Timpul etern al amintirilor…

Au mai ramas 20 ani, 2 ani, 2 luni, 2 zile sau 2 minute din viata ta… Ce vei face cu acest timp? E mult sau e putin, totul e relativ daca privesti obiectiv. Poti face in doua minute ceea ce altii nu fac in 20 de ani! Si atunci cele 2 minute ale tale vor fi mult mai valoroase, mai bine pretuite de tine sau de catre altii… Sau nu vor conta deloc si toti te vor uita.

Timpul… e singurul care ne masoara pasii, viata, ne numara gandurile acumulate sau cele ramase de descoperit pana cand…  Pana cand vei trece in uitare. In uitarea altora atunci cand tu nu vei mai conta pentru simplul fapt ca timpul tau nu a fost bine pretuit.

Si atunci te opresti pentru cateva secunde din iuresul vietii si te intrebi: Ce-ar fi? Ce-ar fi daca in viata urmatoare vei invata sau macar vei incerca sa pretuiesti timpul? Te uiti la ceas si te intrebi: Care viata urmatoare si de ce oare imi privesc ceasul? Pentru ca in ultimul timp ai invatat sa pretuiesti doar ziua de astazi, ora de acum…

Viata urmatoare e cea pe care o poti incepe de acum pana cand… timpul tau se va socoti ajuns la final. Numaratoarea inversa: tic, tac, tic, tac… 

Unele persoane te invata sa astepti viata ce va veni… Oare ai rabdare sa astepti? Si ce vei face cu timpul ramas? Il vei petrece asa in nestire lasandu-te dus de iuresul nebun al discotecii vietii tale alese sau propuse de altii mereu?

De ce sa nu incepi de acum sa numeri cu folos cele 2 minute ramase, cele 2 luni, cei doi ani sau douazeci? Undeva cineva are nevoie de tine si tu, poate, de acea persoana, sau un pom asteapta sa fie plantat, intr-un alt pom o pasare canta ceva asteptand ca altcineva sa ii scrie in versuri povestea, iubirea, eternitatea…

Undeva ar fi trebuit sa fi ajuns si tu, dar mereu altcineva te cheama insistent in alta directie. Mereu alta directie… Nu devine prea monoton sa urmezi viata altora? Sa nu o schimbi pe a ta?

Undeva, candva, ar trebui sa te opresti pentru 2 minute si sa te gandesti: ce caut eu in viata altora, de ce nu sunt eu in viata mea? Si atunci poate ca vei trece in viata urmatoare care te asteapta in timp ce timpul te cronometreaza: mai ai 2 minute, 2 zile, 2 luni, 2 ani sau 20 de ani de ganduri libere…

Eu nu te pot ierta, eu sunt TIMPUL, e treaba ta ce faci cu propria ta viata…

O idee intre idei,

Mihai Florian Dumitrescu

29 septembrie 2013

O poveste din liceu

In seara aceasta mi-am amintit un mic episod din “viata mea de liceean”. Intr-o seara am sunat o colega pentru simplul fapt ca imi era rau. Eram singur, nu doream sa iau nimic, nici o pastila, nu stiam ce sa fac, am incercat sa ma linistesc singur asa cum reuseam uneori, dar… nu a fost sa fie de data aceasta. Asa ca, pur si simplu, am pus mana pe telefon si mi-am sunat colega.

Desi nu o mai sunasem inainte, am tinut-o la telefon peste 15 minute. Era telefonul fix asa ca era destul de incomod sa stai la o discutie de peste 15 minute. Am simtit ca obosise si ca avea si altceva de facut, dar nu imi pasa. Mie imi facea bine orice discutie, chiar si despre diferenta dintre mere si pere!

Dupa ce au trecut lejer 15 minute de convorbire, s-a auzit in telefon galagie, era alta persoana la ea in camera, sora ei care intreba cine e la telefon. Curiozitatea adolescentina, feminina, cum dorim sa ii spunem. Mi-a dat-o pe sora ei la telefon sa discut cu ea, ea trebuia sa plece nu stiu pe unde. Am inteles mesajul, dar nu imi pasa, mie imi era mai bine cu o discutie fie si ea tampita, fara sens.

Am salutat-o pe sora ei, m-am recomandat si i-am urat o seara placuta. Sora ei parea mai interesata de o discutie cu mine, dar eu ce sa discut cu o fata mai mica decat mine, eu fiind liceean? M-am retras onorabil din discutie desi ar fi trebuit sa o fac mai devreme si desi imi placea interesul surioarei ei. La cat imi era de rau mi se parea “simpatica” curiozitatea ei in privinta mea…

Acum sunt eu sunat. O veche prietena suparata ca a fost parasita sau ca s-a incheiat relatia ei “perfecta” sau o alta mai noua care doreste sa se descarce cumva, nu neaparat ca ii este rau cum imi era mie atunci…

In ultimul timp, am stat si cate o ora sa ascult cum o persoana se descarca la mine. A fost parasita de mama acum mai multi ani, era o povara un copil pentru o mama care doar a stiut sa se distreze asa ca a abandonat-o de mica la matusa ei. Simt ca nu ii este bine deloc in familia aceea desi a primit-o bine si se intereseaza de ea. Dar totusi … NU este mama ei acolo… si asta de ani buni de zile!

De data aceasta desi eu nu ma simt bine facand atatea si avand si eu nevoie de o pauza, stau si ascult… 15 min, 30 min, o ora la cateva zile. DEOCAMDATA sunt singurul in care are incredere, sunt singurul la care se descarca si poate singurul care o asculta cu adevarat…

Eu mi-am gasit putin timp desi NU sunt bine mereu… O colega in trecut nu a avut timp. Sa fie vorba de faptul ca toti barbatii “e” porci, nesimtiti sau superficiali? Sau sa fie vorba de faptul ca uneori NU avem timp pentru altul cand are nevoie desi pretindem ca altii sa-si gaseasca timp pentru noi…

Intr-o lume atat de nebuna, nebuna, nebuna si atat de superficiala se pare ca si eu gandesc prea mult si cer prea multe… Noapte buna tuturor, poate data viitoare veti invata sa oferiti si voi!

O poveste adevarata despre mine, un simplu calator printre vagoanele vietii, o umbra printre voi pe care uneori nu o observati. Eu m-am oprit totusi pentru o secunda sa va salut!

O idee intre idei,

Mihai Florian