iubesc printre lacrimi… Câtă trăire… de neuitat… în tot necuprinsul din mine… ce te caută numai pe tine…
 
 
Îngenunchez… Poate să-mi adun lacrima… Nu vreau să mă părăsească! NU! Nu şi tu… De ce? Oare de ce? Şi mai apare o lacrimă la această întrebare… De ce oare?

Te iubesc printre lacrimi… E o dorinţă de sinceritate, de ceva pur în mine… E dorinţa unei lacrimi… Sau suspinul ei… Te doresc scumpa mea lacrimă şi mă întreb… Oare cât trăieşte o lacrimă?

O secundă sau o eternitate? O eternitate de lacrimi în iubire… De atâta iubire… De atâta iubire până şi cerul parcă te strigă pe tine… Unde eşti TU? Unde eşti TU, dragostea mea? Unde eşti tu, îngerul meu păzitor cu aripi de tandreţe? Strig către tine durerea dorului de tine, îmi strig în tăcere iubirea… Şi nu mă mai aude nimeni…

E atâta tacere… E tăcerea unei lacrimi ce se pierde încet, încet pe un obraz brăzdat de trăiri… E atâta tacere că îmi aud bătăile inimii… Încă traiesc, încă iubesc, încă respir… Încă o lacrimă… Încă un rând de lacrimi…

Bătăile inimii se transformă într-un cuvânt… La început nu se aude… Apoi deja îmi răzbate-n timpane atât de tare încât parcă vine din întregul univers… E numele tău… E numele tău între lacrimi şi o şoaptă de iubire… Te iubesc atât de mult…

Se spune din vremuri de mult apuse că lacrima ne purifică sentimentele şi ne învaţă că vom suferi mai mult sau mai putin chiar şi din cauza unui sentiment atât de frumos cum este iubirea… Pentru că tot mai puţini cred cu adevărat in ea… Iar când o găsesc la ei, se leapădă de ea ca de ceva rău… Iar când o gasesc la alţii, au grijă ei să strice şi altora dorinţa de a-şi găsi liniştea în iubire…


De aceea, eu îmi iubesc lacrima… E darul meu către tine… Din iubire… Mi-e atât de dor de tine…


Ploieşti, 09 septembrie 2011,
Mihai Florian Dumitrescu
Pentru un sufleţel de flori…

miercuri, 7 septembrie 2011

E doar vina mea sufletel...


E doar vina mea sufletel...


Ascultă-mi sufletul cum te strigă
În intensul dorului ce mă cuprinde,
Nu mai am inima cât să-mi ajungă
De-atâta sentiment ce mă pătrunde.

Ascultă-mi căutarea gândului frumos
Ce din tine se născuse-n intens,
Priveşte-mă-n ochii de luciu abanos
Să vezi cum vibraţia mi-ai atins...



Răzbate-mi timpanele cu o şoaptă,
Omoară-mă cu privirea ta de înger,
Parcă din cer este iubirea ruptă
Ce mă-nvăluie-n trăirea de pasager.

Răzbate-mi trupul de vremuri lovit,
Cuprinde-mă-n îmbrăţişările fierbinţi,
Inimile-ntr-un cerc s-au potrivit,
E doar vina mea, urăste-mă dacă poţi...


Ploieşti, 07 septembrie 2011
Mihai Florian Dumitrescu


E vina ta sufletel...


E vina ta sufletel...


De-i noapte sau e zi,
Nebun e dorul de tine,
De-i ieri sau astăzi,
Visul meu-ţi aparţine...

De-i dor în necuprins
Sau o realitate-n visare,
Inima mi s-a desprins
E la tine-ntr-o îmbrăţişare...

De-i nefiresc în intens
Şi-n suflet e încă lumină,
E vina ta că mi-ai atins
Iubirea ce durerea-mi alină...

De-i vibraţie-ntr-o simţire
Şi-n privirea ce îţi caută
Ochii tăi frumoşi de floare,
E vina ta de mică gărgăriţă...

De-i trecut sau doar prezent,
Tu eşti ideea mea de intens,
O vibraţie-ntr-un adolescent
Suflet ce se pierde-n imens...


Ploieşti, 07 septembrie 2011
Mihai Florian Dumitrescu


marți, 6 septembrie 2011

Tristeţea durerii...




Tristeţea durerii...

A mai căzut o petală-n calea mea,
Era un destin, un suflet pierdut?
Şi totuşi parcă nu-i venise vremea
Să se piardă în neantul nenăscut...

Nu mai avea grai şi nici putere
Să-şi strige durerea de-nceput,
În palma timpului doar o naştere,
Era lacrima durerii-n absolut...

Şi ploi şi vanturi trecut-au peste el,
Nu mai erau nici doruri, nici uitări,
Sus în cer zăreai un frumos arhanghel
Ce plângea cu sânge printre cântări...

Şi-ntregul univers parcă tăcea,
Era doar dorul unui timp trecut,
Nici o lumină nu se mai zărea,
Totul parcă murise-n necunoscut...

O închinare mi se făcuse gândul,
Era ruga mea către cerul divin,
O viaţă atârnând într-un pendul
Şoptind un "te ador" adolescentin...


Ploieşti, 06 septembrie 2011
Mihai Florian Dumitrescu