Dacă aş putea să-mi închid Sufletul...
Dacă aş putea să-mi închid Sufletul într-o sticlă de sentimente, l-aş închide... Ca să nu îl mai aud când strigă dupa tine... Ar fi primul lucru pe care l-aş face. Ar fi prima mea zi de linişte... Dar şi de Nelinişte.
Cum să caut eu liniştea Trupului în Neliniştea Sufletului? O zi de Linişte a Trupului ar fi o Eternitate de captivitate pentru Suflet... Cum să transform Nesfârşitul în Sfârşit şi Visul în Realitate?
Aş păstra amintirea unei zi de realitate în schimbul unei Eternităţi de vise... Aş vrea să-mi petrec restul zilelor încercând să înţeleg.
De ce dacă iubim lumina atât de mult, aşteptăm să se lase întunericul să spunem ce simţim? De ce?
De ce dacă iubim Adevărul, ne place totuşi atât de mult să ne minţim? De ce?
De ce preferăm să suferim în tăcere când putem să ne bucurăm chiar şi de Tristeţe? De ce?
De ce aşteptăm să vină un Suflet drag, iar atunci când vine, îl îndepărtăm că ne e ruşine să spunem ce am simţit? De ce ne e ruşine de noi înşine, de reacţia noastră naturală? De ce?
Oare ne vom petrece toată viaţa încercând să ne ascundem de noi? Oare ne vom petrece toata viaţa să ne negăm?
Astăzi am văzut un Înger şi un Demon. Am învins demonul, dar mi-a speriat Îngerul. Eram trist si dezamagit. Am crezut şi am luptat ca un leu cu Demonul şi totuşi când am izbândit, nu mai era Îngerul... Şi mă întreb: Unde a fost răbdarea şi încrederea Îngerului meu în mine? Eu nu am vrut să lupte pentru mine, eu am vrut doar să creadă în mine... Oare i-am cerut prea mult?
Mihai-Florian Dumitrescu
Ploiesti, 07 iulie 2010
(din cartea "Ganduri pentru EA - Sentimente nespuse")
